Ce legătură există între numărul de kilometri parcurși și rata de daunalitate a unei mașini SH
Kilometrajul este unul dintre indicatorii cheie ai uzurii unui vehicul, motiv pentru care șoferii ar trebui să se intereseze care este valoarea reală a acestuia atunci când cumpără o mașină la mâna a doua.
Kilometrajul este unul dintre indicatorii cheie ai uzurii unui vehicul. Foto arhivă
În realitate , kilometrajul nu este întotdeauna exact, mai ales la mașinile vechi. Odometrul, un dispozitiv conceput pentru a măsura distanța totală pe care a parcurs-o un vehicul de-a lungul vieții sale, este piesa auto vizată de către escrocii care doresc să-i manipuleze citirile ca să-i inducă în eroare pe cumpărători.
Compania de date auto carVertical a efectuat cercetări bazate pe date din rapoartele de verificare a istoricului mașinilor rulate pentru a afla dacă există o corelație între numărul de km parcurși de un vehicul și rata de derulare a kilometrajului și dacă rata accidentelor crește odată cu distanța parcursă.
După ce o mașină depășește 150.000 km, cresc șansele să fie dat înapoi kilometrajul
În România, odometrele sunt date înapoi semnificativ mai frecvent odată ce un vehicul depășește pragul de 150.000 km. 5% dintre mașinile verificate care parcurseseră între 150.000 și 200.000 km au avut kilometrajul dat înapoi. Pentru a pune acest lucru în perspectivă, probabilitatea de a cumpăra în acest interval o mașină cu odometrul modificat devine de peste 2 ori mai mare în comparație cu vehiculele care au un kilometraj redus (între 0 și 50.000 km).
Dintre toate mașinile care au un kilometraj cuprins între 50.000 și 100.000 km, 2,5% au odometrul modificat și 3,3% dintre cele cu kilometraj cuprins între 100.000 și 150.000 km. După pragul de 200.000 km, această pondere sare abrupt la 8,2% și crește pe măsură ce kilometrajul este mai ridicat.
După ce odometrul a depășit 250.000 km rata de manipulare a kilometrajului este de 14,9%, iar dacă vorbim despre mașini cu kilometraje între 300.000 și 350.000 km, procentul ajunge la 18,7%.
20,7% dintre mașinile cu kilometraj între 350.000 și 400.000 km au odometrul modificat, în timp ce 24,4% dintre mașinile verificate care depășesc 500.000 km se confruntă cu aceeași problemă. Practic un sfert dintre mașinile care au parcurs peste 500.000 de km au avut kilometrajul dat înapoi.
Ponderea mașinilor cu daune este ridicată
Riscul de a cumpăra o mașină cu kilometrajul dat înapoi este doar una dintre multele preocupări ale cumpărătorilor de mașini second hand. Cercetările arată că probabilitatea de a fi suferit daune rămâne constant ridicată pentru toate vehiculele și pentru toate grupele de kilometraj, inclusiv pentru mașinile cu kilometraj scăzut.
Dintre toate vehiculele din România verificate, mașinile care aveau peste 500.000 km la bord fuseseră implicate cel mai des în accidente – 62,7% dintre rapoartele scoase pentru astfel de vehicule aveau înregistrări de daune. Cu toate acestea, a doua cea mai mare rată a daunelor – 61,2% – a fost înregistrată în rândul mașinilor cu kilometraj mai mic, cele care aveau 200.000-250.000 km și 250.000-300.000 km înregistrați pe odometru.
Acest lucru demonstrează că problema este la fel de relevantă pentru toți cumpărătorii de mașini second hand, indiferent de kilometrajul vehiculului. De exemplu, rata daunelor este de 59% pentru mașinile care au 50.000-100.000 km înregistrați și de 59,3% pentru cele care au cu 50.000 km în plus. Chiar și mașinile cu kilometraj redus (între 0 și 50.000 km) au fost avariate în proporție de 53,7%.
„Pentru a evita riscul de a cumpăra o mașină care a fost avariată în trecut, din ce în ce mai mulți cumpărători aleg să verifice istoricul vehiculului înainte de a-l inspecta în persoană,” explică Matas Buzelis, șeful departamentului de comunicații al carVertical. „Știind că mașina a fost avariată, cumpărătorii sau chiar dealerii o pot duce la inspecție și pot vedea dacă reparațiile sunt de calitate inferioară. Dacă partea frontală a suferit un impact, mecanicii se vor uita după rugină sau alte dovezi ale unor reparații proaste în acea zonă. În funcție de ce găsesc, aceste informații v-ar putea ajuta să vă decideți dacă merită să cumpărați o astfel de maşină sau mai bine căutaţi alta.”
Rapoartele privind istoricul vehiculului pot oferi informații valoroase asupra trecutului unei mașini, inclusiv istoricul daunelor și orice discrepanțe înregistrate de odometru, permițând cumpărătorilor să elimine asimetria informațiilor și să înțeleagă mai bine starea reală a vehiculului. Acest lucru i-ar putea ajuta să prezică posibilele costuri de deținere viitoare și să ia decizii bine informate.
Românii vor mașini care au parcurs între 50.000 și 200.000 de kilometri
Dintre toate mașinile verificate în România, cele mai populare (21,1%) au fost vehiculele cu un kilometraj cuprins între 150.000 și 200.000 km. Mașinile care aveau între 100.000 și 150.000 km pe odometru au o pondere de 20,2%, în timp ce cele cu 50.000 până la 100.000 km parcurși au reprezentat 17,6% dintre toate rapoartele emise privind istoricul vehiculelor pe intervalele de kilometri cercetate.
Potrivit studiului, majoritatea cumpărătorilor români au trecut în căutări pragul alarmant de 150.000 km, unde riscul de a cumpăra o mașină cu kilometrajul dat înapoi crește considerabil. În plus, mulți cumpărători au fost interesați de vehicule cu un kilometraj și mai mare. Când vorbim de mașini care au parcurs peste 150.000 de km, nu doar că avem de-a face cu un risc crescut de a avea odometrul modificat dar mai mult de jumătate dintre aceste vehicule au avut și înregistrări de daune, ceea ce sugerează existența unor potențiale probleme de fond.
„Vehiculele de la 3 la 5 ani sunt adesea considerate ideale pentru a evita deprecierea rapidă și un kilometraj ridicat. Cu toate acestea, astfel de mașini ar putea fi inaccesibile multor cumpărători, alternativa cea mai populară fiind căutarea altor variante de mașini, mai vechi și cu mai mulți kilometri la bord. Cumpărătorii ar trebui să se intereseze de starea reală a vehiculului pe care vor să-l cumpere, istoricul său fiind doar unul dintre lucrurile important de știut. Înainte de a cumpăra o mașină trebuie mers la un drive test și făcută o inspecție într-un service auto respectabil”, explică Matas Buzelis, expertul auto .
Studiul a examinat rapoartele reale ale istoricului auto achiziționate de utilizatorii companiei din iunie 2023 până în iunie 2024. Procesarea a milioane de verificări ale istoricului auto permite companiei să vadă tendințe și să emită previziuni despre piețele de mașini second hand.
Sursa: adevarul.ro