Ce este Marea Resetare a capitalismului, teoria conspiraţiei-manifest asociată programului economic promis de Joe Biden

Ce este Marea Resetare a capitalismului, teoria conspiraţiei-manifest asociată programului economic promis de Joe Biden

„Marea Resetare”, o teorie a conspiraţiei care a prins contur după Forumul Economic de la Davos, a devenit asociată sloganului lui Joe Biden „reconstruieşte mai bine” şi se referă la un complot al elitelor globale de a distruge capitalismul şi înrobi omenirea. Instrumentul ei e pandemia de COVID-19, doar un pretext pentru o schimbare radicală a societăţii.

Marea Resetare este o iniţiativă a Forumului Economic Mondial scrisă de fondatorul lui, şi are trei componente: o piaţă mai corectă şi mai echitabilă, corespunzător unei economii a stakeholderilor, adică toate părţile implicate, la toate nivelurile sociale; investiţii conduse de obiective comune precum „egalitatea şi sustenabilitatea”, corespunzător unui nou sistem, mai rezilient - de exemplu infrastructură verde şi industrii cu scoruri îmbunătăţite privind impactul lor social şi asupra mediului; pe bazele inovaţiilor tehnologice ale celei de-a patra revoluţii Industriale să fie susţinut binele comun prin abordarea problemelor sociale şi ale sănătăţii publice.
Criza asociată COVID-19 nu trebuie să aibă ca moştenire doar „o tragedie”, ci „din contră, pandemia reprezintă o rară, dar restrânsă fereastră de oportunitate pentru a reflecta, reimagina şi reseta lumea noastră, astfel încât să creăm un viitor mai echitabil, mai prosper şi mai echitabil”, se arată pe site-ul Forumului Economic Mondial.
Teoria conspiraţiei privind o resetare care să înrobească omenirea prin vaccinuri şi microcipare a luat amploare după un discurs al premierului canadian care a menţionat termenul, iar în SUA a fost amplificată şi răspândită de personalităţi din mass media de dreapta în urma victoriei democratului Joe Biden.
Biden ar urmări agenda elitelor globale de a confisca guvernele şi a crea cetăţeni ai unei singure lumi şi ordini mondiale.
Fostul strateg al campaniei Trump, Steve Bannon, a declarat că Marea Resetare e deja prezentă, în timp ce moderatorul radio Glenn Beck a apreciat că este un complot în scopul instituirii unor restricţii în stil nazist asupra cetăţenilor americani. Teoria a fost preluată de mai multe canale media care vorbesc de o schemă a „stăpânilor globalişti”.
Majoritatea celor care vorbesc în acest fel sunt figuri publice cunoscute, în general pro Trump .
Un exemplu este Lynnette “Diamond” Hardaway, prezentatoarea showului de televiziune „Diamond and Silk” de la Newsmax TV, care, într-o ediţie de pe 21 noiembrie, spunea:
„Ştiţi ce spune Biden că vrea să reconstruiască mai bine. Dar nu, nu asta este intenţia lui. El vrea să ia această economie şi să reconstruiască la nivel global. Sunt sigură că toţi aţi auzit de o chestie numită Marea Resetare”.
Moderatorii Fox News Tucker Carlson şi Laura Ingraham au promovat de asemenea ideea că Biden joacă un rol cheie într-o mişcare numită Marea Resetare”.
„Consilierii săi - practic toţi din fostul personal al lui Obama - cred în ceva numit Marea resetare a capitalismului”, a spus Ingraham într-o ediţie din noiembrie a showului său, explicând: „Este un plan de a impune o distribuţie ceva mai echitabilă a resurselor globale”.
Marea Resetare a apărut prima dată în mai când Forumul Economic Mondial - un grup neguvernamental care organizează conferinţa anuală de la Davos - a anunţat o serie de evenimente şi articole sub acest nume, având în centru ideea de reducere a inegalităţii în lume după pandemia de COVID-19. Acestea au fost incluse într-o carte cu acelaşi titlu scrisă de directorul organizaţiei, Klaus Schwab, unde apar termeni ca sustenabilitate şi “stakeholder capitalism”, dar nu şi planuri concrete care să dea o dimensiune a lucrurilor precum cea vehiculată de această aparent proaspătă teorie a conspiraţiei.

