
Ce este sistemul, dușmanul invocat de candidații la prezidențiale. Analist: „Balaurul din basme”| ANALIZA
Sistemul a devenit principală tema a campaniei electorale prezidențiale, fiind considerat de majoritatea candidaților principalul responsabil pentru dezvoltarea lentǎ a țării. Dar cine este sistemul?
La întrebarea "ce sau cine este sistemul?", expertul în comunicare Radu Delicote punctează că „sistemul în alegerile ultimilor 8-10 luni este dușmanul comun, balaurul din basme, ghionoaia din povești pe care toată lumea o imaginează, toți ar vrea să îl sau să o palpeze și care are o percepție populară negativă. Este același personaj colectiv negativ care a fost folosit și de Dragnea la un moment dat, este același pe care îl amintea și Ponta după noaptea când a pierdut alegerile în fața lui Băsescu și lista poate continuă”.
„Detaliile sunt cheia, iar detaliile sistemului și lupta diferită este elementul diferențiator pentru fiecare candidat dornic să câștige inimile electorale. Dacă l-ar îmbracă la fel, comunicarea ar fi aceeași, mesajele aceleași, nu s-ar mai diferenția”, completează expertul.
O definiție a venit și de la ministrul Educației : „o societate guvernată, reguli, o societate care ne duce dintr-un grup de homo sapiens într-o civilizație”.
Daniel David a remarcat folosirea excesivă a temei în campania electorală: "Toată lumea este anti-sistem. Și politicienii toți devin anti-sistem. Toată lumea este anti-globalistă”.
Ministrul, citat de Hotnews, a arătat că este de acord cu cei revoltați față de sistemul din România, „dar schimbarea trebuie făcută astfel încât instituțiile, nu să renunțăm la ele și să le aruncăm, că nu avem ce pune în locul lor, ci să le facem să funcționeze mai bine”.
Abordarea a fost preluată după rezultatul care l-a propulsat pe Călin Georgescu în turul 2 al alegerilor din 2024, fără susținerea unui partid. După ce analiștii au atras atenția că, pe lângă posibilă implicare externă, este vorba și despre un vot de nemulțumire a electoratului față de actuala clasă politică, candidații s-au reorientat în abordarea de campanie.
Propulsați în vârful partidelor
Unii dintre cei care râvnesc la fotoliul de la Cotroceni au și explicat ce reprezintă sistemul pentru ei, iar alții doar au sugerat o definiție în discursul public.
Elena Lasconi, șefa renegată a USR și primar în Câmpulung, este unul dintre cei mai vocali candidați pe această temă după ce a intrat în turul 2 al alegerilor anulate, alături de Călin Georgescu. Lasconi este la cuțite cu USR, după ce, la câteva zile de la începutul campaniei, i-a fost retras sprijinul politic în favoarea lui Nicușor Dan
Lasconi a acuzat că este un "joc al sistemului": „Acum sunt mai hotărâtă ca oricând pentru că îmi dau seama cât de putred este acest sistem și mă aștept și la alte forme de presiune”.
Ea a intrat in politica direct în postura de primar în Câmpulung și a dat o abordare conservatoare formațiunii progresiste.
„Are niște fețe acum sistemul”- Victor Ponta, candidat la alegerile prezidențiale
Victor Ponta candidează independent la alegerile prezidențiale, fiind a doua oarǎ în aceast ipostaza, după ce in 2014 a pierdut în fața lui Klaus Iohannis. El a fost premier, șef de partid și consilier onorific al premierului Marcel Ciolacu în 2023, funcție pe care a păstrat-o până la anunțarea candidaturii. De altfel, PSD l-a primit înapoi în partid și l-a pus pe lista deputaților.
Victor Ponta a definit sistemul într-un interviu pentru „Adevărul” , afirmând că „are mai multe fețe”, nominalizând mai multe persoane, printre care Marcel Ciolacu.
