Ce ai, omule, în creier? Nici amintiri şi nici "Dumnezeu a murit! ". Ai reflexe, simţuri, mecanisme
Simţuri, reflexe şi mecanisme de învăţare, bagajul care ne ajută să trăim. Asta este compoziţia creierului. Nicio copie a Simfoniei a 5 a lui Beethoven şi nici copii ale cuvintelor, regulilor gramaticale. Nu suntem computere. Demonstraţia profesorului Robert Epstein, absolvent de Harvard.
Ce ai, omule, în creier? Nici amintiri şi nici "Dumnezeu a murit! ". Ai reflexe, simţuri, mecanisme (Imagine: Shutterstock)
Oricât de tare s-ar strădui oamenii de ştiinţă şi psihologii să caute, nu vom găsi niciodată o copie a Simfoniei a 5 a a lui Beethoven în creier, sau copii ale cuvintelor, picturilor, regulilor gramaticale sau ale oricăror altor stimuli ambientali. Creierul uman nu este gol, dar el nu conţine multe dintre lucrurile pe care majoritatea dintre noi considerăm că le conţine, cum ar fi “amintiri”. Percepţia noastră asupra creierului are rădăcini istorice, dar invenţia computerelor din 1940 a produs o mare confuzie. Pentru mai mult decât o jumătate de secol, psihologi, lingvişti, cercetători, experţi care studiază comportamentul uman au ajuns la concluzia că creierul uman funcţionează ca un computer. Ca să înţelegeţi cât de goală este această idee uitaţi-vă la creierele bebeluşilor. Datorită evoluţiei, nou născuţii umani, asemeni altor mamifere, intră în lume pregătiţi să interacţioneze cu ea efectiv. Viziunea unui bebeluş este neclară, în ceaţă, dar el acordă mare atenţie feţelor şi este rapid capabil să şi recunoască mamă. El preferă sunetele produse de vorbele semenilor sunetelor non verbale. Suntem construiţi, fără dubiu, să facem conexiuni sociale.
Un nou născut sănătos este înzestrat cu mai mult de o duzină de reflexe, reacţii gata fabricate să răspundă unor stimuli pentru a supravieţui. Ei sunt înzestraţi cu mecanisme de învăţare care le permite să se schimbe rapid, astfel încât să poată interacţiona cu lumea, chiar dacă acestea sunt foarte diferite de cea a strămoşilor.
Simţurile, reflexele şi mecanismele de învăţare cu care pornim cu un bagaj foarte bogat, care ne ajută să trăim.
Cert este că nu suntem născuţi cu informaţii, reguli, software, cunostiinte, lexicoane, reprezentări, amintiri, imagini, procesoare, coduri, simboluri, decodoare – tocmai elementele proiectate să permită computerelor digitale să fie inteligenţe. Noi nu numai că nu ne naştem cu astfel de lucruri, dar nici nu putem să le dezvoltăm de a lungul vieţii. Noi nu stocăm cuvinte sau reguli care să ne înveţe să le folosim, nu creăm reprezentări ale stimulilor vizuali într-o bază de date de lungă durată, cum fac computerele. Computerele procesează informaţii – numere, litere, cuvinte, formule, imagini.Informaţia trebuie să fie codată întâi într-un format pe care computerele să-l poată folosi, care înseamnă diferite ţipare (bits şi bytes). Computerele mută aceste tipare din loc în loc, le copiază, le transformă conform unor reguli care sunt stocate în interiorul lor . Acest set de reguli formează un program sau un algoritm. Un grup de algoritmi formează o aplicaţie (app). Pe scurt, computerele operează cu reprezentări simbolice ale lumii, ele stochează şi salvează.Ele procesează, au memorie fizică, materială, sunt ghidate în totalitate, fără excepţie de algoritmi. Oamenii, pe de altă parte, nu au făcut asta niciodată şi nici nu o vor face vreodată.În faţă acestei realităţi mă întreb de ce oare mulţi oameni de ştiinţă consideră viaţă noastră mentală ca şi cum am fi computer?
Noi suntem organisme, nu computer. Trebuie să perseverăm în a ne cunoaşte mai bine. Metaforă IP a fost valida timp de jumătate de secol, dar este timpul să folosium cheia DELETE.
Întreaga demonstraţie a lui Robert Epstein
Sursa: mediafax.ro
