Ce înseamnă „să o duci bine” în România/„Cu 6000 lei se poate trăi bine”

Ce înseamnă „să o duci bine” în România/„Cu 6000 lei se poate trăi bine”

Mulți români fac cu greu față scumpirilor, mai ales dacă salariile nu au crescut deloc sau prea puțin în ultima perioadă. Și cei care au câștiguri lunare consistente resimt prețurile mari și sunt mai atenți cu felul în care cheltuie banii.

Unii sunt derutați și nu mai au repere care să le indice ce venit lunar ar fi satisfăcător pentru ei. O discuție pe această temă a fost lansată recent în mediul online.

"Ce înseamnă să o duci bine în România”?

"După părerea voastră, care e nivelul de trai în România la care poți spune că ai o viață bună?", a întrebat cineva pe Reddit .

"Când nu ai grijă zilei de mâine"

Întrebarea a strâns sute de comentarii cu opinii personale ale utilizatorilor.

Cineva crede că un trai bun duci atunci când nu ai grija zilei următoare.

"Când nu te mai stresează creșterile de impozite, taxe, prețuri la supermarket. Când nu ai grija zilei de mâine.

Da, nu îți convin, dar nu mai e panica aia "bruh, eu cum achit rata, ce îi dau copilului să mănânce?"."

"Uh, ai dreptate. Îmi dau seama cât de rău o duc având în vedere că mă stresez de toate astea. Nu am copii, dar nici nu aș putea să îmi permit. Sărăcia e urâtă"

"Marea majoritate nu numai că n-au o viață bună, ci lor viața bună li se pare lux"

"Când nu trebuie să te uiți cât costă laptele și pâinea. Lapte și pâine îți trebuie necondiționat. Le iei și le pui în coș. Știi eventual că Napolact e cel mai scump, dar că Zuzu e mai ieftin și cam la fel, așa că iei Zuzu, dar să trebuiască să știi efectiv cât costă fiecare, mi se pare noaptea minții.

Să nu trebuiască să faci economii când îți apare o carie. Vezi o carie în oglindă -> pui mâna pe telefon și-ți faci programare la dentist, punct. Nu poți? Tre să te gândești că n-ai bani să-ți rezolvi caria decât luna viitoarea? Nu, n-o duci bine.

Problema e că aproape nimeni nu e de acord cu filosofia asta. Îi spui cuiva că un salariu de 6000 RON e tot unul prost pentru că încă trebuie să te uiți la cât costă laptele și să te gândești dacă ai bani de dentist, și ți se zice că ești "desprins de realitate". Deci marea majoritate nu numai că n-au o viață bună, ci lor viața bună li se pare lux, li se pare aroganță să pui un lapte în coș, respectiv să mergi la dentist fără să-ți pui problema de bani...

Plus cheltuiala AIA care "lasă că e doar luna asta" - tre să fii foarte naiv să nu-ți dai seama că o astfel de cheltuială apare de fapt cam în fiecare lună. Luna asta e dentistul, dar stai liniștit că luna viitoare e altceva. Ăsta e argumentul unora: "nu tot timpul ai anumite cheltuieli". Ba da, le ai tot timpul: luna asta dentist, luna viitoare se rup pantofii, luna cealaltă îți face copilul febra, luna cea-cealaltă vine Crăciunul, după aia vine concediul, după aia iar îți trebuie un costum/ o cămașă etc etc etc. Pentru toate astea, trebuie să câștigi suficient încât să nu transpiri când se scumpește laptele, pentru că nu-i vina ta că ai aceste cheltuieli, ci pur și simplu așa e viața.

De facturi, să mai zic că nu mi se pare normal să trebuiască să jonglezi cu ele ca clovnul la circ? Vine factura, o plătești și, get this, fără să trebuiască să stai cu ochii pe contor... mamă, lux, ce să mai...

Mai e argumentul "de turmă" - e arogant pentru că "majoritatea nu-și permit asta". Bun, faptul că majoritatea nu-și permit asta (normalitatea, până la urmă) e foarte nasol, dar asta nu face normalitatea să devină o aroganță."

