De 1 Decembrie, de Ziua Națională a României, Ambasada Rusiei a postat un mesaj de felicitare pe pagina de Facebook. Românii le-au amintit rușilor de tezaur, de ceasurile și paltoanele furate și au comentat „Slavă Ukraini!“

„Personalul Ambasadei Federației Ruse îi felicită pe cetățenii României de Ziua Națională!“, este mesajul postat pe pagina de Facebook. Imediat, românii au ținut să le amintească membrilor Ambasadei Rusiei de umilința pe care au trăit-o bunicii noștri.

Iată câteva mesaje:

„Mulțumesc pentru toate urările. Speram să te predai cât mai curând posibil.

Slavă Ucrainei!“

„Bunu’ va transmite sa ii dati ceasul inapoi! E la voi din 43 si inca nu e inapoi“

„Bunicii nostri va transmit sa le inapoiati ceasurile, paltoanele si bicicletele“.

„România e țara mea, muscali puturoși și nespălați! Marș dincolo de Urali hoardă de sălbatici ce sunteți“

„După ce ați jignit România ani de zile în mandatul lui Kuzmin cu mesaje suburbane, arogante, mizerabile, cu o propagandă de joasă speță care sfidează bunul simt, azi vine doamna de la biroul de presă cu acest mesaj forțat, de complezență. Respectați valorile umane, vecinii și viața in general, poate așa o sa aveți o șansă să fiti crezuți“.

„La mulți ani nouă și la cât mai mulți ani FĂRĂ VOI!“

„Și după atîția ani victime ale Moscovei vrem să ne restituiți Tezaurul furat și confiscat și atunci o să vă mulțumim sincer“.

„Mulțumim! Ne-am bucura dacă înapoiați mașinile alea de spălat ucrainenilor!“

De ce furau rușii ceasurile

Istoricii spun că 23 August 1944 nu a însemnat sfârşitul războiului pentru România, ba dimpotrivă, greul abia a început. Pentru ţara noastră a început perioada de ocupaţie sovietică, care a durat până în anul 1958.

Mărturiile din timpul ocupaţiei sovietice vorbesc la unison despre faptul că soldaţii ruşi aveau o obsesie: aceea de a avea ceas la mână. Istoricul Mădălin Hodor explică de ce. „Vin cu o explicaţie furnizată de un ofiţer al Armatei Roşii. Întrebat de omologul sau englez din Comisia Aliata de Control care este motivul pentru care soldaţii ruşi sunt atât de ahtiaţi după ceasuri (povestea era arhicunoscută) ofiţerul sovietic a dat următoarea explicaţie (parafrazez): în Armata Roşie doar ofiţerii aveau ceasuri, indispensabile pentru operaţiunile militare. Dar a avea ceas în ochii soldaţilor aduşi din cele mai îndepărtat unghere ale imperiului sovietic (a se vedea componenta Armatei Roşii după patru ani de război şi pierderi umane uriaşe) însemna şi a controla timpul. Astfel, procurarea unui ceas era pentru soldatul sovietic o chestiune de statut. Dacă avea ceas şi ştia ora urca în ierarhia socială. De unde şi ideea de a avea cât mai multe ceasuri şi confuzia cu orice obiect înzestrat cu un cadran şi un ac indicator“.

Cum a ajuns tezaurul la ruși

O parte a istoriei României a fost confiscată de Imperiul Rus în urmă cu peste 100 de ani, timp în care tratativele privind repatrierea, conduse de regimuri democratice şi comuniste deopotrivă, s-au izbit de acelaşi zid: încăpăţânarea ruşilor de a desface pumnul cu galbeni.

Chestiunea Tezaurului românesc a debutat în contextul dramatic al Primului Război Mondial. La o lună de la decizia istorică a Consiliului de Coroană din 14 august 1916 ca România să intre în război alături de Antantă, ţara a pierdut Dobrogea şi Oltenia, iar regele, guvernul şi parlamentul s-au refugiat la Iaşi. Valorile Băncii Naţionale Române şi ale Casei de Depuneri şi Consemnaţiuni, bogăţiile artistice, lucrările de patrimoniu, odoarele mănăstireşti şi arhivele diplomatice au fost evacuate în Capitala Imperiului Rus. Sub presiunea războiului, pe 2 decembrie 1916, Consiliul BNR a decis strămutarea Tezaurului la Moscova, după tratative sumare între guvernul român cu cel rus, ce urma să asigure paza şi păstrarea Tezaurului.

