Reactia fara precedent a magistratilor, judecatori si procurori, dupa declansarea procedurii de revocare a procurorului general nu are legatura in principal cu persoana dlui Lazar. Are legatura cu faptul ca motivele invocate reprezinta adevarate bombe plasate in biroul oricarui procuror din Romania.

Nici dl Lazar, oricand pensionabil fara probleme, nu cred ca lupta cu atata forta pentru cele cateva luni care i-au ramas din mandat, ci, spre onoarea lui, tot pentru sistemul judiciar pe care il conduce si serveste.

Dl Lazar este propus pentru revocare pentru doua categorii mari de motive. Primul tine de abolirea de catre ministrul Toader a libertatii de exprimare a procurorilor.

Dlui Lazar ii sunt reprosate pozitiile publice impotriva unor proiecte de legi sau in contradictie cu ministrul, de exemplu, in chestiunea DNA si a dnei Kovesi. Deci a critica ministrul sau o emanatie a puterii politice au devenit culpe fundamentale pentru un procuror.

Mai mult, dlui Lazar i se reproseaza ca nu le-a bagat pumnul in gura procurorilor care au cerut aplicarea recomandarilor GRECO tot in privinta Legilor Justitiei.

Asta desi exista decizii CEDO care recunosc dreptul la libera exprimare a magistratilor, iar una dintre obiectiile majore ale Comisiei de la Venetia in privinta Legilor Justitiei se refera tocmai la limitarea acestei libertati de exprimare.

A doua categorie de motive se refera la dosarele cheie instrumentate. Acuzatia numarul 16 din raportul dlui Toader se refera explicit la ancheta represiunii din 10 august.

Mesajul catre sistemul judiciar este cat se poate de clar: cine nu isi tine gura, cine nu respecta cenzura si cine se mai baga in dosare care deranjeaza Puterea zboara instantaneu pentru ca eu, ministrul, sunt jupanul.

Mai mult, procurorii stiu foarte bine ca rolul procurorului general in cadrul Sectiei pentru procurori a CSM este foarte mare, iar daca Dragnea isi va impune acolo omul prin Tudorel Toader sau cine o fi viitorul ministru (scula folosita nu conteaza) toate actiunile Inspectiei Judiciare, brat armat tot al lui Dragnea, vor trece ca prin branza si orice procuror va fi extrem de vulnerabil.

In plus, procurorul general este membru de drept al plenului CSM unde echilibrul de forte este extrem de fragil si poate fi oricand rasturnat.

Ca o ironie teribila, Tudorel Toader, care face mare caz de apartenenta lui la Comisia de la Venetia (chiar daca acolo e complet decredibilizat), a dat doua smetii groase catre "colegii" care au cerut tocmai modificarea procedurii de numire si revocare a procurorilor care sa nu mai fie la mana ministrului si respectarea liberei exprimari a magistratilor.

Asadar, magistratii nu il apara doar pe Augustin Lazar, ci se apara si pe ei insisi de abuzurile uriase care incep sa se profileze.

Ultimul personaj politic care poate sa lupte cu instaurarea terorii, cel care ar trebui sa fie ultima reduta de netrecut, este presedintele Iohannis. Daca vrea, desigur.

Inceputul nu e deloc incurajator. Dupa esecul epic al mai mult decat neinspiratelor consultari de miercuri, transformate intr-un exercitiu de forta al lui Dragnea, care a inceput cu cele 10 porunci ale penalilor duse la Cotroceni de un penal si de hacuitorii Justitiei si s-a incheiat cu executia procurorului general, in fata stuporii si revoltei generale, inclusiv de la nivelul Comisiei Europene, presedintele n-a gasit altceva de facut decat sa dea un comunciat sec.

Reactia normala ar fi fost ca presedintele sa iasa cu chip si voce in fata poporului, sa transmita cu steagurile in spate din inima celei mai inalte institutii a tarii, unde a fost trimis cu 6 milioane de voturi, un mesaj ferm care sa contina nu doar lozinci si atacuri, ci linii de actiune, sa profileze o strategie de lupta.

Inteleg ca seara dl Iohannis s-a internat in spital pentru o interventie chirurgicala programata, deci nu urgenta, dar asa cum s-a dus la Ziua Armatei putea sa dea si o declaratie de 10 minute la Cotroceni inainte sa plece spre Spitalul Militar.

