Ce a pățit Halep la Paris: Virginia Ruzici a explicat abandonul Simonei din timpul meciului de miercuri

Ce a pățit Halep la Paris: Virginia Ruzici a explicat abandonul Simonei din timpul meciului de miercuri

Simona Halep (32 de ani, 1.149 WTA) a jucat două meciuri în 2024 și, de fiecare dată, a suferit din cauza unor accidentări. La Miami, i-a cedat umărul în timpul duelului cu Paula Badosa, iar la Paris, miercuri, constănțeanca a abandonat în confruntarea cu McCartney Kessler, la scorul 7-5, 2-3, din cauza unor dureri la genunchi.

Virginia Ruzici. CAPTURA: Antena 3 CNN

Virginia Ruzici. CAPTURA: Antena 3 CNN

Având în vedere această situație, dar și faptul că Halep n-a primit wild-card pentru French Open (20 mai – 9 iunie), e clar că Simona va mai lua o perioadă de pauză, înainte de a încerca o altă revenire pe teren, cel mai probabl, în sezonul de iarbă. Până atunci, fostul ei manager, Virginia Ruzici, a dialogat cu presa franceză despre situația actuală a lui Halep, declarațiile ei fiind preluate și de gsp.ro.

Ce a spus Virginia Ruzici?

*Simona a simțit acea durere și la antrenament. Chiar și venind aici a simțit o ușoară durere. Când se întâmplă asta, cel mai bine e să te oprești și să te protejezi. Sperăm ca în săptămânile următoare să poată fi competitivă. Mi s-a părut bună în acest meci, a dominat jocul. Dar e păcat...

*Am fost managerul Simonei timp de 14 ani. Ne-am despărțit, dar relația noastră va rămâne aceeași. Suntem foarte apropiate și o încurajez din toată inima. Eu locuiesc la Paris și, dacă Simona a venit aici, era normal să ne vedem. Așa că am venit să urmăresc meciul.

*Dacă o pot ajuta, o voi face ca fostă jucătoare. Și eu am suferit accidentări destul de grave, în special la genunchi. Trebuie să facă lucrurile bine, să se trateze și să nu revină până nu e recuperată complet. Îi urez mult succes și sper să poată juca din nou la un nivel foarte bun.

*Cred că cel mai greu i-a fost să realizeze că organizatorii turneului French Open nu i-au putut da o invitație. Dar pe de altă parte, m-am pus în locul organizatorilor, în locul federației, și am văzut că toate wild card-urile au fost date pentru jucătoare franceze și câte una din SUA și Australia. Îmi pare rău pentru Simona, dar pot înțelege pe toată lumea. Sper să mai poate juca la Roland Garros în viitor. Și poate primește un wild-card la Wimbledon.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…