Ce este sistemul Patriot. Plusurile și minusurile armamentului american cu preț exorbitant
Patriot este unul dintre cele mai avansate sisteme de apărare aeriană disponibile, capabil să intercepteze atât rachete cât și aeronave avansate. Principala provocare a sistemului este costul uriaș - o baterie Patriot nouă ajunge la 1 miliard de euro.
Sistemul Patriot folosit într-un exercițiu în România. FOTO: MAPN
Patriot este cel mai scump sistem intrat în dotarea Armatei Române, iar Bucureștiul a comandat, în urmă cu circa 5 ani, șapte astfel de sisteme.
Satul român a plătit aproape 4 miliarde de dolari pentru șapte astfel de sisteme care au venit la pachet cu câteva sute de rachete de interceptare. Doar patru dintre cele șapte sisteme comandate au ajuns în țară, iar dintre acestea doar unul este funcțional, a precizat DW .
Patriot este utilizat de armata Statelor Unite și de numeroase alte țări pentru apărarea împotriva rachetelor balistice tactice, rachetelor de croazieră și aeronavelor avansate.
Statele Unite dețin cele mai multe sisteme de apărare Patriot, având între 85 și 90 de unități. În total, la nivel global, există peste 250 de unități Patriot distribuite în 19 țări, conform Defense News .
„Acest sistem de apărare a devenit un element esențial pentru multe țări din Europa și alte regiuni, în special în contextul amenințărilor de securitate crescute, cum ar fi anexarea Crimeei de către Rusia și invazia ulterioară a Ucrainei”, mai arată sursa citată.
Din luna martie a acestui an, Patriot a ajuns în dotarea armatei ucrainene și și-a dovedit, fără drept de apel, eficacitatea. Cel puțin șapte rachete rusești Kinzhal hipersonice au fost doborâte cu ajutorul sistemului construit de americanii de la Raytheon și Lockheed Martin.
Aceasta în condițiile în care „se credea pe scară largă că Patriot și alte sisteme de apărare antirachetă actuale nu pot opri armele hipersonice, care se deplasează cu viteze de cinci ori peste viteza sunetului”, conform Defense news.
De atunci, sistemul Patriot a continuat să intercepteze cu succes o gamă largă de armament rusesc. A doborât avioane rusești precum avioanele de luptă Su-34 care zboară la aproape 160 de kilometri distanță și a interceptat rachete până la 200 de kilometri distanță, potrivit lui Oleksandr Musiienko, șeful organizației neguvernamentale cu sediul la Kiev - Centrul pentru Studii Militare și Juridice.
Este cel mai bun sistem antiaerian din lume?
Per ansamblu, sistemul Patriot este considerat unul dintre cele mai avansate și versatile sisteme de apărare aeriană disponibile, dar nu este singura opțiune de top.
Dacă este sau nu cel mai bun depinde de necesitățile specifice ale fiecărei țări și de contextul geopolitic, se arată într-o analiză a publicației Army Technology .
Punctele forte ale sistemului Patriot sunt:
Capacități multiple: Patriot este capabil să intercepteze rachete balistice tactice, rachete de croazieră și aeronave avansate, ceea ce îl face extrem de versatil.
Tehnologie avansată: Utilizează radare cu fazare electronică și ghidare "track-via-missile", oferind o acuratețe și o reacție rapidă la amenințări.
Interoperabilitate: Este utilizat de numeroase țări, ceea ce facilitează cooperarea și interoperabilitatea între aliați
Principala provocare în ceea ce privește folosirea sistemului Patriot este costul.
Un sistem costă circa un miliard de de dolari
Costul unui sistem de rachete Patriot poate varia semnificativ în funcție de configurația specifică și de componentele incluse în achiziție. Un pachet complet, care poate include unități de foc, radare, lansatoare și rachete, poate ajunge la câteva miliarde de dolari.
Potrivit Centrului Internațional pentru Studii Strategice , un sistem Patriot nou costă peste 1,1 miliarde de dolari, cu 400 de milioane de dolari pentru sistem şi 690 de milioane de dolari pentru rachetele dintr-o baterie. O rachetă de interceptare este estimată la circa 4 milioane de dolari.
De exemplu, Elveția a semnat un contract pentru achiziționarea celor mai avansate rachete Patriot Advanced Capability-3 Missile Segment Enhancement (PAC-3 MSE), cu o valoare de 331 milioane USD pentru noile interceptoare. Tranzacția a fost făcută în cadrul unui pachet mai larg evaluat la 2,2 miliarde USD pentru 72 de rachete PAC-3 MSE și cinci unități de foc, conform Defense News.
