Ce a mai MOȘMONDIT DNA prin teritoriu în decembrie

Ce a mai MOȘMONDIT DNA prin teritoriu în decembrie

Biroul de Informare și Relații Publice a întocmit o sinteză a cauzelor finalizate de procurorii anticorupție în luna decembrie 2016, altele decât cele deja mediatizate prin intermediul comunicatelor de presă:

1. Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție au dispus trimiterea în judecată, a inculpatei

CARP GETA, la data faptelor șef Serviciu Securitate, Sănătate în Muncă și Situații de Urgență, în cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului sector 5 București, aflată în stare de deținere, fiind condamnată într-o altă cauză, pentru săvârșirea infracțiunilor de:
- trafic de influență în formă continuată,
- înșelăciune (10 fapte).

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:

În perioada 2011-2016, inculpata Carp Geta, în calitatea mai sus menționată, a pretins de la șase persoane, sumele totale de 26.000 de euro și 8.000 de lei și a primit de la patru dintre acestea 19.000 de euro și 8.000 de lei, lăsând să se creadă că are influență asupra membrilor comisiei de atribuire a locuințelor din cadrul Primăriei sector 5 București și din cadrul Primăriei Municipiului București precum și a funcționarilor din cadrul Primăriei Sectorului 5 - Serviciul Urbanism.
Inculpata a promis acelor persoane că va interveni la funcționarii respectivi și îi va determina să le faciliteze, cu prioritate, atribuirea de locuințe din spațiul locativ al primăriei, precum și intabularea unui garaj construit fără autorizație.
În perioada 2012 – 2016, inculpata Carp Geta, folosindu-se de calitatea de funcționară în cadrul Primăriei Sectorului 5 București sau atribuindu-și în mod mincinos calitatea de funcționară în cadrul Primăriei Municipiului București și în cadrul Autorității Naționale pentru Locuințe, a indus în eroare mai multe persoane cărora le-a promis că le va ajuta să obțină, printre altele: o licență de taximetrie, locuințe construite prin A.N.L., locuințe sociale, terenuri aflate în proprietatea Primăriei, etc.
Pentru acest „ajutor” inculpata Carp Geta a primit de la persoanele respective sume de bani cuprinse între 7.000 lei și 8.000 euro, în total 35.450 de euro și 12.500 de lei.
Printre persoanele care au remis sume de bani inculpatei Carp Geta se numără și inculpații Drăghici Andra Suzana, Răcoci Lucian și Racoci Dorin.
Aceștia, în prezența apărătorilor aleși, au declarat expres că recunosc comiterea faptelor reținute în sarcina lor, că acceptă încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală, că sunt de acord cu felul și cuantumul pedepselor aplicate precum și cu forma de executare a acestora, respectiv:

- 1 an și 5 luni de închisoare cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani și interzicerea pe o perioadă de 2 ani de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și de a ocupa o funcție de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public pentru săvârșirea infracțiunii cumpărare de influență (în cazul inculpatei Drăghici Andra Suzana),

- 1 an și 8 luni de închisoare cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani și 6 luni și interzicerea pe o perioadă de 2 ani și 6 luni, de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și de a ocupa o funcție de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public pentru săvârșirea infracțiunii cumpărare de influență în formă continuată (în cazul inculpaților Răcoci Lucian și Racoci Dorin).

Inculpata Drăghici Andra Suzana va presta o muncă neremunerată în folosul comunității în cadrul Primăriei Sectorului 5 București, pe o perioadă de 50 de zile. De asemenea, inculpații Răcoci Lucian și Racoci Dorin vor presta muncă neremunerată în folosul comunității în cadrul aceleiași instituții pe o perioadă de 60 de zile.

În cauză, procurorii au dispus măsura asiguratorie a sechestrului asupra unui imobil și asupra unui autoturism ce aparțin inculpatei Carp Geta.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului București, cu propunere de a se menține măsura asigurătorie dispusă în cauză.

Anterior, inculpata Carp Geta a mai fost trimisă în judecată de către procurorii anticorupție pentru săvârșirea unor infracțiuni similare (comunicat nr. 628/VIII/3 din 10 mai 2016).

2. Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Suceava au dispus trimiterea în judecată, sub control judiciar, a inculpaților

LUNGU ILIE, primar al orașului Salcea, județul Suceava, cu privire la săvârșirea infracțiunilor de
- constituirea unui grup infracțional organizat;
- cumpărare de influență și
- dare de mită (2 infracțiuni);

ZETTEL NICOLETA, director al Școlii Gimnaziale „Cristofor Simionescu” Plopeni, județul Suceava, cu privire la săvârșirea infracțiunilor de
- constituirea unui grup infracțional organizat;
- luare de mită;
- complicitate la permiterea accesului unor persoane neautorizate la informații nedestinate publicității, în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite;
- permiterea accesului unor persoane neautorizate la informații nedestinate publicității, în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, în formă continuată;
- folosirea, în mod direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității, în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite (4 infracțiuni din care una în formă continuată);
- fals material în înscrisuri oficiale (6 infracțiuni din care una în formă continuată);
- sustragerea sau distrugerea de înscrisuri (3 infracțiuni);
- complicitate la sustragerea sau distrugerea de înscrisuri;
- uz de fals (3 infracțiuni) și
- complicitate la uz de fals

GÎZĂ MIHAI, profesor de matematică la Școala Gimnazială „Cristofor Simionescu” Plopeni și consilier local al orașului Salcea, județul Suceava, la data faptelor, cu privire la săvârșirea infracțiunilor de
- constituirea unui grup infracțional organizat;
- trafic de influență;
- complicitate la dare de mită (2 infracțiuni);
- instigare la permiterea accesului unor persoane neautorizate la informații nedestinate publicității, în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite;
- instigare la sustragerea sau distrugerea de înscrisuri;
- instigare la uz de fals;
- fals material în înscrisuri oficiale;
- complicitate la sustragerea sau distrugerea de înscrisuri și
- complicitate la uz de fals.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:

La începutul lunii iunie 2016, inculpatul Lungu Ilie a inițiat un grup infracțional organizat, constituit ulterior împreună cu inculpatul Gîză Mihai, consilier local al orașului Salcea și profesor de matematică la Școala Gimnazială „Cristofor Simionescu” Plopeni și inculpata Zettel Nicoleta, director și președinte al Comisiei de organizare a Evaluării Naționale de la nivelul aceleiași unități școlare, la care au aderat ulterior și inculpatul Huțu Cătălin, director al Școlii Gimnaziale „Aurelian Stanciu” Salcea și președinte al Comisiei de organizare a Evaluării Naționale la nivelul aceleiași unități școlare, și inculpata Rață Mariana, îngrijitoare în cadrul Școlii Gimnaziale „Cristofor Simionescu” Plopeni și persoană apropiată inculpatei Zettel Nicoleta, în vederea fraudării examenului de Evaluare Națională susținut la datele de 27 și 29 iunie 2016.
În aceeași perioadă, inculpatul Lungu Ilie i-a promis inculpatului Gîză Mihai, ca îi va da 200 de lei (parte din suma totală de 1000 de lei) și sprijin politic pentru accederea soției inculpatului Huțu Cătălin în funcția de director adjunct în cadrul colegiului tehnic „Alexandru Ioan Cuza” Suceava, în schimbul promisiunii inculpatului Gîză Mihai că îi va determina pe inculpatul Huțu Cătălin și pe inculpata Zettel Nicoleta să-și încalce atribuțiile de serviciu ce le reveneau în privința desfășurării examenului de Evaluare Națională ce urma să aibă loc la datele de 27 și 29 iunie 2016 la unitățile școlare menționate, cu scopul de a obține fraudarea examenului de către fiul primului menționat.
În același context, inculpații Lungu Ilie și Gîză Mihai au convenit ca suma de 1.000 de lei promisă să fie împărțită în trei, respectiv: câte 400 de lei să le revină celor doi directori, iar suma de 200 de lei să fie păstrată de inculpatul Gîză Mihai pentru sprijinul acordat.
În cursul lunii iunie 2016, inculpatul Lungu Ilie prin intermediul inculpatului Gîză Mihai, le-a promis inculpaților Zettel Nicoleta și Huțu Cătălin, că le va da sumele menționate anterior și sprijin politic (pentru menținerea în funcții), pentru ca în schimb cei din urmă să își încălce atribuțiile de serviciu legate de desfășurarea examenului de Evaluare Națională ce urma să aibă loc la datele de 27 și 29 iunie 2016, cu scopul de a obține fraudarea examenului de către fiul primului.
În concret, fraudarea examenului a fost realizată prin acțiunile întreprinse de inculpații Zettel Nicoleta și Gîză Mihai care au înlocuit tezele reale la limba și literatura română și matematică scrise de către fiul inculpatului Lungu Ilie, cu alte teze întocmite de cei doi inculpați.
Cei trei inculpați au fost ajutați în demersul lor infracțional de către inculpații Huțu Cătălin, Rață Mariana și Grigoraș Marius.
Astfel, fiul inculpatului Lungu Ilie a luat nota finală 9,12 la examenul de Evaluare Națională (nota 10 la limba și literatura română și nota 8,25 la matematică).
În perioada 2013 - 2015, inculpata Zettel Nicoleta a înlocuit și falsificat și alte teze de examen ale altor cinci elevi care au susținut examenul de Evaluare Națională.

