Ce conțin dosarele desecretizate de SRI despre Revoluția din 1989

Ce conțin dosarele desecretizate de SRI despre Revoluția din 1989

La propunerea directorului SRI, Eduard Hellvig, a fost declasificat, joi, dosarul despre implicarea cadrelor Departamentului Securității Statului în evenimentele din 1989, anunță Serviciul Român de Informații într-un comunicat. Dosarul poate fi consultat aici .

Dosarul conţine treisprezece volume și a fost creat în urma corespondenței cu Comisia “Decembrie 1989” a Senatului României în 1991 și 1992. Documentele sunt distribuite în cadrul dosarului astfel:

Documentele pot fi consultate în original la sediul Academiei Naționale de Informații Mihai Viteazul.

Este vorba despre 13 volume, fiecare conținând sute de pagini, care au fost preluate ca urmare a corespondenței cu Comisia „Decembrie 1989” care a activat în Senatul României în 1991 și 1992.

În miile de pagini desecretizate și publicate azi de către SRI sunt documente oficiale transmise Comisiei de anchetă parlamentare „Decembrie 1989”, care cuprind inclusiv comunicările către TVR în ziua de 22 decembrie 1989, dar și după.

Un volum întreg este dedicat Unității Speciale „R” a Securității.

Date privind Unitatea Specială „R” a fostei Securități

Celebra rețea R era un fel unitate formată din cadre în rezervă ale Armatei, Securității sau Miliției, atent alese, care erau antrenate pentru a duce o luptă de gherilă urbană în cazul în care România era invadată.

În cadrul volumului despre Unitatea Specială „R” Comisia „Decembrie 1989”, prin SRI, solicită fiecărei unități județene să precizeze dacă au existat dezinformări în decembrie 1989, precum și tipul de misiune în care se aflau. Așa cum era de așteptat, marea majoritate a unităților răspund negativ în ceea ce privește acțiuni de dezinformare.

Astfel, s-au trimis notificări către unități pentru a oferi Comisiei informații despre „Ofițeri, maiștrii militari și subofițeri din fosta Unitate Specială „R” care în perioada 15-22 decembrie 1989 s-au aflat în misiune la compartimentele din teritoriu”. Sunt solicitate date despre scopul și durata misiunii.

În documente există un tabel cu 23 de ofițeri din fosta Direcție I a Securității (n.a. - Direcția de informații interne), care în perioada 15-22 decembrie 1989 au fost trimiși în misiune la compartimentele din teritoriu.

Informații privind securiștii care se aflau în misiune în perioada 15-22 decembrie 1989

Totodată, volumul conține numele celor din Securitate care s-au aflat în misiune în perioada 15-22 decembrie 1989, și din alte direcții ale Securității, precum Direcția III și Direcția IV (n.a. - Contrainformații, respectiv Contraspionaj militar), precum și din mai multe unități speciale ale Securității, nu doar celebra rețea „R”.

În documente apar și numele a 7 luptătorilor USLA (Unitatea Specială de Luptă Antiteroristă) aflați în misiune în perioada 15-22 decembrie.

În cele volume separate care conțin documente întocmite de Securitate (Departamentul Securității Statului) sunt publicate inclusiv note informative despre cetățeni străini români sau străini care în decembrie 1989 criticau regimul comunist. În documentele Securității apar inclusiv informații personale despre persoanele care criticau regimul.

Numele celor care au participat la represiunea minerilor din Valea Jiului după greva din 1977

Foarte interesant e că printre documente Comisia „Decembrie 1989” a solicitat și numele și funcția ofițerilor de Securitate și Miliție care au participat la anchetarea minerilor din Valea Jiului după celebra grevă din 1977.

„Pentru a răspunde unei solicitări a Parlamentului României, vă rugăm să ne comunicați dacă dețineți date despre numele și funcția ofițerilor de securitate și de miliție care au participat la anchetarea minerilor din Valea Jiului ca urmare a grevei din 1977”, se arată în unul din volume.

Documentele desecretizate de SRI conțin numele acestora, gradul, funcția și alte date cu caracter profesional.

De precizat că toate numele persoanelor din dosarele desecretizate de SRI nu sunt făcute publice, ele fiind acoperite în mod intenționat. SURSA: defenseromania.ro


populare
astăzi

1 Observația lui Liviu Avram despre legătura dintre Ciucă și Georgescu în contextul noilor dezvăluiri

2 „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate” / „Domnul Șucu Dan Viorel a fost recompensat de organele de Securitate c…

3 Infarctul poate fi prevenit / 7 simptome care apar cu o lună înainte, descoperite de experții din SUA

4 De citit ce scrie, cu pragmatism, Ioana Dogioiu, despre candidatul prezidențial Nicușor Dan

5 BREAKING Luni va fi votat noul guvern!