Ce condiție pune Arabia Saudită pentru recunoașterea statului israelian
Arabia Saudită condiționează recunoașterea Israelului de o decizie similară globală în cazul mult evocatului stat palestinian, incluzând acceptul conducerii de la Tel Aviv.
FOTO Shutterstock
Această condiție a regimului de la Riad a fost exprimată marți, la Forumul Economic Mondial de la Davos, de către ministrul de Externe Faisal bin Farhan Al Saud.
„Suntem de acord asupra faptului că pacea regională include pacea pentru Israel, dar aceasta nu se poate produce decât prin pacea pentru palestinieni prin intermediul unui stat”, a declarat prințul Faisal bin Farhan.
Întrebat dacă Arabia Saudită ar recunoaște Israelul în cadrul unui acord politic mai larg, el a răspuns: „Cu siguranță”.
Șeful diplomației saudite a mai declarat că Riadul lucrează împreună cu Washingtonul pentru înființarea unui stat palestinian care să garanteze pacea în Orientul Mijlociu. Această muncă este „și mai pertinentă în contextul războiului din Gaza”, a subliniat el.
Hamas a suspendat negocierile saudito-israeliene
Arabia Saudită, un regat musulman sunnit, este considerată drept cea mai puternică țară din lumea arabă și cu o influență religioasă considerabilă prin prisma faptului că găzduiește cele mai sacre locuri ale islamului.
Înainte de izbucnirea războiului dintre Israel și mișcarea islamistă palestiniană Hamas, Riadul se afla într-un proces de negocieri privind normalizarea relațiilor cu Tel Avivul, după ce acorduri similare au fost semnate de statul evreu cu Bahrain, Emiratele Arabe Unite, Maroc și Sudan. Odată cu lansarea atacului Hamas asupra Israelului, la 7 octombrie 2023, Arabia Saudită a suspendat aceste negocieri motivând răspunsul dur al armatei israeliene. Mulți analiști în chestiuni internaționale au considerat că unul dintre obiectivele atacului sângeros al Hamas a fost tocmai de a întrerupe discuțiile dintre Arabia Saudită și Israel.
Biden se lovește de refuzul lui Netanyahu
Însă, conform unor surse diplomatice americane citate de NBC News, președintele Joe Biden se uită mai departe de premierul Benjamin Netanyahu pentru a încerca să își atingă obiectivele în Orientul Mijlociu, incluzând crearea unui stat al palestinienilor. Totuși, în timp ce Biden încă nu exclude să colaboreze cu Netanyahu, cu care nu a mai vorbit la telefon de trei săptămâni, premierul israelian se opune deocamdată planului de pace al Casei Albe.
Prezent la Forumul Economic Mondial de la Davos, secretarul de stat american Antony Blinken a recunoscut discuțiile dintre Riad și Washington evocate de omologul său saudit. Există o „nouă ecuație” în Orientul Mijlociu, în care vecinii arabi și musulmani ai Israelului se declară dispuși pentru integrarea statului evreu în regiune în cazul înființării statului palestinian, a precizat el.
Această remarcă vine după un nou turneu diplomatic efectuat de Blinken în Orientul Mijlociu în scopul de a găsi o soluție de lungă durată privind stingerea tensiunilor dintre israelieni și palestinieni. Cu prilejul acestui turneu, Blinken a obținut angajamente din partea prințului moștenitor Mohammed bin Salman, conducătorul de facto al Arabiei Saudite, și de la alți patru lideri arabi să participe la finanțarea reconstrucției Fâșiei Gaza și să sprijine guvernarea acestui teritoriu de către o Autoritate Palestiniană reformată.
Bin Salman i-a mai transmis lui Blinken că este pregătit de normalizarea relațiilor dintre Arabia Saudită și Israel simultan cu un proces privind recunoașterea unui stat palestinian suveran.
Șeful diplomației americane s-a întâlnit apoi cu premierul israelian pentru a-l chestiona pe această temă, spun sursele citate de NBC News. La rândul său, Netanyahu susține că încă nu este pregătit să încheie un acord care să permită crearea unui stat palestinian.
Blinken i-a replicat lui Netanyahu că Hamas nu poate fi eliminat doar prin mijloace militare și că un eșec al Israelului pe tema statului palestinian va duce la repetarea violențelor.
Gantz și Lapid, alți posibili mijlocitori curtați de Casa Albă
Sursele NBC News spun că singura cerere acceptată de Netanyahu este ca armata israeliană să nu lanseze un atac major împotriva mișcării șiite libaneze Hezbollah, care susține atacurile Hamas împotriva statului evreu. Oficiali americani contactați de The Times of Israel au confirmat acest acord.
Ei au remarcat, totodată, că Netanyahu a aprobat și o altă solicitare majoră a Statelor Unite, și anume să permită unei echipe ONU să intre în Gaza pentru a face o evaluare asupra condițiile necesare pentru reîntoarcerea refugiaților palestinieni acasă.
În afară de Netanyahu, Blinken s-a mai întâlnit în privat cu alți membri ai cabinetului de război din Israel, inclusiv cu liderul politic Benny Gantz, care este văzut ca un potențial succesor al lui Netanyahu, precum și cu liderul opoziției, Yair Lapid.
Un oficial de rang înalt al administrației Biden a declarat pentru NBC News că speranțele liderului de la Casa Albă cu privire la perioada postbelică a Orientului Mijlociu se leagă de crearea unui stat palestinian, ceea ce înseamnă că va trebui probabil să aștepte până când va exista un alt guvern în Israel pentru a obține acest lucru.
Sursa: adevarul.ro