Pe fondul războiului care face ravagii în Ucraina, atenția Washingtonului se concentrează, în mod firesc, pe menținerea unui sprijin occidental solid pentru efortul curajos al Ucrainei de a contracara agresiunea Rusiei și de a o alunga de pe teritoriul său, scrie în revista „Politico” Thomas Graham, analist la centrul de reflecție Council on Foreign Relations.

Contraperformanțele contraofensivei în curs de desfășurare a Ucrainei au indicat clar faptul că victoria sa nu va veni prea curând, dacă va veni vreodată. Ne așteaptă un lung război de uzură. Dar conflictul se va încheia în cele din urmă, iar SUA se vor confrunta în continuare cu problema Rusiei. Câștigând, pierzând sau remizând, Rusia nu va dispărea în calitate de provocare majoră.

În ciuda previziunilor precipitate ale unor experți occidentali, șansele ca Rusia să se destrame ca urmare a războiului pe care îl duce în Ucraina sunt neglijabile. Spre deosebire de URSS aflată în agonie, Rusia este ținută laolaltă de puternice forțe centripete, inclusiv patriotismul și xenofobia, lanțurile de aprovizionare și infrastructura critică, ca să nu mai vorbim de puternicele servicii de securitate care doresc să atragă resursele întregii țări.

Dacă o potențială înfrângere în Ucraina ar putea exacerba tensiunile interne, totuși nu va declanșa un progres democratic, așa cum speră unii experți, e de părere analistul. Kremlinul a eviscerat opoziția democratică în ultimii ani, întemnițându-i pe liderii acesteia sau forțându-i să plece în exil și dezmembrând sistematic rețelele politice din întreaga țară.

Cu excepția unor evoluții extraordinare, este foarte probabil ca Rusia post-conflict, cu sau fără Vladimir Putin la cârmă, să fie o versiune recognoscibilă a sinelui său istoric, autoritară în politica internă, cu un impuls expansionist, cu întârzieri economice și tehnologice, dar hotărâtă să joace rolul unei mari puteri.

Această Rusie va fi rivalul SUA și va continua să conteze. Prin prisma arsenalului său nuclear d e proporții, a capacităților sale cibernetice și spațiale și a potențialului său militar, va continua să fie un factor-cheie în stabilitatea strategică.

Provocarea reprezentată de Rusia pentru SUA și Europa

Rusia va rămâne, de asemenea, o componentă critică a securității europene. Problema imediată este dacă arhitectura de securitate a Europei va trebui regândită pentru a proteja continentul de Rusia pe termen lung sau dacă s-ar putea dovedi viabilă construirea acesteia în cooperare cu Rusia, odată ce faza acută a războiului din Ucraina va fi trecut.

Dar, în orice caz, Europa nu va scăpa de enigma cu care se confruntă de cel puțin 200 de ani: Cum să gestioneze relațiile cu o țară imensă la est, străină în spirit, dar centrală pentru securitatea continentului.

În același timp, coasta lungă a Rusiei și platoul continental extins fac din aceasta un jucător-cheie în viitorul Arcticii , deoarece încălzirea rapidă o deschide spre explorarea și dezvoltarea vastelor sale resurse naturale și a comerțului maritim profitabil, declanșând în același timp o competiție geopolitică.

În alte părți ale lumii, rolul Rusiei va fi mai puțin proeminent, dar totuși important pentru interesele SUA. În Orientul Mijlociu, relațiile constructive cu toate marile puteri din regiune - Egipt, Iran, Israel, Arabia Saudită și Turcia - conferă Rusiei influență asupra echilibrului regional de putere. Legăturile sale cu Arabia Saudită vor modela în mod decisiv piețele globale de petrol, iar bazele sale militare din Siria îi vor permite să își proiecteze puterea în Mediterana de Est.

În regiunea Indo-Pacific, teritoriile vaste, bogate în minerale și slab populate ale Rusiei ar putea contribui la alimentarea creșterii economice dinamice a Chinei, în timp ce relațiile sale cu alți actori regionali cheie, cum ar fi India, Japonia și Coreea de Sud, ar putea contribui la limitarea ambițiilor chineze.

În cele din urmă, în ceea ce privește provocările transnaționale, în calitate de unul dintre primii patru emițători de gaze cu efect de seră, Rusia este un partener inevitabil în atenuarea riscurilor legate de schimbările climatice.

Pe scurt, Statele Unite nu vor putea ignora Rusia. Dar, contrar gândirii actuale de la Washington, provocarea nu este de a ține în frâu Rusia. În schimb, SUA trebuie să înțeleagă cum să-i valorifice puterea în propriile scopuri pe arena globală, scrie Thomas Graham, de la centrul de reflecție Council on Foreign Relations.

Rusia și interesele SUA

Deși are motive întemeiate pentru a încerca să slăbească Rusia, astfel încât să nu aibă capacitatea de a invada nicio altă țară europeană, încercarea SUA de a paraliza economia rusă pune în pericol interesele americane.