„În general, achiziția și întreținerea unui sistem Patriot reprezintă o investiție semnificativă, dar este considerată justificată datorită capacităților sale avansate de apărare aeriană și balistică”, se arată în analiza citată.
Există și alternative
„Succesul sistemului Patriot în Ucraina vine în momentul în care armata americană își propune să înlocuiască Patriot-ul cu un sistem integrat de apărare anti-aeriană și antirachetă, mai capabil să se conecteze cu alte echipamente de pe câmpul de luptă și echipat cu un radar mai capabil”, se arată într-o analiză Defense News .
Există și alte sisteme de apărare antiaeriană de înaltă performanță care sunt considerate comparabile sau chiar superioare în anumite aspecte: S-400 (Rusia) - recunoscut pentru raza sa lungă de acțiune; THAAD (Terminal High Altitude Area Defense, SUA) - este specializat în interceptarea rachetelor balistice la altitudini mari și este adesea folosit împreună cu sistemul Patriot pentru o apărare stratificată; Iron Dome (Israel) - foarte eficient pentru interceptarea rachetelor cu rază scurtă de acțiune și a obuzelor de artilerie, fiind utilizat cu succes în conflictele recente din Orientul Mijlociu.
De pe vremea războiului rece, vedetă în Orientul Mijlociu
Sistemul Patriot a fost introdus pentru prima dată pentru a contracara amenințările la adresa Statelor Unite în timpul Războiului Rece. Acesta a fost folosit masiv în Orientul Mijlociu în timpul războiului din Golful Persic și din Irak, arată o analiză Defence News. .
În acei primi ani, Patriotul a avut eșecuri majore. În 1991, de exemplu, sistemul nu a reușit să intercepteze o rachetă irakiană Al Hussein Scud, care a lovit barăcile din Arabia Saudită și a ucis 28 de soldați americani. Sistemul a fost apoi implicat în trei incidente în 2003, în timpul războiului din Irak; într-un caz, un Patriot a doborât un avion Tornado al Forțelor Aeriene Regale Britanice, ucigând cei doi membri ai echipajului.
„În ciuda acestor eșecuri, armata SUA s-a bazat de mult pe sistem. Într-adevăr, unitățile sale Patriot au menținut timp de ani de zile cel mai ridicat ritm operațional între toate unitățile din serviciu cu cele mai lungi desfășurări. În ciuda incidentelor din Irak, a fost folosit intens acolo și a contracarat cu succes amenințările cu rachete balistice”, arată analiza citată.
Sistemul Patriot este utilizat de numeroase națiuni, inclusiv Germania, Japonia, Israel, Coreea de Sud și multe altele, pentru apărarea împotriva amenințărilor aeriene.
Ce este Patriot? cele trei componente ale sistemului
Patriot este acronimul de la Phased Array Tracking Radar for Intercept on Target, adică vorbim despre un radar de urmărire cu fascicule fazate pentru interceptarea ţintelor.
Este un sistem mobil care include următoarele componente principale:
1. Rachete.
Există trei variante de rachete, începând cu cea mai veche PAC-2 - utilizate pentru interceptarea aeronavelor și rachetelor balistice cu o singură rachetă pe container; PAC-3 utilizează tehnologia „hit-to-kill” pentru a distruge țintele prin impact direct, cu o capacitate de încărcare de 16 rachete per lansator; Ultima generație de reachete - PAC-3 MSE - au un motor mai puternic și aripioare mai mari pentru o manevrabilitate crescută și o rază de acțiune mai mare, conform Army Technology.
2. Radarul.
Sunt, de asemenea, mai multe generații de radar. Ultima - LTAMDS oferă acoperire de 360 de grade și o rezistență sporită la bruiaj.
Primele variante AN/MPQ-53 și AN/MPQ-65 erau radare cu scanare electronică fazată care combină funcțiile de supraveghere, urmărire și angajare a țintelor.
3. Stația de Control al Angajamentului (ECS).
Este componenta unică locuită a bateriei Patriot, având rolul de a executa lansările și a aproba țintele. ECS este echipat cu console computerizate și sisteme de identificare "prieten-dușman" îmbunătățite.
4. Lansatoarele.
Există mai multe tipuri de lansatoare. Prima generație - M901 - este compatibilă doar cu rachetele PAC-2. Următoarele, M902 și M903, pot transporta atât rachete PAC-2, cât și rachete PAC-3, cu capacități de încărcare variate pentru a permite mixarea diferitelor tipuri de rachete în același lansator.
Sursa: adevarul.ro