Ce avere are Traian Băsescu. Fostul președinte a încasat peste 150.000 de euro de la PE. Valoarea ceasurilor, estimată la 70.000 de euro

Ce avere are Traian Băsescu. Fostul președinte a încasat peste 150.000 de euro de la PE. Valoarea ceasurilor, estimată la 70.000 de euro

Ultima declarație de avere a lui Traian Băsescu arată veniturile sale de la Parlamentul European, care se rdică la peste 150.000 de euro, dar și faptul că banii din pensii sunt mai puțini, după ce a rămas fără pensia specială de fost președinte.

Traian Băsescu, în una dintre intervențiile publice FOTO Arhivă personală T.Băsescu

Traian Băsescu, în una dintre intervențiile publice FOTO Arhivă personală T.Băsescu

Salariul lui Traian Băsescu s-a ridicat la 88.140 de euro în 2022. Tot de la Parlamentul Europan a mai încasat suma de 91.388 de euro, reprezentând „diurnă deplasare, diurnă de distanță și misiuni”, precum și o sumă forfetară de 57.538 de euro.

Băsescu a încasat și o pensie de 82.092 de lei, pentru anii săi de activitate în câmpul muncii. Leafa de fost președinte este mult mai mică, adică de 45.417, acesta pierzând-o în primăvara lui 2022, după ce ÎCCJ a dat hotărâre definitivă de colaborare cu Securitatea a acestuia. Potrivit unor modificări legislative, foștii șefi de stat care au colaborat cu Securitatea ramân fără beneficii.

Venituri i-au venit și din titlurile de stat (87.612 de lei și 7.425 de lei), precum și 10.642 de lei din acțiunile la ROMGAZ.

Actualul parlamentar deține un apartament luat în 2022 în București, dar și un teren intravilan în București, având o singură mașină, an de fabricație 2012. În conturile curente are circa 40.000 de euro, 47.000 de lei și 6.000 de dolari.

Ce obiecte de lux deține fostul președinte

Băsescu este un mare fan al hârtiilor de valoare deținute titluri de valoare, certificate, obligațiuni), toate fiind la Ministerul de Finanțe.Valoarea la zi se ridică la 2,39 milioane lei și 411.000 de euro. în schimb, Băsescu are o datorie către fiica și ginerele său de 496.000 de lei.

La capitolul obiecte de valoare, Băsescu deține ceasuri de aur și oțel în valoare de 70.000 de euro, bijuterii de aur în valoare estimată de 50.000 de lei și tablouri de 25.000 de euro.

Resemnare privind decizia ÎCCj

Fostul preşedinte Traian Băsescu a depus, în luna octombrie, la Curtea de Apel Bucureşti, prin avocaţii săi, o cerere prin care anunţă judecătorii că renunţă să conteste, printr-o cale extraordinară de atac, decizia instanţei prin care a fost declarat colaborator al fostei Securităţi comuniste.

Pe 27 iulie 2022, Băsescu a introdus la CAB o cerere de revizuire, prin care încerca să obţină anularea hotărârii prin care a fost declarat colaborator al Securităţii comuniste.

Potrivit CNSAS, fostul preşedinte Traian Băsescu a dat note informative ce ar fi dus la menţinerea în ţară a unui coleg de la Marină.

Ce invoca CNSAS

Din documentele depuse în instanţă de CNSAS rezultă că Băsescu ar fi avut un ofiţer de legătură desemnat de fosta Securitate, cu gradul de locotenent-colonel, şi că ar fi dat două note informative olografe.

Conform CNSAS, pe parcursul colaborării cu Securitatea, Traian Băsescu a furnizat informaţii prin care se denunţau activităţi potrivnice regimului totalitar comunist, precum intenţia de a pleca în străinătate şi relaţii cu cetăţeni străini, existente în notele informative date în 05.05.1975.

Potrivit Consiliului, urmare a uneia dintre notele informative date de Traian Băsescu faţă de un coleg, Securitatea a avizat negativ desemnarea acestuia pe nave româneşti care plecau în afara graniţelor ţării.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…