Ce mai inventează idioții utili ai Kremlinului? „Legătura” dintre filosoful german Immanuel Kant și războiul din Ucraina

Ce mai inventează idioții utili ai Kremlinului? „Legătura” dintre filosoful german Immanuel Kant și războiul din Ucraina

Guvernatorul regiunii Kaliningrad, Anton Alihanov, a susținut un discurs cu iz intelectual în care a încercat să stabilească o legătură de cauzalitate între ideile filosofului german din secolul al XVIII-lea Immanuel Kant și invazia din Ucraina lansată oficial de Vladimir Putin la 24 februarie 2022.

Filosoful german Immanuel Kant FOTO Arhivă

Filosoful german Immanuel Kant FOTO Arhivă

Luând cuvântul la un congres al politologilor organizat la Svetlogorsk, stațiune la Marea Baltică, guvernatorul regiunii Kalingrad a susținut că ideile lui Kant au dus la Primul Război Mondial (1914-1918) și la conflictul în curs din Ucraina.

„Immanuel Kant, care s-a născut aici (în Kaliningrad, pe vremuri Königsberg, capitala Prusiei Răsăritene, n. red.) cu aproape 300 de ani în urmă, are o relație aproape directă cu haosul global (...) cu care ne confruntăm acum. Mai mult, are legătură directă cu conflictul militar din Ucraina”, a declarat Anton Alihanov, citat de meduza.io.

Funcționarul de rang înalt al Rusiei lui Putin îi reproșează lui Immanuel Kant faptul că a militat pentru statul de drept, libertate și liberalism. El consideră că aceste concepte, de altfel atacate astăzi de Putin, sunt o „înșelăciune”. Prin urmare, Alihanov ne sugerează că țările nu trebuie să fie ghidate de libertăți pentru cetățeni și statul de drept.

Kant „a creat o situație socioculturală care a dus, printre altele, la Primul Război Mondial. Astăzi, în 2024, avem curajul să afirmăm că nu numai Primul Război Mondial a început cu opera lui Kant, ci și conflictul actual din Ucraina”, a insistat el.

Immanuel Kant (1724-1804) este considerat unul dintre cei mai influenți gânditori din istoria culturii occidentale. Filosoful german pleda pentru o lume morală și rațională.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…