Capitalismul de azi şi Manifestul Comunist

În recenzia sa a cărţii lui Schwab, revista conservatoare The Spectator a făcut o comparaţie de idei cu Manifestul Comunist şi a găsit unele diferenţe notabile: mai întâi, manifestul este o lectură mai captivantă; apoi WEF este susţinută de corporaţii masive precum Apple şi Pfizer, cât se poate de capitaliste.
Totuşi mass media de dreapta s-a inspirat din acestă iniţiativă pentru dovezi că restricţiile anti-coronavirus au scopul de a distruge economia lumii şi a deschide calea unei restructurări mult mai sinistre vizând guverne, societăţi şi economii din toată lumea, scrie Daily Beast. Speculaţiile despre Marea Resetare au fost alimentate de o fotografie cu Schwab primind o diplomă de onoare îmbrăcat într-o robă academică lituaniană - imagine care a părut cu adevărat de groază în ochii unor americani.
Ca teorie a conspiraţiei, Marea Resetare a strâns sub umbrela sa mai multe viziuni conspirative legate de pandemie între care şi cele privind rolul lui Bill Gates şi legătura sa cu un vaccin anti-COVID-19 administrat populaţiei ca mijloc de control.

Marea Resetare are ca scop distrugerea proprietăţii private

Un text mai închegat al acestei teorii a conspiraţiei a venit de la arhiepiscopul catolic Carlo Maria Viganò, cunoscut pentru scrisorile deschise pro-Trump preluate de bloguri de dreapta. Într-o scrisoare de la sfârşitul lui octombrie, pe care Carlson a promovat-o în showul său de la Fox News, Viganò a susţinut că Marea Resetare este o faţadă pentru un plan al lui Bill Gates ce urmăreşte „cedarea proprietăţii private şi aderenţa la un program de vaccinare ani-COVID-19”.
Potrivit acestuia cei care care vor refuza o carte de identitate digitală globală de la „dictatura sănătăţii” urmează să fie închişi în tabere de detenţie, iar bunurile lor, confiscate.
„Un plan global numit Marea Resetare se pregăteşte. Arhitectul său este elita globală care vrea să supună întreaga umanitate, impunând măsuri coercitive prin care să limiteze drastic libertăţile individuale şi ale unei întregi populaţii”, a scris arhiepiscopul.

Justin Trudeau vorbeşte despre o resetare a economiei

După ce s-a răspândit pe canalele de dreapta în vară, Marea Resetare a fost în trend luna asta pe Twitter după ce un clip din septembrie al premierului canadian Justin Trudeau vorbind despre pandemie la o conferinţă ONU a devenit viral. Un parlamentar conservator canadian important a strâns zeci de mii semnături pentru petiţia sa de a opri Marea Resetare.
„Această pandemie ne-a oferit oportunitatea unei resetări. Este şansa noastră să accelerăm eforturile pre-pandemice, să reimaginăm sistemele economice astfel încât să fie realmente abordate provocările globale precum sărăcia extremă, inegalitatea şi schimbările climatice”, a spus Trudeau.
De atunci teoria conspiraţiei a fost răspândită pe reţelele sociale de comentatori conservatori  precum Ben Sahapiro şi a fost îmbrăţişată de reţele de dreapta precum Newsmax şi Ome America News.
Moderatoarea Michelle Malkin a spus săptămâna trecută în emisiunea sa că Marea Resetare implică orice aspect al vieţii de la practicile religioase la creşterea copiilor şi accesul la educaţie, care „sunt transformate” fără nicio bază de susţinere în „ştiinţa reală”.

Cine e în spate: de la Joe Biden la păpuşi

Promotori ai acestei teorii a conspiraţiei au susţinut că sloganul lui Biden „Build Back Better” este de fapt un front pentru Marea Resetare. Un reporter care are şi o emisiune la Fox News a postat un articol pe Twitter ce arată că programul lui Biden pentru redresare economică după pandemie este o deghizare pentru a „face totul bucăţi”.
Unii adepţi au notat că până şi păpuşile showului Sesame Street sunt implicate. Editorialistul Breitbart James Delingpole a denunţat faptul că cele două păpuşi au înregistrat clipuri de promovare a vaccinurilor şi le-au cerut copiilor să respecte măsurile de prevenţie.
„Unii dintre noi sunt suficient de bătrâni să-şi reamintească vremuri în care acest tip de propagandă făţişă provenea doar din partea ţărilor din spatele Corinei de Fier”, a scris el.


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”