„Are niște fețe acum sistemul: Marcel Ciolacu, Cătălin Predoiu, Hunor Kelemen și Crin Antonescu. Sunt oamenii care au condus România în ultimii 35 de ani, practic. Eu vorbesc de ultimii 5 ani, după pandemie. Ei au condus România, și o conduc și azi. (…) Au limitat și comit abuzuri, apropo de cei care postează pe diverse rețele sociale. E vorba de libertăți fundamentale care au fost încălcate. Ei sunt sistemul, că m-au exclus pe mine din partid că le-am spus adevărul. M-au mai exclus o dată și tot mi-au dat dreptate după”, a afirmat Victor Ponta, întrebat cum definește sistemul.
Cu partidele în spate
Astfel de abordări apar până și în discursul lui Crin Antonescu, candidatul coaliției de guvernare. "Că vorbim de oameni din servicii, oameni din preajma unor instituții ale justiției, oameni din presă, la ei, la încrengătura și rețeaua și la eventuala comandă comună ne referim când vorbim despre sistem”, a mai afirmat recent Crin Antonescu.
El a mai susținut că, dacă va ajunge președinte, nu vor mai exista „servicii speciale de informații secrete” în forma cunoscută în prezent și că vor lucra pentru stat: „sunt anti-sistem. Nu sunt şi nu am fost agent al unor servicii”.
„Sper ca o alianţă de dreapta să mă susţină”- Nicușor Dan, primarul Capitalei și candidat la alegerile prezidențiale
Și Nicușor Dan s-a delimitat de sistem încă de la anunțul candidaturii sale, când a afirmat că „este nevoie de o schimbare fundamentală a modului în care statul răspunde la așteptările cetățenilor”.
Primarul s-a înscris în cursă independent, însă de-a lungul campaniei a fost ajutat inclusiv de aparate de partid din punct de vedere logistic, în plănuirea unui tur electoral prin țară. Una din legăturile care i-au creat însă cele mai multe probleme în campania actuală este cea cu Matei Păun, om de afaceri cu legături de afaceri în Belarus și Federația Rusă, cu care a fost surprins în mai multe momente din ultimele luni.
De altfel, edilul Capitalei și-a câștigat ambele mandate cu susținerea unor partide. În 2024 a fost susținut de alianța ADU (USR, PMP, Forța Dreptei), în 2020 de PNL și USRPLUS, iar în actuala campanie are susținerea PMP, REPER, DREPT și Forța Dreptei, partidul condus de Ludovic Orban, fost președinte PNL și premier. Recent, a obținut și susținerea USR, care a decis să își abandoneze candidatul înscris în cursă sub sigla sa.
Șeful de partid care moștenește candidatura lui Călin Georgescu
George Simion este cel care preia „ștafeta candidaturii suveraniștilor” de la fostul candidat independent Călin Georgescu în actuala cursă electorală, fiind plasat pe primele locuri în sondaje. El a fost fotografiat în trecut în compania lui Victor Ponta, existând discuții legate de o posibilă consiliere oferitǎ șefului AUR de fostul premier.
Promovarea lui Simion s-a bazat mereu pe atacul la adresa partidelor Puterii, însă în actuala campanie s-a și poziționat în jurul lui Călin Georgescu, cerând reluarea turului II între acesta și Elena Lasconi. „Nu mai este o democraţie în România. Suntem un regim hibrid. Suntem sub Republica Moldova şi, într-o ţară care pretinde că face parte din lumea liberă, într-o ţară membru al Uniunii Europene şi NATO, să anulezi alegerile, să nu prezinţi dovezi pentru motivele pentru care s-au anulat alegerile, reprezintă o mare, mare problemă”, a afirmat recent liderul AUR la Europa FM.
AUR este la a doua legislatura și nu doar o data George Simion a fost suspectat de diferite înțelegeri cu PSD. George Simion are, la fel ca și Nicușor Dan, un trecut de activist civic, însǎ a rămas în atenția publicǎ în permanențǎ.
Sursa: adevarul.ro