In comunicat, presedintele bifeaza o noua solicitare de demisie a ministrului Toader si critica demersul revocarii, lasand insa sa se intelega ca o face fara sa fi analizat raportul, ceea ce e o imensa eroare de comunicare exploatata imediat de Tudorel Toader.

Spre deosebire de alti colegi mai optimisti, eu nu am inteles din comunicatul dlui Iohannis o intentie ferma de a nu da curs propunerii de revocare, ci doar ca nu este de acord cu ea, ceea ce sunt doua lucruri complet diferite. Nu a fost de acord nici cu revocarea dnei Kovesi, dar a semnat-o.

Poate bloca presedintele revocarea?

Raspunsul e greu de dat. Si acum se vede cat de monumentala a fost eroarea de a nu lupta cu decizia CCR privind revocarea dnei Kovesi, care nu atat prin dispozitiv, cat prin motivare s-a transformat intr-un precedent oribil.

Cum sa fi luptat? Bombardand CCR cu solicitari de explicare a motivarii pana la ultima litera si chiar prin refuzul motivat prin apararea ultima a Constitutiei si a tratatelor internationale de a da curs unei decizii care nu putea fi fundamentata decat pe incalcarea acestora. Deja vedem ca dl Toader, asa cum a facut si CCR in decizia privind-o pe sefa DNA, face referire la Constituanta din 1991, deci la principii preaderare.

Dar momentul acela e pierdut. Acum mai poate face ceva?

Dupa cum spune conferentiarul universitar Claudiu Dinu, fost consilier prezidential de mare calibru, CCR nu i-a lasat presedintelui decat posibilitatea unui refuz prin contestarea legalitatii procedurii de revocare.

Este o fereastra foarte ingusta, dar pe care ar trebui sa incerce sa o foloseasca la maximum. Adica pe langa exploatarea unor eventuale vicii procedurale ale propunerii (asa cum va fi ea formulata cand, dupa avizul CSM, ii va fi trimisa presedintelui), dl Ioahnnis poate invoca si nelegalitatea motivelor pentru ca ele nu tin decat in infima masura de chestiuni manageriale.

Cele mai multe pot fi, daca s-ar confirma, abateri disciplinare de competenta Inspectiei Judiciare si a CSM. Si daca ele ar fi confirmate ar avea ca urmare sanctiuni disciplinare care constituie un motiv distinct de revocare.

In plus, motivul lipsei evaluarii la dosarul de candidatura a dlui Lazar, pe langa faptul ca s-a dovedit mincinos, nu este unul de revocare, ci, cel mult, unul de anulare.

Sigur ca, in fata acestei Curti Constitutionale, dezbracata de orice urma de onoare profesionala, nu exista nicio garantie si orice decizie, oricat de aberanta, este pe deplin posibila. Dar mai rea decat esecul este doar pasivitatea.

O alta cale de actiune sta in egala masura in mana dlui Iohannis si a procurorului general, a explicat pentru Ziare.com Claudiu Dinu. Astfel, propunerea de revocare constituie un act adminstrativ in temeiul art 14 din Legea contenciosului administrativ si, ca urmare, poate fi atacata cu actiune in anulare, care sa fie insotita de o cerere de suspendare a actului pana la solutionarea fondului.

Daca suspendarea ar fi admisa, revocarea ar fi blocata pana la o decizie definitiva de catre ICCJ cel putin 7-8 luni de zile, adica mult dincolo de terminarea mandatului dlui Lazar in primavara anului viitor.

Ramasa fara obiect, propunerea de revocare si odioasa ei motivare ar disparea in tomberonul istoriei odata cu sinistrul personaj care le-a emis. Nici in aceasta privinta nu exista garantii, desigur, dar, din nou, incercarea mi se pare obligatorie.

Si, in ultima instanta, presedintele ar trebui sa joace cu mandatul pe masa, cu asumarea riscului suspendarii. Daca pierde si aceasta batalie, mostenirea lui va fi o Romanie prabusita in timp si o functie prezidentiala vida, complet irelevanta.

Va ramane cu casa, indemnizatia, masina si SPP pentru restul vietii, dar pentru istorie va fi marele distrugator, scrie jurnalista Ioana Ene Dogioiu pe  Ziare.com . 
 
 

Distribuie Distribuie Comentarii