Ce îi interesează pe americani în relația cu România. Expert: „Să avem în vedere efectul de propagare în economie”

Ce îi interesează pe americani în relația cu România. Expert: „Să avem în vedere efectul de propagare în economie”

Statele Unite ale Americii se află în top 5 investitori în România, spune, într-un interviu pentru „Adevărul”, Daniela Nemoianu, vicepreședinte AmCham România. Dincolo de cifre, afacerile partenerilor americani dau un imbold economiei României.

Daniela Nemoianu este vicepreședinte AmCham

Daniela Nemoianu este vicepreședinte AmCham

Daniela Nemoianu este vicepreședinte al Camerei de Comerț Americane în Romania (AmCham), o asociație de afaceri pentru susținerea parteneriatelor și a afacerilor româno-americane. Într-un interviu pentru „Adevărul”, ea a explicat cum au evoluat în ultimele decenii relațiile româno-americane și ce e de făcut pentru ca acestea să continue să se dezvolte.

În 2024, anul în care se împlinesc 27 de ani de la semnarea parteneriatului strategic SUA-România, respectiv 22 de la un alt eveniment istoric, vizita președintelui George W. Bush pentru marcarea invitației de aderare a României la NATO, relațiile bilaterale sunt mai bune ca oricând, spune Nemoianu.

Chiar dacă pentru România cel mai important este parteneriatul strategic cu Statele Unite ale Americii , relațiile economice bilaterale au la rândul lor o importanță mare și au crescut în ultimele decenii.

„Chiar anul trecut, în contextul aniversării a 30 de ani de activitate AmCham în România, am subliniat în mod deosebit rolul pe care Parteneriatul Strategic cu Statele Unite, alături de aderarea la NATO și la Uniunea Europeană, le-au avut în transformarea continuă a României în ultimele aproape trei decenii. Relația cu SUA s-a consolidat constant, iar cooperarea solidă în domeniul securității și apărării a poziționat România drept un partener de încredere al SUA în regiune și a creat premisele pentru intensificarea relațiilor în plan economic. Cu un sold total de peste 7,284 mld EUR, SUA (pe locul 5 în topul ISD după țara de origine a investitorului final, conform raportului BNR (ISD în 2022), sunt cel mai mare investitor non-UE”, spune Nemoianu.

În ce domenii investesc americanii

Ea e explicat și spre care sectoare ale economiei se îndreaptă cu precădere investitorii veniți de peste Atlantic.

„Sectoarele economice care au atras cele mai multe investiții americane în România sunt IT, unde avem prezente cele mai mari companii tech americane, automotive, FMCG, energie, servicii financiare, agricultură, farma. Acestea sunt în continuare industriile în care vedem cel mai mare potențial pentru atragerea de noi investiții americane”, adaugă ea.

Chiar dacă în anii 90 România a ratat startul și a atras puține investiții străine, ulterior lucrurile s-au mai schimbat. Dacă mulți ani românii au privit cu jind la felul în care SUA au investit în țările vecine, cu precădere în Ungaria, Cehia și Polonia, între timp s-a recuperat din acest decalaj.

„În ceea ce privește numărul de companii din România care au capital american, conform unei analize realizate pentru AmCham la nivelul anului 2022, acesta era în jur de 900, ceea ce ne situează în media țărilor din regiune. Companiile americane au în România aproximativ 100.000 de angajați, cea mai mare pondere fiind în sectorul IT. Investițiile realizate în România sunt extinderi ale capacităților existente sau investiții noi în automatizare, tehnologizare, precum și în crearea unor centre de inovare și excelență, așa cum este cazul multor companii de tehnologie și nu numai”, mai spune Nemoianu.

Rezultate spectaculoase

Dincolo de toate cifrele care arată din ce în ce mai bine, Daniela Nemoianu insistă asupra unui aspect important. Investițiile companiilor americane trebuie privite și dintr-un alt punct de vedere.

Când vorbim despre investiții americane este important ca dincolo de numărul de companii sau de soldul investițiilor să avem în vedere efectul de propagare în economie care este substanțial. În jurul marilor companii americane prezente în România sunt construite ecosisteme de furnizori și parteneri locali, multe dintre aceste entități fiind afaceri antreprenoriale românești. La nivelul comunității AmCham care reunește companii americane, dar și internaționale și românești, fiecare loc de muncă creat de o companie membră AmCham generează, în medie, două noi locuri de muncă pe lanțul valoric, și fiecare 1 milion de EUR suplimentar ca cifră de afaceri creează 10 noi locuri de muncă în economie”, dezvolta Nemoianu.

Sectorul IT din România este, în opinia sa, marele câștigător de pe urma investițiilor americane. Și din acest motiv, cei de la AmCham au atras atenția în dese rânduri că România trebuie să facă eforturi pentru a-și păstra IT-iștii în țară.

Cred că cel mai relevant exemplu este dezvoltarea sectorului IT în România. Prezența marilor jucători din tehnologie a avut un efect multiplicator pentru antreprenoriatul local, iar acum, multe companii românești au crescut si accesează la rândul lor cu succes piața americană. Vedem un interes crescut în această direcție și ne dorim să fie o componentă a cooperării economice care să crească ca impact și volum”, adaugă ea.

