Ce dotări are cea mai scumpă mașină din lume
Prezentată în primăvara acestui an, Rolls-Royce este cea mai scumpă mașină produsă pe glob, prețul său fiind de 32 de milioane de dolari. Mașina va fi produsă pe comandă în doar patru exemplare distincte. Iar primul exemplar a fost deja livrat unui milionar din Asia, care nu a dorit să își divulge identitatea.
Rolls-Royce Droptail, o mașină de 32 de milioane de dolari FOTO Rolls-Royce
Rolls-Royce Droptail atrage prin nuanțele sale speciale și finisajele de excepție, cu plafon detașabil, tapițerie făcută manual din materiale foarte scumpe și vopsea specială ce conține particule din aluminiu și sticlă.
Cea mai scumpă mașină din lume are un motor V12 de 6,75 litri. O capodoperă a ingineriei și designului, Rolls-Royce Droptail are 563 cai-putere și ajunge de la 0 la 100 km/oră în doar 4,8 secunde, atingând o viteză maximă de 245 km/oră.
Modelul de lux are sute de părți componente din lemn. Tapițeria din piele a necesitat și ea sute de ore de muncă. Tapițeria din stofă are un model special, cu petale de trandafir stilizate.
Iar bordul mașinii Rolls-Royce Droptail are cel mai complex ceas analog ce a fost montat vreodată pe un model produs de celebra companie auto din Marea Britanie. Ceasul are nu mai puțin de 119 fațete. Iar numărul fațetelor a fost ales în mod special, pentru a marca cei 119 ani de existență ai faimoasei mărci britanice. Numai realizarea ceasului analog a durat peste patru luni.
Primul model Rolls-Royce Droptail poartă numele La Rose Noire și are elemente unice de design, pornind de la cele două culori grene și negru. Capodopera pe patru roți a fost inspirată de trandafirul Black Baccara, o floare rară și superbă. Procesul de realizare al mașinii-unicat a durat nu mai puțin de patru ani.
Iar specialiștii de la Rolls-Royce au făcut nu mai puțin de 150 de încercări pentru a ajunge la nuanța atât de specială a modelului exclusivist.
Mașinile Rolls Royce sunt produse începând din anul 1903 la fabrica din Goodwood, West Sussex. Fabrica este situată chiar vizavi de celebrul circuit Goodwood.
Pe locul doi în topul celor mai scumpe mașini de pe glob este tot un Rolls-Royce. Este vorba de modelul Boat Tail, ce costă nu mai puțin de 28 de milioane de dolari.
Iar podiumul celor mai scumpe mașini este încheiat de Pagani Zonda HP Barchetta, ce are prețul de 18,5 milioane de dolari și 760 de cai-putere.
Sursa: adevarul.ro