Academicianul Constantin Bălăceanu-Stolnici a fost recrutat de Securitate în anul 1965. În majoritatea notelor sale, cel care semna cu numele de cod „Laurențiu“ dezvăluia cum era perceput în străinătate regimul comunist criminal.

Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a făcut publică decizia nr. 2371 din data de 28.08. 2007, prin care Constantin Bălăceanu-Stolnici a fost numit „colaborator al poliției politice comuniste“.

Cum a fost el recrutat de fosta Securitate? Conform raportului din 3.06.1965, aflat la dosarul său, „după obținerea aprobării din partea conducerii direcției, în ziua de 2.06. 1965 s-a luat legătura cu Bălăceanu Constantin (conform înțelegerii prealabile) și a fost invitat la casa de recrutări «Dâmbovița» unde s-a procedat la recrutarea sa ca agent al organelor noastre. În cadrul recrutării s-a discutat inițial despre situația serviciului său legată de susținerea, în zilele care au trecut, a examenului de medic primar, examen pe care l-a luat prin obținerea notei celei mai mari. Bălăceanu s-a arătat dispus să sprijine organele noastre prin posibilitățile pe care le are menționând că va prezenta numai realitatea. I s-a indicat că pentru întâlnirea viitoare să prezinte note despre (...), fost membru TNL, prieten de familie, și despre (...), fost moșier și deputat PNȚ., pe care îl cunoaște încă din timpul când era moșier în Raionul Costești, regiunea Argeș, iar actualmente îl vizitează periodic pentru a-l consulta medical. A fost instruit și asupra modului cum trebuie să se comporte față de familie și cunoscuții săi.

Referitor la informații, s-a convenit ca acestea să fie redate sub formă de note pe care să le semneze cu numele «Ionescu Paul»“.

Așa se face că academicianul a fost trimis la Paris pentru a culege informații despre cei care erau în vizorul Securității. Într-o notă care descria felul în care a decurs deplasarea sa în capitala Franței: „Având prilejul să participe la Congresul de Cibernetică, agentul Ionescu Paul a primit indicația din partea noastră pe numiții .... în interesul Direcției III. Agentul a reușit să ia legătura la Paris cu numitul ... fost subsecretar de stat în Guvernul Argetioanu, precum și cu ... fost legionar“.

Plătit regește pentru a pleca în străinătate

La dosar se află și chitanțe care dovedesc faptul că academicianul a fost recompensat de Securitate: astfel, conform chitanței din 8.02.1966, el a primit suma de 288 de lei „din partea Securității Statului București pentru relațiile furnizate“.

Un raport din 7.09. 1967 consemnează: „Rog aprobați acordarea sumei de 1.000 lei agentului Ionescu Paul pentru deplasarea în străinătate cu scopul de a „rezolva sarcini cu caracter contrainformativ. Nu i se va lua chitanță“.

La 29.04. 1968, se cerea aprobarea cheltuirii sume de 2.000 de lei pentru deplasarea sa în Elveția și Spania. Și un an mai târziu informatorul primea aceeași sumă, tot pentru a se putea deplasa în străinătate.

Informatorul Laurențiu a mai primit bani pentru deplasările la Londra, New York, Canada, primind pentru unele deplasări 4.000 de lei.

Conform unei note semnate de Laurențiu la 28. 11. 1986, el scria: „Diplomații apreciază că se constituie un curent pro-regalist la noi nu din convingere politică, ci ca reacție psihologică la mizeria economică, la frigul și foamea pe care actuala conducere le impune populației românești. De asemenea, s-a atins aspectul reformator al ultimelor inițiative economice a guvernului sovietic“.

O notă din 6.01. 1987 întocmită cu numele conspirativ Laurențiu consemna: „Obișnuit cu sistemul Occidental, i se pare de neînțeles că informațiile pleacă exclusiv din sursă guvernamentală, că sunt manipulate și cenzurate nu pentru informarea publicului, ci pentru dirijarea motivațiilor sale. De asemenea, i se pare straniu că știri importante nu sunt transmise. Suprimarea Crăciunului ca zi de sărbătoare, interzicerea serbărilor pomului de iarnă, interzicerea tradițiilor legate de Crăciun i se par monstruoase și stupide încălcări ale libertăților spirituale , care nu au ca rezultat decât înrăirea imaginii pe care străinătatea și-ar face despre România“

Despre un alt personaj aflat în atenția Securității, Stolnici afirma la 31.08. 1987: „Apreciază însă negativ politica culturală începând cu Cântarea României (pe care o consideră o mișcare demagogică fără importanță estetică sau filosofică) și terminând cu demolările de edificii de cult (care au făcut conducerii române mai mult rău decât ineficiența economică)“.