Analizând țările din regiune care au reușit să atragă un volum mare de investiții din SUA este evident că această performanță este rezultatul unor eforturi susținute pe termen lung, al unei alinieri interne în jurul unor obiective strategice, mai spune Daniela Nemoianu. „Fie că este vorba despre strategii economice pe termen lung care au trasat direcții prioritare pentru investiții, fie că este vorba despre politici și instrumente de susținere a investițiilor sau de o structură coerentă de promovare a țărilor ca destinație de investiții și de asistență a investitorilor, sunt modele de bune practici pentru România.”

Fără vize în SUA încă din 2024?

Aderarea României la OCDE va impulsiona și mai mult economia României, e convinsă Daniela Nemoianu.

Noi la AmCham credem că foarte importantă pe termen mediu și lung va fi aderarea României la OCDE, fiind o nouă ancoră de stabilitate și îmbunătățire a guvernanței economice care consolidează profilul investițional al țării”, mai afirmă ea.

Un reper important al cooperări bilaterale este includerea Romaniei în programul de scutire a vizelor pentru Statele Unite – U.S. Visa Waiver. „Este un obiectiv pentru îndeplinirea căruia toate părțile implicate depun eforturi susținute în vederea atingerii lui în anul 2024”, punctează Nemoianu.

Există, însă, nenumărate oportunități pentru România, dar și pentru relațiile bilaterale româno-americane. În viziunea Danielei Nemoianu, România are potențial să devină un hub regional pentru investițiile americane în regiune.

„Pentru AmCham, valorificarea de către România a parteneriatului strategic în plan economic este o prioritate și ne-am angajat ca organizație să creăm un cadru pentru dialogul bilateral centrat pe cooperarea economică. O inițiativă în acest sens este Forumul Economic SUA - România, care aduce împreună înalți oficiali din ambele administrații și lideri de business pentru a discuta despre despre potențialul României de a fi un hub regional pentru investiții americane în regiune.”

România, promovată și la Washington

După două ediții de impact la București, anul acesta AmCham a organizat în Statele Unite, „Forumul Economic România – SUA: Parteneriat pentru Dezvoltare”. Pe 20 iunie, la Washington D.C., AmCham a promovat România ca destinație de investiții americane. „Credem că este o vizibilitate de care țara noastră are nevoie în mod special în perspectiva în care dorim să ne poziționăm ca bază logistică strategică pentru companiile americane care se vor angaja în efortul de reconstrucție a Ucrainei”, a explicat Nemoianu.

Forumul s-a adresat investitorilor americani, atât companii care sunt deja în regiune sau chiar în România și au potențial de extindere a investițiilor, dar și investitorilor care prospectează această parte a Europei.

„Subliniem că relațiile bilaterale sunt la cel mai bun nivel de până acum. Pentru viitor, nu putem fi decât optimiști cu privire la dezvoltarea legăturilor economice dintre SUA și România, ținând cont de dinamica din relația bilaterală, dar și în plan regional și internațional. Cooperarea în cadrul NATO va menține un cadru de colaborare extins, implicarea SUA în inițiative pentru asigurarea securității în regiune, cum ar fi Inițiativa Celor 3Mări sau Strategia pentru Marea Neagră, adoptată de SUA la finalul anului trecut, vor consolida și Parteneriatul Strategic bilateral”, punctează Nemoianu.

La final, ea se declară optimistă și spune că volumul investițiilor SUA în România ar urma să crească pe măsură ce legăturile comerciale se vor intensifica. „România este parte a Uniunii Europene, pentru care cooperarea economică transatlantică este o prioritate. SUA și Uniunea Europeană sunt deja cei mai importanți parteneri comerciali și se fac eforturi susținute pentru a intensifica legăturile comerciale și volumul investițiilor. De asemenea, așa cum menționam deja, aderarea la OCDE va propulsa România în atenția investitorilor de talie mare, inclusiv din SUA.

Însă nu numai companiile americane sunt interesate de România. Odată cu dezvoltarea unor companii noi din România, acestea caută parteneriate cu firmele de peste Ocean și se uită chiar spre piața americană.

În plan intern, la nivelul AmCham resimțim un interes crescut din partea companiilor americane pentru România, dar și din partea companiilor românești care au capacitatea să acceseze piața americană. Avem încredere că Forumul Economic SUA – România organizat de AmCham va deveni o platformă valoroasă și eficientă pentru dialog și conectare între investitori care să contribuie în final la creșterea vizibilității pentru România și a prosperității economice prin atragerea de investiții”, încheie Daniela Nemoianu.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 „Nu ştiu cine a dat...” / Cum a reacționat Roxana Nemeș după ce a aflat că a fost filmată în timpul unei partide de amor

2 Sean Penn și iubita sa din Republica Moldova, cu 34 de ani mai tânără, fotografiați în aeroportul LAX

3 Madalina Pamfile, prinsă de poliție în timp ce conducea haotic, în sectorul 1: fosta asistentă TV a fost încătușată după o reacție agresivă

4 Cum dai vârsta biologică a organismului înapoi prin 8 lucruri simple

5 „I-am ajutat suficient pe ucraineni?” Un general român decorat de americani are răspunsul