Ce au descoperit oamenii de știință în locul unde Biblia spune că Moise a despărțit apele

Ce au descoperit oamenii de știință în locul unde Biblia spune că Moise a despărțit apele

Oamenii de știință au descoperit în Golful Aqaba din Marea Roșie bazine cu saramură la peste 1.000 de metri adâncime, care sunt de până la zece ori mai sărate decât apa normală din mare și nu au oxigen, ceea ce ar ucide orice ființă intră în aceste bazine.

FOTO: iStock

FOTO: iStock

Cercetătorii sunt de părere că asemenea acestor bazine era întreaga apă a mării atunci când viața a apărut prima dată pe Pământ.

Cu toate acestea, bazinele de saramură sunt rare, fiind descoperite doar 40 în Marea Roșie , Mediterană și în Golful Mexicului. Echipa de cercetători a constatat că aceste bazine acționează asemenea unor capsule care păstrează fenomenele înregistrate în Golful Aqaba, datorită sedimentului netulburat, potrivit Daily Mail.

Așadar, aceste bazine ar putea păstra informații despre tsunamiuri, cutremure, inundații care au avut loc în regiune acum o mie de ani.

De asemenea, bazinele găsite se află în acea regiune din Marea Roșie unde se spune că Moise a despărțit apele și i-a ghidat pe israeliți pentru a scăpa de egipteni, așa cum s-a scris în Cartea Exodului.

Cu toate acestea, cercetătorii de la Universitatea din Miami au descoperit încă un mister în timp ce explorau cu ajutorul unui vehicul subacvatic acţionat de la distanţă (ROV) adâncurile Mării Roșii.

„Am fost norocoși. Am descoperit bazinele în ultimele cinci minute ale scufundării de zece ore cu ajutorul ROV pe care am putut s-o dedicăm acestui proiect. ROV-ul a detectat o zonă pustie și plină cu noroi pe fundul mării, ceea ce ne-a ghidat la bazinele de saramură”, a explicat profesorul Sam Purkis.

Având în vedere că saramura este foarte densă, aceasta se află pe fundul mării și nu se poate amesteca cu apa sărată din împrejurimi.

În timp ce majoritatea formelor de viață ar muri în momentul în care ar pătrunde în aceste bazine, cercetătorii au descoperit procariotele extremofile, organisme unicelulare care trăiesc în condiții extreme cum ar fi temperaturi foarte ridicate, presiune, salinitate, aciditate sau radiații.

De asemenea, echipa a descoperit bacterii sulfat-reducătoare care pot transforma sulfatul în energie. Bacteriile au redus atât de mult cantitatea de sulfat în Golful Aqaba încât raportul dintre sulfat și clorură din bazin se află la cel mai jos nivel înregistrat în zonă.

Cu toate că majoritatea creaturilor nu pot trăi în aceste bazine, multe stau prin preajmă deoarece aceste bacterii pot reprezenta o sursă de hrană.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 ALERTĂ Primul sondaj cu prognoză tristă pentru Simion!

2 Explodează rahatul? / O firmă abia înființată a luat 49 de contracte de 10 milioane de euro în mai puțin de doi ani!!!

3 Ce se întâmplă cu Putin? / „Declarațiile sale ridică îndoieli cu privire la independența sa în luarea deciziilor”

4 ALERTĂ Frate, Potra chiar avea o mică armată, sursele n-au spus prostii! / MApN, comunicat care dă fiori!

5 Rețeaua de sănătate Regina Maria a fost vândută pentru un miliard de euro unei rețele private din Finlanda