"Cunosc oameni cu ce le intră în casă 30.000 ron net pe lună și se plâng de bani"

"Stilul de viață dictează cât de bună este viața.

Unii au o viață bună cu 5000 ron net pe lună, alții au o viață de rahat cu 15000+ ron net pe lună.

Cunosc oameni cu ce le intră în casă 30.000 ron net pe lună și se plâng de bani.

Viață bună e foarte subiectivă.

În general un salariu de la mediu în sus și fără rate la bancă, poți considera că ai o viață cel puțin decentă."

"Cu cât ești mai avar, cu atât ești mai puțin fericit"

"Asta îmi amintește de o tipă de se plângea la bancă de rată la apartamentul ei de 3 camere de la Timpuri Noi/Unirii care era 4600 lei pe lună, în timp ce a spus că ea câștigă 10k lei și soțul ei 15k lei.

Cu cât ești mai avar, cu atât ești mai puțin fericit. Dacă ajungi să vezi banii ca pe esența vieții, s-a dus fericirea ta și a familiei."

"Cu 6000 lei se poate trăi bine"

"Eu zic că pe la 6000 lei net (asta era la final de 2023 în decembrie).

Cu 6000 lei net, în condițiile în care plăteam chirie și cheltuieli maxim 1800 lei iarnă (din care 1300 lei chiria) și îi dădeam bani părintelui meu de acasă cu pensie mică (1800 lei pensia, la care eu îi mai dădeam fie 700 fie 1000 în funcție de cum îmi permiteam și îi plăteam și impozitele plus orice se strica sau trebuia înlocuit la apartament cumpărăm eu/plăteam eu).

În 2 ani mi-am pus suficienți bani deoparte să îmi cumpăr o mașină de 4300 euro (am reușit să pun lunar bani deoparte, uneori 500 de lei, alteori mai puțin, alteori mai mult). Îmi rămâneau suficienți bani să mănânc bine, să beau bine, să îmi cumpăr aproape orice haine îmi doream și să merg în concediu prin țară pe undeva (se pot face foarte multe concedii frumoase în țară și pe bani rezonabili dacă nu ai balcanismul în sânge).

Cu o observație: să n-ai fițe și talente în tine. Eu nu am mers în concedii prin străinătate, nu mi-a trebuit mașină scumpă să arăt cine sunt, ci una fiabilă și frumoasă (Renault Megane 3 din 2010), nu mi-am cumpărat haine de brand, dar care calitativ sunt de rahat, am preferat să îmi cumpăr mai rar și mai puțin, însă prețul să fie proporțional cu rafinamentul, stilul și calitatea hainelor. Nu am aruncat banii pe o zi de mers la Aqua Parku lui peste prăjit sau alte distracții scumpe, dar beam și fumam când și cum voiam.

Am fost atât de specific și am oferit atâtea detalii pentru că da, cu 6000 lei se poate trăi bine. Cine zice că are nevoie de mai mult de unul singur fiind, e "produsul capitalismului", ca să folosesc un eufemism."

"2k de euro de adult."

"Unii se plâng și cu 2000 euro că nu le ajung, alții sunt ok cu 1000. E mult prea generală treaba."

"După cum o gândesc eu, zic că la 2k euro per adult într-un cuplu o duci bine sau okay. Îți poți permite chirie/rată la banca de 500-600 euro, 2 vacanțe mai mari pe an, câteva weekenduri în care pleci din oraș, ocazională masă în oraș, să ieși la o bere fără stres etc.

Momentan, în cuplu noi suntem la jumătate și tot nu putem spune că suntem "săraci", dar nici că nu avem grija banilor".


populare
astăzi

1 Observația lui Liviu Avram despre legătura dintre Ciucă și Georgescu în contextul noilor dezvăluiri

2 „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate” / „Domnul Șucu Dan Viorel a fost recompensat de organele de Securitate c…

3 Infarctul poate fi prevenit / 7 simptome care apar cu o lună înainte, descoperite de experții din SUA

4 De citit ce scrie, cu pragmatism, Ioana Dogioiu, despre candidatul prezidențial Nicușor Dan

5 BREAKING Luni va fi votat noul guvern!