Într-o notă din 4.11.1989, întocmită și semnată cu numele conspirativ Laurențiu, el scria: „Sursa a discutat cu atașatul militar al Franței. Acesta și-a exprimat dezaprobarea totală față de politica externă și internă a României. A criticat în ansamblu tot poporul român, care după părerea sa și-a pierdut orice simț de demnitate, căci acceptă să fie strivit de cea mai infamă dictatură personală. A criticat și corpul ofițerilor, în special al generalilor români care nu au simțul onoarei pe care portul uniformei îi obligă să-l aibă și acceptă să fie tratați ca niște slugi. A criticat și conducerea statului, care în loc să apere interesele statului, apără interesele dictatorului împotriva poporului propriu. Nu vrea să asiste la mascarada Congresului XIV, susținând că singurul lucru nou pe care îl va aduce va fi demonstrarea corupției și oportunismului aparatului de partid, care se va lansa în formele cele mai scabroase de cult ale personalității. În genere, toți diplomații au aprobat punctul de vedere că acest congres nu e decât un narcotic pentru liniștea familiei Ceaușescu, în fața organismului politic care înlătură stalinismul din lume“.

Academicianul Constantin Bălăceanu-Stolnici a murit la vârsta de 100 de ani. El s-a născut la 6 iulie 1923, la Bucureşti. A absolvit Facultatea de Medicină din Bucureşti, în 1947. În 1968, a obţinut titlul de doctor în ştiinţe medicale. A desfăşurat o importantă activitate didactică la catedrele de Anatomie şi Neurologie ale Institutului de Medicină din Bucureşti (1947-1952). A lucrat la clinicile neurologice ale spitalelor "Colentina" "Dr. I. Cantacuzino", "Gh. Marinescu" (1949-1974).

Din 1974 până în 1993, a lucrat la Institutul Naţional de Gerontologie şi Geriatrie, unde a ocupat succesiv sau concomitent funcţiile de şef de secţie, şef de clinică, medic consultant, şef al grupului sanitar - antiepidemic, director.

A fost şef al Serviciului Metodologic de Neurologie şi Neurochirurgie şi consilier pentru problemele respective în cadrul Ministerului Sănătăţii. Între anii 1991-1993, a fost preşedinte al Colegiului de disciplină al personalului medico - sanitar din România.

A fost profesor suplinitor la Catedra de cibernetică generală a Facultăţii de Filosofie a Universităţii Bucureşti. De asemenea, a fost profesor şi prorector al Universităţii Ecologice, unde a predat cursuri de geriatrie, neuropsihologie şi istoria culturii, precum şi profesor asociat la Universitatea din Newcastle-upon-Tyne (Anglia), Universitatea Pontificală din Porto Alegre (Brazilia), Universidad Internacional Menéndez Pelayo din Santander (Spania), Academia Medicală Cataloneză din Barcelona (Spania), Colegiul de Medicină din Paris (Franţa).

Activitate științifică prolifică

Activitatea sa ştiinţifică s-a desfăşurat, cu deosebire, în domeniile neurologiei şi neurofiziologiei, neurooftalmologiei, neuroontologiei, gerontologiei, istoriei medicinii, dar şi în domeniile istoriei naţionale, genealogiei şi heraldicii, precum şi în cel al ciberneticii şi teoriei generale a sistemelor. Este, de altfel, primul care a introdus în România conceptele şi metodele ciberneticii în domeniului neurofiziologiei, iar contribuţiile sale îl situează printre pionierii în domeniu pe plan mondial.

Lucrările sale au fost apreciate drept fundamentale pentru dezvoltarea neurociberneticii şi psihociberneticii, precum şi pentru analiza cibernetică a limbajului: "Cibernetica" (1967), "Elemente de neurocibernetică" (1967), "Les fondements cybernetiques de l'activite nerveuse" (1971, apărută şi în limba portugheză, 1974), "Personalitatea umană - o interpretare cibernetică" (1972) ş.a, citează Agerpres.

A fost membru de onoare al Academiei Române din 10 noiembrie 1992, precum şi director onorific al Institutului de Antropologie "Francisc I. Rainer" al Academiei Române. În 1998 a fondat, alături de un grup de personalităţi liberale româneşti, Asociaţia Română pentru Libertate şi Dezvoltare. Academia Română a lansat un volum omagial numit „Constantin Bălăceanu-Stolnici la 100 de ani”.