Ce bugetari de top ar urma să aibă leafa redusă dacă Guvernul strânge cureaua
Coaliția are de gând să taxeze suplimentar marile lefuri, adică pe acelea care depășesc indemnizația lui Klaus Iohannis, printre cei arși la buzunar urmând a fi nume grele din sistemul bugetar, de la Mugur Isărescu până la Nicu Marcu (șeful ASF).
Una dintre măsurile pe care Guvernul vrea să le ia pentru a mai reduce cheltuielile bugetare este o taxare mai mare a lefurilor care depășesc venitul primului om în stat, Klaus Iohannis. Potrivit informațiilor „Adevărul”, cel mai târziu după Paște, ministrul Finanțelor va veni cu prezentarea întregului set de măsuri, în prezent nefiind încă stabilit nici pragul de raportare – leafa brută a lui Iohannis (aproximativ 25.000 de lei) sau cea netă (aproximativ 15.000 de lei), dar nici procentul aplicat suplimentar pentru tăierea din salariu.
Prima mențiune pe această temă a venit în conferința de presă de la Guvern de miercuri. Întrebat dacă vor fi tăiate lefurile care depășesc salariul lui Klaus Iohannis, care conform Legii salarizării are cel mai mare coeficient în administrația publică, ministrulCâciu a precizat: „Măsurile de ajustare nu sunt măsuri fiscale. Noi discutăm de ajustări de cheltuieli care sunt pe politica fiscal-bugetară, nu pe pe zona de Cod Fiscal. (...) Nu exclud absolut niciun fel de posibilitate” a fost răspunsul vag al demnitarului.
Ulterior, Adrian Câciu a menționat, într-un interviu la Antena 3, că are în vedere și realizarea unui plan privind tăierea salariilor mai mari decât cel pe care îl încasează președintele României, urmând ca acesta să fie prezentat imediat ce va fi finalizat: „Va fi un plan cu care o să venim”.
Venituri care există în România
Cel mai mare venit încasat la stat este cel al lui Ion Sterian, șeful Transgaz. Potrivit ultimului document referitor la „raportul de remunerare” a membrilor din conducere, dat publicității la jumătatea lui 2022 pentru anul 2021, Sterian a încasat 1,69 milioane de lei. Așadar, media lunară a indemnizației acestuia a fost de circa 140.000 de lei. O leafă de nouă ori mai mare decât a șefului statului. De menționat că pe site-ul Transgaz, în declarația de avere, leafa lui Sterian e anonimizată/blurată, ca să nu se vadă.
Depășirea unei medii lunare a salariului de 100.000 de lei mai poate fi întâlnită în cazul șefului CEC Bank, Bogdan Neacșu (președinte Comitet de Direcție), cu 102.000 de lei. Potrivit ultimei declarații de avere, din iunie 2022, pentru anul fiscal 2021, 1,23 milioane de lei încasase acesta de la CEC Bank. Un salariu generos are și a doua persoană ca importanță din Comitetul de Direcție al CEC Bank, prim-vicepreședinta Mihaela Popa, cu o medie de 77.000 de lei lunar (921.038 de lei, întreaga sumă pentru anul fisal 2021).
Șeful EximBank (bancă unde statul e acționar majoritar), Traian Halalai, are un venit mediu lunar al salariului de 83.300 de lei (venitul anual fiind 995.715 lei). Mai mult, pentru faptul că e membru al Comitetului Interministerial de Finanțări, Garanții și Asigurări (CIFGA) de la EximBank, Halalai mai primește lunar încă 21.500 de lei. Prin urmare, trece de 100.000 de lei din cele două surse de venit generate de locul său de muncă.
Șefii din BNR ar urma să fie taxați
Cu un salariu de top este și guvernatorul Băncii Naționale a României, Mugur Isărescu. 80.000 de lei este media lunară a lefei sale. Numărul doi de la conducere BNR, Florin Georgescu, are cuantumul salariului mediu lunar la 76.000 de lei. Prin urmare, de cinci ori față de suma încasată lunar de Klaus Iohannis.
Fostul politician Nicu Marcu, acum președinte al Autorității de Supraveghere Financiară, instituție care trebuie să gestioneze scandalul generat de destabilizarea pieței asigurărilor, stă și el bine la capitolul venituri. 62.300 de lei este venitul mediu lunar, potrivit datelor din ultima declarație de avere.
Dumitru Chiriță, președintele absent al Autorității Naționale pentru Reglementare în Energie, depășește și el borna celor cu o leafă lunară de peste 50.000 de lei. 59.000 de lei este media netă lunară a salariului lui Chiriță, fost parlamentar PSD.
Cu un salariu mai bun decât al lui Klaus Iohannis este și șeful Curții de Conturi, Mihai Busuioc. Omul care conduce instituția care verifică modul cum sunt cheltuiți banii publici ajunge la un salariu lunar de 28.000 de lei. Prin urmare, aproape dublu față de al lui Klaus Iohannis.
Șeful CCR, pensie mai mare decât salariul
Marian Enache , președintele Curții Constituționale, are o medie lunară a salariului de 25.200 de lei. În schimb, în ceea ce privește pensia sa specială (de judecător CCR), cuantumul e de 37.700 de lei. Practic, prin cele două venituri, depășește și el suma de 50.000 de lei luați de la stat, ajungând astfel să fie unul dintre cel mai bine plătiți bugetari.
Sursa: adevarul.ro