Mahării CPEx: îi cunoșteam, mai ales, de pe micile ecrane. Îi mai vedeam și la zilele festive, când defilam prin fața tribunelor oficiale. Ocazii în care, priviți de la distanță ei ne apăreau, mai curând, ca niște dihănii împăiate pe care nu se știe ce miracol le ajuta, din când în când, să miște sacadat din mâini. Iar noi trebuia să-i ovaționăm, semn găunos al unui respect pe care nu l-am avut niciodată față de ei. Atâta vreme cât au fost la putere i-am urât, i-am invidiat, ne-am temut de ei și, în modul cel mai secret cu putință, i-am disprețuit. Motiv pentru care am și inventat tot soiul de bancuri pe seama lor. În nici un caz nu i-am respectat. Dar, cu siguranță, nici ei nu-și doreau respectul nostru: preferau să știe că sunt temuți, precum zeii coborâți cu hârzobul din ceruri. Iar unul dintre ei, Dumitru Popescu pe numele lui, ajunsese chiar să-și zică, ce-i drept neoficial, „Dumnezeu”.

Acum, după atâta vreme, adevărul despre cei care, decenii la rând ne-au condus din umbra soților Ceaușescu, devine din ce în ce mai greu de aflat. Unii dintre noi încă îi mai înjurăm pe toți, la grămadă. Alții, parcă din ce în ce mai mulți, au început să-i cam regrete, atât pe ei, cât și vremurile în ne-au condus. Totuși, ce fel de oameni erau cu adevărat „mahării” din fruntea PCR?

Prima, și până acum, singura ocazie de a-i cunoaște cu adevărat, dincolo de orice partizanat politic, a apărut în vara anului 1990, într-o perioadă în care membrii fostului Comitet Politic Executiv se aflau în spatele gratiilor, arestați preventiv sub tot soiul de acuzații, care mai de care mai ciudate. La fel ca acum, și pe atunci, înainte de a trimite în judecată inculpații, oricare ar fi fost ei, magistrații erau obligați să le verifice starea sănătății, inclusiv a celei mintale. Obligație procedurală strictă care a fost respectată chiar și în cazul „mahărilor” din CPEx, supuși și ei unor evaluări extrem de complexe, care au inclus și teste de inteligență. Făcute cu rigoare și în conformitate cu metodele științifice ale vremii, acestea din urmă i-au descris pe „tovarăși“ așa cum, poate, nici măcar ei nu s-au cunoscut. Și cu atât mai puțin noi. Rezultatele acelor investigații au fost incluse în volumul VII al Dosarului nr. 88/P/1990. Dosar care, după ani și ani de procese complicate, a intrat în arhivele din care nu l-a mai frunzărit nimeni. Acum, după două decenii, toate au devenit documente istorice, portretul cel mai fidel al celor care ne-au condus, cu mână de fier, în ultimii al ai „Epocii de aur”. 

Conform actelor din dosar, verificările psihiatrice și testele de evaluare psihologică a foștilor ștabi din CPEx au fost efectuate de către dr. George Rafa și dr. Florin Stănescu, de la Institutul de Medicină Legală „Prof. dr Mina Minovici“, în colaborare cu dr. Octavian Hanganu și dr. Dan Prelipceanu, de la Spitalul de Neuropsihiatrie „Dr Ghe. Marinescu“. Deosebit de complexe, testările „tovarășilor” au pus în mișcare majoritatea subtilităților specifice domeniului. Inclusiv celebrele „teste Rorschach“ - cele cu petele de culoare - pe care le vedem adeseori prin filmele polițiste. Orice amănunt a atârnat greu în rezultatul testelor. Spre exemplu, în fișa fostului viceprim-ministru Ștefan Andrei se consemnează: „S-a prezentat în fața comisiei în ținută corespunzătoare, orientat, coerent, lucid. Contactul psiho-verbal se realizează ușor. Oferă argumente convingătoare, subliniate cu gestică bogată și o expresie mimică adecvată“.

În ceea ce privește „Coeficientul de inteligență”, celebrul IQ, specialiștii în domeniu afirmă că oamenii obișnuiți au, în medie, 100 de puncte. Asta în timp ce IQ-ul genialul Albert Einstein depășea 160 de puncte. La ce nivel se situau „mahării PCR“ pe această „scară“ a inteligenței? Unii exact acolo unde ne așteptam: sub nivelul mediu. Au existat însă și excepții care, contrar a ceea ce ne-a tot spus propaganda postdecembristă erau suficient de deștepți încât să reușească niște „scoruri“ peste medie, specifice mai curând unor minți bine „mobilate”.

Deștepții din C.C.