Așa cum Washingtonul a înțeles în ultimele zile ale Uniunii Sovietice, este nevoie de o Rusie suficient de puternică pentru a-și controla în mod fiabil arsenalul de arme de distrugere în masă, vehiculele pentru a le livra, precum și materialele și cunoștințele necesare pentru a le construi. De asemenea, Rusia trebuie să-și poată guverna eficient propriul teritoriu și pentru a preveni o instabilitate internă severă, care s-ar răsfrânge în mod inevitabil asupra regiunilor învecinate.

Este o chestiune controversată, dar ar fi în interesul Washingtonului și ca Rusia să poată juca un rol în menținerea unor echilibre regionale stabile de putere de-a lungul periferiei sale lungi din Eurasia.

În plus, o Rusie slabă ar periclita stabilitatea în Arctica și gestionarea fiabilă a rutei maritime nordice, încurajând în același timp o mai mare prezență chineză, în detrimentul Americii.

Relațiile SUA - Rusia post-conflict

Trei aspecte vor domina relațiile dintre SUA și Rusia în anii următori: Stabilitatea strategică, securitatea europeană și China.

Stabilitatea strategică

Epoca de stabilitate strategică bazată pe un set de tratate bilaterale de control al armelor nucleare dintre SUA și Rusia s-a încheiat irevocabil. Peisajul strategic devine rapid din ce în ce mai complex și multipolar. Extinderea și modernizarea arsenalului nuclear al Chinei înseamnă că orice viitor acord de control al armelor nucleare va trebui să fie cel puțin trilateral. Avansul tehnologic - inteligența artificială, sistemele de ghidare de precizie - lărgește sfera armelor strategice, în timp ce proliferarea tehnologiei rachetelor și a armelor cibernetice multiplică numărul de țări care pot avea un impact asupra ecuației strategice.

Nu există două state care să aibă o experiență mai profundă în conceptualizarea stabilității strategice decât Rusia și Statele Unite. Eforturile lor comune vor fi esențiale pentru dezvoltarea unui viitor cadru în acest sens.

Securitatea europeană

Provocarea majoră va fi reconcilierea Rusiei cu o situație în care, practic, nu se mai află în interiorul Europei, ci mai degrabă este obligată să trateze cu o Europă mai mult sau mai puțin consolidată din punct de vedere politic. Din punctul de vedere al Moscovei, acest aranjament îi refuză profunzimea strategică pe care a considerat-o esențială pentru securitatea sa și creează la granițele sale o entitate de tip statal care o eclipsează în ceea ce privește populația, bogăția și potențialul puterii, așa cum consideră că face și SUA.

Controlul armelor și măsurile de consolidare a încrederii, asemănătoare celor dezvoltate în timpul Războiului Rece pentru a reduce tensiunile de-a lungul frontierei lungi dintre NATO și Rusia, ar fi esențiale, alături de mecanisme consultative puternice. Consiliul NATO-Rusia și Acordul de parteneriat și cooperare UE-Rusia au făcut, în mod evident, prea puțin pentru a preveni deteriorarea gravă a relațiilor; Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa a devenit încet-încet un punct de dispută, mai degrabă decât o platformă pentru construirea unui consens. Dar Moscova ar vedea probabil o mai mare utilitate în consultările cu NATO și UE, dacă Europa ar avea o oarecare autonomie strategică, iar UE un profil mai ridicat în materie de securitate. Cel puțin, Moscova ar putea să-și spună că nu mai are de-a face cu un "Occident colectiv" condus de un singur centru, Washingtonul - o situație care ar deschide mai mult spațiu pentru negocieri.

China

În ciuda alinierii strategice strânse dintre Rusia și China, fricțiunile subiacente ar putea să reapară rapid, întrucât creșterea economică rapidă și avansul tehnologic al Chinei măresc decalajul de putere dintre aceste două țări, iar ambițiile geopolitice ale Beijingului afectează și mai mult influența Rusiei în fostul spațiu sovietic. Rusia se protejează deja împotriva unei dependențe excesive de gigantul său vecin asiatic, în parte prin încercarea de a o integra în forumuri multilaterale care îi limitează ambițiile, cum ar fi Organizația de Cooperare de la Shanghai și BRICS.

Această asimetrie crescândă oferă Statelor Unite o oportunitate de a atenua alinierea strategică a Rusiei cu China, în timp ce Rusia încearcă să își mențină autonomia strategică pe care o prețuiește atât de mult. Principiul călăuzitor ar trebui să fie acela de a oferi Rusiei alternative care să îi îmbunătățească poziția de negociere și să se asigure că acordurile, atât cele politice, cât și cele comerciale, înclină mai puțin în favoarea Beijingului. Un prim pas ar fi normalizarea relațiilor diplomatice de îndată ce situația din Ucraina și din jurul acesteia oferă o deschidere, precum și relaxarea sancțiunilor într-un mod care să permită companiilor occidentale să coopereze cu firmele rusești în regiuni de interes pentru China, cum ar fi Asia Centrală, Orientul Îndepărtat rusesc și Arctica. Astfel de mișcări ar demonstra că Rusia are alte opțiuni promițătoare decât dependența excesivă de China, scrie în revista „Politico” Thomas Graham, analist la centrul de reflecție Council on Foreign Relations.