În perioada 12-14 decembrie 1916 s-a încărcat, în gara din Iaşi, primul transport cu destinaţia Moscova: 17 vagoane cu bunuri, în valoare de 314.580.456,84 lei aur, şi două lăzi cu bijuteriile reginei Maria, în valoare de 7 milioane lei aur.

S-a pus problema unui nou transport după luptele dramatice de la Mărăşti şi Mărăşeşti. Războiul avansa şi România rezista cu greu – de altfel, în vara lui 1917 s-a luat din nou în discuţie evacuarea Guvernului şi a Casei Regale, destinaţii posibile fiind Odessa, Poltava, Harkov şi Herson. Propunerea reluării mutării valorilor a făcut-o Nicolae Titulescu, ministru de Finanţe în guvernul Ionel Brătianu. Consiliul de Miniştri din 18 iulie 1917 a decis evacuarea valorilor Băncii Centrale Române şi ale Casei de Depuneri şi Consemnaţiuni, precum şi a activelor altor bănci private din ţară.

În iulie 1917, a plecat spre Moscova un al doilea transport: trei vagoane, 188 de lăzi cu o valoare de 1.594.336.721,09 lei aur (din care aur efectiv în valoare de 574.523,57 de lei), tezaurul Casei de Depuneri şi Consemnaţiuni în 17 vagoane, 1.635 de lăzi, evaluat la 6,5 miliarde de lei aur, care conţinea şi valorile celorlalte bănci private, precum şi un uriaş tezaur artistic şi arhivistic.

Experţii evaluează la aproximativ 3 miliarde de euro valoarea actualizată a Tezaurului BNR.

Restituirea Tezaurului, fragmente

Prima restituire parţială a Tezaurului a avut loc în iunie 1935, după semnarea pactului de neagresiune dintre România şi URSS (31 iulie 1933). A fost vorba, în general, de acte fără valoare deosebită, cum ar fi dosare tematice, hârtii de valoare devalorizate, bancnote care dispăruseră din circulaţie, dar şi materiale cu valoare simbolică deosebită, precum osemintele lui Dimitrie Cantemir.

Pe 16 iunie 1935, au sosit în Gara Obor din Bucureşti 17 vagoane, care cuprindeau 1.436 lăzi, în greutate de 127.584 de kilograme. Lăzile au fost distribuite între diferite instituţii din ţară. Potrivit documentelor din 1941 ale BNR, „toate lăzile primite erau violate şi răvăşite. În general s-au restituit obiectele fără nicio valoare: bilete ale Băncii Naţionale tipărite în Rusia, efecte publice pentru care erau emise duplicate conform legii din 14 octombrie 1920, documente fără însemnătate, arhive, registre etc. Este regretabil faptul că la primire nu s-a întocmit un inventar amănunţit al tuturor obiectelor ce ni s-au restituit. Încercând această reconstruire, acum, după mai bine de şase ani, am ajuns la concluzia că valoarea tezaurului ce nu ne-a fost restituit se ridică la suma de 6.067.153.343,19 lei aur sau 371.855.828.404,12 lei actuali“, conform Scrisorii Băncii Naţionale a României înaintată Mareşalului Ion Antonescu pe 13 noiembrie 1941. Documentul a fost publicat iniţial în anul 2003, în lucrarea „România şi marile puteri (1939 – 1947)“ a istoricului Gheorghe Buzatu, fiind preluat şi în volumul „Tezaurul României la Moscova. Inventarul unei istorii de o sută de ani”, semnat de Marian Voicu. De asemenea, în Arhiva BNR există o copie a materialului.

A doua restituire parţială a avut loc în iunie 1956. Atunci au fost returnate 39.320 de piese, incluzând Tezaurul de la Pietroasele, 120 de tablouri semnate de Nicolae Grigorescu – dintr-un total de 1.350 de picturi, gravuri şi desene trimise la Moscova –, vase liturgice din aur şi argint, cărţi şi miniaturi vechi, bijuterii, 156 de icoane, 418 tapiţerii, 495 de obiecte de cult şi colecţia de medalii a Academiei Române.

Restituirile din 1935 şi 1956, fără negocieri prealabile, au conţinut în cea mai mare parte, arhive şi elemente de patrimoniu artistic.