Care erau deștepții PCR? Păi erau vreo câțiva. Conform testelor, posesorul celui mai mare IQ dintre membrii CPEx, a fost Paul Niculescu Mizil, care a realizat 127 de puncte. Privitor la profilul său psihologic, rezultat din restul investigațiilor, specialiștii au consemnat că: „manifestă nevoia de a se simți la originea lucrurilor și în centrul atenției“. Concluzie confirmată și prin faptul că, imediat după moartea lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, Mizil a fost numit secretar al C.C, și i s-a încredințat sarcina de a se ocupa de bazele ideologice și problemele organizatorice ale PCR. În privința nivelului de inteligență, al doilea clasat, după Mizil, era cel care, în actele de stare civilă era înscris sub banalul nume Dumitru Popescu. Un individ deosebit de dur care, după ce s-a lăudat la o ședință de partid că ar fi divinitatea supremă a prăpădiților pe care-i lua la rost, a acceptat tacit - tocmai el, un ateu habotnic- să i se mai spună și „Dumnezeu”. Poate că, în felul lui avea dreptate să se considere mai cu moț decât restul muritorilor de rând. Testele au demonstrat că avea un IQ de 125 de puncte, tipic unei inteligențe superioare, peste media „tovarășilor” din jurul său. Dar, pe de altă parte, el era și ilustrarea, cea mai clară, a faptului că degeaba ai un car de minte dacă ea nu-i dublată și de bun simț. În urma altor testări, psihologii au mai aflat că, în adâncul minții lui de băiat deștept, Popescu -Dumnezeu avea „nevoie de pace și afecțiune și simte că este tratat fără considerație, ceea ce îl tulbură și îl preocupă“.

La testele de inteligență, au mai obținut „scoruri“bune, peste medie, Ioan Totu - cu un IQ de 126 de puncte, Silviu Curticeanu și Nicolae Giosan, ambii cu câte 122 de puncte, și Radu Constantin care a realizat un IQ de 121 de puncte. Performanțe ceva mai modeste, dar tot peste medie, au avut Gheorhe Oprea și Gheorghe Pană, ambii cu 117puncte. Dar și Suzănica Gâdea care, la 71 de ani, a acumulat 114 puncte. Tot peste medie, ambii cu un IQ de 111, s-au situat Constantin Nicolae și Mihai Ghere. Ba chiar și Lina Ciobanu, care a reușit să „agonisească“ 105 puncte. Dar ăștia au fost cei mai deștepți. Opinia generală precum că „baronii roșii” din CPEx erau cu puțin mai deștepți decât podelele de marmură pe care călcau zilnic s-a confirmat în cazul multora dintre ei, mari demnitari pe linie de partid care n-au reușit să obțină nici măcar mediocrul IQ de 100 de puncte. Sub această medie s-au plasat Miu Dobrescu, cu un IQ de 98 și Ana Mureșan, cu 92 de puncte.

Un caz cu totul aparte a fost al fostului prim-ministru Constantin Dăscălescu, cel care pe 22 decembrie 1989, după fuga lui Ceaușescu, propunea un nou guvern din care, chiar și „emanatul” Ion Iliescu a fost tentat, pentru scurt timp, să facă parte. Apoi, lupta politică a luat-o razna: plasat strategic „ultimul pe listă, cu voia dumneavoastră” Iliescu a ajuns, de atunci și până în ziua de azi, în vârful elitei post-decembriste. Mult mai ghinionist, Dăscălescu a ajuns după gratii. Iar această dramatică prăbușire a adus după ea evoluția galopantă a unor boli mai vechi care, agravate în detenție, l-au adus foarte aproape de starea de „legumă”, care nu prea mai înțelegea ce i se întâmplă. Iar scorul obținut de el la testele psihologice a fost atât de viciat încât nu i s-a mai putut calcula un punctaj, oricare ar fi fost acesta. Cam acestea ar fi „performanțele” intelectuale ale câtorva dintre cei mai cunoscuți „mahări” ai regimului comunist.

Bineînțeles că foarte mulți dintre noi ne întrebăm, chiar și acum, cam la ce nivel s-o fi ridicat IQ-ul Ceaușeștilor. Nu o să aflăm niciodată. Bineînțeles că, la Târgoviște, nimănui nu i-a trecut prin cap să-i supună vreunei testări psihologice. Așa că, în lipsa unor asemenea determinări, trebuie să ne mulțumim doar cu testele „jupânilor” din CPEx.

De fapt, datele adunate în dosarul penal sunt cea mai completă mărturie despre ei. Iar asta se petrecea în cea mai neagră perioadă a vieții lor: atunci, în cursul anului 1990 ei toți erau doar niște indivizi deprimați, umiliți pentru că se aflau după gratii, acuzați de comiterea unor crime cumplite, care astfel își pierduseră nu doar libertatea, cât mai ales poziția socială excepțională care marca tot ceea ce însemna valoare și le justifica existenței.

Iar posibilitatea ca specialiștii să-i fi favorizat în vreun fel este exclusă din capul locului: rigoarea și complexitatea testelor psihologice nu pot fi manipulate „din motive politice“, nici în bine și nici în rău. Pe de altă parte, privite în ansamblul lor, toate aceste testări compun o „fereastră“ unică prin care, o singură dată în istoria noastră recentă, am avut ocazia de a-i cunoaște, cu adevărat, pe cei care ne-au condus. A fost o oportunitate cu care nu ne vom mai întâlni prea curând. Acum, într-o vreme în care zilnic ne confruntăm cu situații în care am avea tot dreptul să ne îndoim de capacitățile intelectuale ale multora dintre cei care ne-au condus și ne mai conduc încă pe calea capitalismului „multi­lateral demolat“, evaluarea lor psihiatrică precum și valoarea IQ-ului lor sunt „informații strict personale“ care, ascunse sub pecetea confidențialității, aproape că sunt păzite mai ceva decât niște secrete care ating „siguranța națională“.  Vasile Surcel/Curentul

Distribuie Distribuie Comentarii