Ce măsuri s-au luat la Spitalul Floreasca, după ce dealerul lui Vlad Pascu a intrat în unitatea medicală pentru a fura medicamente VIDEO
Medicul Bogdan Opriţa de la Spitalul Floreasca din Capitală a explicat că, după incidentul în care Tudor Duma, dealerul lui Vlad Pascu, s-a filmat când a intrat în unitatea medicală pentru a căuta medicamente cu care să se drogheze, s-au revizuit procedurile de acces.
Tudor Duma FOTO Inquam Photos
Ancheta în acest caz este încă în curs, deoarece sunt multe ore de filmări de pe camerele de supraveghere care trebuie urmărite.
„Spitalul nu putem să îl privim ca o unitate militară sau ca pe o închisoare şi există întotdeuna această balanţă între nevoia de a permite accesul în spital rudelor, aparţinătorilor care vin să îi vadă pe cei dragi şi partea aceasta de restricţionare. În spital sunt anumite zone care nu sunt publice, dar, dacă cineva intră pe o cale obişnuită în spital, poate chiar pe la UPU sau pe la Ambulator, pretextând că are ceva sau spunând că are ceva, poate ajunge la o astfel de zonă. Farmacia spitalului era corect securizată, are un sistem de alarmă, deci şi dacă intra prin efracţie să ia ceva, alarma s-ar fi declanşat. Deci din acest punct de vedere procedurile au fost respectate. Pentru depozitele de medicamente şi pentru depozitele de materiale sanitare Poliţia ne face nişte recomandări”, a declarat Bogdan Opriţa la Medika TV.
Opriţa spune că tânărul care căuta medicamente cu care să se drogheze a fost găsit în acea seară prin spital şi evacuat.
„Persoana respectivă a fost găsită anterior în aceeaşi seară, în alte două zone şi a fost condusă afară din unitate. Într-un fel sau altul a reuşit să intre. Deci pot să spun că lucrurile sunt în derulare, încă se fac verificări pentru că discutăm de ore de vizionat pe camerele de supraveghere care nu sunt puţine şi toate aceste lucruri vor duce la o concluzie”, a precizat Opriţa.
Medicul a adăugat că în urma incidentului s-au revizuit procedurile privind accesul în zonele restricţionate ale spitalului, conform hotnews.ro . „La nivelul spitalului s-au revizuit procedurile privind accesul în zonele restricţionate, s-a trecut mai departe, ca să fie respectate barierele astea fizice, cartele de acces, poduri de acces şi de asemenea firma de pază a fost notificată pentru a-şi lua propriile măsuri pentru că este posibil ca în anumite zone să fi intrat datorită absenţei temporare a unor agenţi de pază”, a mai spus Bogdan Opriţa.
Reamintim că dealerul de droguri al lui Vlad Pascu, tânărul care a spulberat un grup de studenți cu mașina în Vama Veche, a spart farmacia Spitalului Floreasca.
Tudor Duma , zis Maru, este prieten apropiat al lui Vlad Pascu și furnizorul de droguri al acestuia. La momentul spargerii, în jurul orei 4.00 a.m. acesta era beat și drogat. O recunoaște chiar el într-un filmuleț pus pe Facebook.
„Băi, sunt rupt în gură deja. Sunt şi beat. M-am strecurat în Spitalul Floreasca (…) Aţi înțeles. Ce medicamente fur şi eu de aici? Ia, ce-i asta oare?”, a povestit el în filmare.
Ulterior, la plecare, a sustras două pungi cu ser fiziologic, dintr-o cutie aflată pe hol.
Locuința lui Maru a fost percheziționată în această dimineață de polițiști și procurori, aici fiind găsit un adevărat arsenal.
Sursa: adevarul.ro