Cele mai populare trasee din Retezat au fost aproape dintotdeauna poluate de turiști. Unul dintre ele, care străbate valea Pietrele pe lângă cascada Lolaia, stârnea fascinația, dar și nemulțumirea adevăraților iubitori ai muntelui.

De peste un secol, valea râului Pietrele (Nucșoarei) a fost unul dintre cele mai căutate trasee de drumeție din Munții Retezat (video).

În trecut, călătorii parcurgeau pe jos cea mai mare parte a traseului care începea din gara satului Ohaba de Sub Piatră spre Cabana Pietrele din Retezat, aflată la altitudinea de 1.480 metri, punctul de plecare pentru mai multe trasee pe munte.

Ruta de 20 de kilometri poate fi parcursă cu mașina până la popasul Cârnic, locul de intrare pe teritoriul Parcului Național Retezat.

Aici, călătorii își pot lăsa mașinile în parcare și pot urma drumul forestiere de aproape cinci kilometri spre complexul Pietrele din Retezat. Unii călători nu țin cont de starea drumului și continuă ascensiunea cu mașinile, pentru încă un kilometru, până în zona Cascadei Lolaia.

Pe același drum, turiștii pot găsi și utilajele forestiere care lucrează în pădurea în zona de conservare durabilă (tampon) a Parcului Național Retezat.

„În zonele tampon, conform art. 22 din OUG 57/2007 si Legea 49/2011 sunt permise diverse lucrări silvice, foarte clar reglementate: tăieri de conservare, extragere produse accidentale și de igienă, tăieri progresive, împăduriri, întreținerea plantațiilor”, arăta administrația Parcului Național Retezat.

Dincolo de inconvenientele legate de prezența mașinilor și a utilajelor forestiere în Retezat, unii turiști care urcă pe valea Pietrele se plâng și de rămășițele lăsate în urmă de alți excursioniști.

Unele gunoaie au fost aruncate în vecinătatea parcării de la Cârnic, unde o bancă destinată turiștilor este și locul de unde unii dintre oaspeții muntelui aruncă mizeria în pădure.

Cascada Lolaia, perla Retezatului

Ambalaje, sticle de plastic, șervețele și alte obiecte au fost aruncate pe marginea potecii care urcă spre Cascada Lolaia, dar și în pădurea care o înconjoară.

Cascada Lolaia (video), aflată la circa 15 minute de mers pe jos de la Cârnic este punctul de atracție cel mai accesibil al traseului de drumeție spre cabanele Pietrele și Gențiana. Pârâul care o formează culege izvoarele a patru mari foști ghețari: Stânișoara, Pietrele, Valea Rea și Galeșul.

„Apa lor, adunată în patul ros de piatră, taie un defileu terminat la circa 1.000 de metri altitudine, cu un prag de 15 metri peste care apa se rupe în două fâșii cu zgomot de tunet. Mai jos cu 200 – 300 de metri de cascadă, apa Pietrelor se unește cu apa Chiagul, descinsă tot din cascadă, dând astfel naștere râului Nucșoara”, informa geograful Nae Popescu.

Cei mai mulți dintre turiștii care urcă în Retezat se opresc în dreptul Cascadei Lolaia pentru a o admira. Călătorii care nu au timp să își continue drumul fac cale întoarsă de aici, unii încântați de înfățișarea spectaculoasă a căderii de apă. Mai sus de Lolaia, alte cascade ma mici dau un farmec aparte văii dăltuite de natură în timpul glaciațiunilor.

Românii, necivilizați pe munte

Numeroșii turiști care ajung pe valea Pietrele din Retezat și-au lăsat amprenta negativă asupra mediului. Mizeria rămasă în urma lor nu este însă un fapt inedit. În Retezat, de-a lungul timpului, numeroși călători, români și străini s-au plâns de cei care poluează muntele.

„În nicio altă parte ca la munte, poluarea, sub diferitele ei forme, nu ţi se pare mai absurdă, mai de neînţeles, anormalitatea fiind generată de oameni normali care, unii, îţi dau bineţe pe drum, cei foarte tineri, din păcate, nu prea catadixesc să spună obişnuitul ”Bună ziua“, atât de plin de semnificaţii pe potecile munţilor). Aproape de cascada Lolaia, două pungi de plastic aruncate în pârâu, „concurau“ fascinantul colorit al pietrelor, muşchilor şi apei. Hârtii, ambalaje de tot felul, chiar obiecte intime, pe care nu le mai numesc aici, puteau fi văzute pe traseu. Cutiile de conserve, cu sutele, ţineau să „sfinţească“ aproape pretutindeni locul”, scria publicistul Mihai Sin, în 1972.

Lacul Bucura, unul dintre locurile cele mai populare de campare din Parcul Național Retezat a fost și el, de-a lungul timpului, poluat de turiști.

„La lacul Bucura, ca şi la alte lacuri din Retezat, există o grămadă de cutii de conserve ruginite, un fel de cimitir al resturilor, împrejmuit de bolovani. Lângă fiecare cimitir există o inscripţie cu următorul text, pe care-l citez din memorie: ”Turişti! Aceste cutii de conserve au fost scoase din lac de către Ocrotitorii Apusenilor din comuna Filea de Jos, judeţul Cluj. Vă rugăm revizuiţi-vă atitudinea!” În apa încremenit de albastră, de pură, a lacurilor alpine, erau aruncate cutiile de conserve! Între timp apăruseră altele, poate mai puţine ca înainte de raidul Ocrotitorilor Apusenilor, dar apăruseră. ”Vă rugăm revizuiţi-vă atitudinea!” Un apel curat, politicos, demn, patetic, dramatic în ultimă instanţă. Un apel despre a cărui eficacitate am început să mă cam îndoiesc, acolo, sus. Mi se pare că apelul la conştiinţă şi educaţie servită cu picătura, devine pură vorbărie în unele cazuri”, arăta publicistul.

Avem legi şi ele nu sunt respectate, sunt prevăzute amenzi şi ele nu sunt aplicate, adăuga autorul relatării, care nu văzuse vrodată vreun turist amendat pe munte, pentru mizerie.

„Pe malurile lacului Bucura, paremi-se cel mai întins lac alpin din ţară, o sumedenie de corturi. Se însera şi, privită de pe înălţimile din jur, unda lacului trecea de la o nuanţă la alta. Dar nu era timp pentru contemplaţie sau reverie: un grup de băieţi şi fete, un grup „sportiv“ fără îndoială, deşi siluetele lor abia se zăreau, se spăla în apa unui pârâu ce se vărsa în lac. Iar ”operaţia“ era însoţită de zbierete şi urlete greu de imaginat într-un templu, zice-se, al liniştii şi reculegerii. — ”Haidaaaa!“ urlau şi nişte băieţi de iniţiativă, dintr-un grup numeros de tineri timişoreni. Pe ăştia nici nu i-am văzut sus pe munte, sosiseră seara la Pietrele, au tras un chef straşnic”, amintea Mihai Sin, în 1972.

Străinii, revoltați de obiceiurile românilor pe munte

La sfârșitul anilor ‘80, refugiul Pietrele se înfățișa într-o stare precară, relata jurnalista americană Mary Hillery, în 1989, după ce a petrecut împreună cu soțul ei două săptămâni în munţii României.

„După un zbor de o oră, două ore de mers cu autobuzul şi un urcuş uşor de o oră şi jumătate, am ajuns la refugiul Pietrele, aglomerat, murdar şi zgomotos, înţesat de turişti transilvani care dansau în verandă. A doua zi a fost ceţoasă, cu burniţă, dar pentru expediţia noastră de şase zile pe vârfuri, era un încălzire bună. În unele momente, ceaţa era atât de densă încât nu vedeam înălţimile munţilor, dar auzeam clopotele turmelor de capre deasupra noastră”, scria jurnalista în 1989, în ziarul american „The Boston Globe”.

Împrejurimile cabanei Pietrele din Retezat erau și ele pline de cutii goale de conserve, semn că mulţi dintre oaspeţi săi nu erau educaţi să respecte natura.

„Când am coborât de la cabana Pietrele, mi-am pus în gând să scriu Oficiului Român de Turism despre abundenţa de cutii de conservă aruncate în jurul ei. Am ajuns să apreciez acum managementul parcurilor americane din ţinuturile sălbatice. Regulile noastre din rezervaţii despre scoaterea din parc a tot ce aducem aici nu au fost adoptate de români. Traseele nu erau aglomerate, dar cabana Pietrele era cea mai murdară”, relata Mary Hillery,

Unii salvamontiști își amintesc că în trecut, totuși, traseele de munte nu erau atât de solicitate ca în zilele noastre, fiind mai greu accesibile în lipsa căilor de comunicații adecvate și a mașinilor.