Având în vedere că inculpații HUȚU CĂTĂLIN, RAȚĂ MARIANA și GRIGORAȘ MARIUS au recunoscut acuzațiile penale formulate împotriva lor, s-a dispus disjungerea cauzei în vederea încheierii acordurilor ca urmare a recunoașterii vinovăției.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Suceava

3. Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Pitești au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaților:

BÎLEA CONSTANTIN, la data faptelor primar al comunei Oarja, pentru săvârșirea infracțiunilor de:
- abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit în formă continuată,
- complicitate la infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată,

SIMA IULIA MIHAELA, la data faptelor director la Școala Gimnazială Dumitru Rădulescu Oarja, pentru săvârșirea infracțiunilor de:
- abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit în formă continuată,
- complicitate la infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată,

GHERGHESCU LUCIAN, la data faptelor viceprimar al comunei Oarja, săvârșirea infracțiunilor de :
- complicitate la infracțiunea de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit în formă continuată,
- complicitate la infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată,
- fals intelectual în formă continuată,
- uz de fals în formă continuată,

STAN DUMITRU, la data faptelor administrator al unei societăți comerciale, pentru săvârșirea infracțiunilor de :
- complicitate la infracțiunea de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit în formă continuată (2 fapte),
- fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată (3 fapte),
- spălare a banilor în formă continuată.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:

În perioada 2012-2014, inculpații Bîlea Constantin și Sima Iulia Mihaela, în calitățile menționate mai sus, cu încălcarea prevederilor legale privind finanțele publice locale și achizițiile publice, au încheiat cu societatea administrată de inculpatul Stan Dumitru, câte un contract de execuție lucrări care priveau: amenajarea unei camere frigorifice în interiorul Căminului Cultural Oarja, respectiv, instalarea a 5 centrale termice în Școala Gimnazială D. Rădulescu Oarja și au dispus plata unor facturi pentru achiziții de bunuri/servicii de la aceeași societate comercială.
În acest context, în condițiile în care bunurile și serviciile facturate și achitate nu au fost furnizate, cei doi inculpați împreună și cu viceprimarul comunei Oarja au semnat mai multe documente ce conțineau date nereale (devize de lucrări, procese verbale de recepție etc.) și au achitat omului de afaceri suma totală de 201.080 lei, ce constituie un prejudiciu adus unității administrativ teritoriale.
În scopul asigurării banilor obținuți în maniera de mai sus, inculpatul Stan Dumitru a ascuns și disimulat proveniența ilicită a sumei de 148.208 lei, prin introducerea lor într-un mecanism complex spălare a banilor, pe baza unor dispoziții de încasare, respectiv plată false, în temeiul unui contract inexistent, destinatarul final fiind tot omul de afaceri.

În cauză, procurorii au dispus măsura asiguratorie a sechestrului asupra mai multor bunuri imobile ce aparțin inculpaților.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Argeș, cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză.

4. Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatei

HUIALĂ ANTOANELA – GIANINA, la data faptei director al Casei Agronomului Botoșani, pentru săvârșirea infracțiunilor de:
- abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată,
- tentativă la infracțiunea de folosire sau prezentare de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:

În luna mai 2010, inculpata Huială Antoanela – Gianina, în calitatea menționată mai sus, cu încălcarea atribuțiilor de serviciu, a încheiat cu două primării din județul Botoșani contracte de concesiune pentru suprafața totală de 1453,04 hectare de pășune, folosite, ulterior, în scopul de a solicita subvenții, deși nu îndeplinea condițiile de eligibilitate și fără să facă dovada înregistrării într-o formă asociativă prevăzută de lege.
Cererea la plată introdusă de Casa Agronomului din Botoșani pentru suma de 116.766 euro, în echivalent lei, a fost refuzată întrucât aceasta nu a îndeplinit condițiile de eligibilitate și nu a dovedit că reprezintă o formă asociativă legal constituită, fiind respinsă de la plată în urma controalelor administrative interne efectuate la A.P.I.A..
De menționat este faptul că instituția publică respectivă se ocupă, în principal, de instruiri, consultanță de specialitate, de pregătirea profesională a agricultorilor, apicultorilor, piscicultorilor, crescătorilor de animale, de realizarea și promovarea unor proiecte de finanțare pentru producătorii individuali, de popularizare a programelor de dezvoltare rurală, etc.
Într-unul dintre cazuri, deoarece Casa Agronomului Botoșani nu s-a achitat de obligațiile fiscale ce decurgeau din prevederile contractuale, instanța de judecată a obligat instituția, definitiv si irevocabil, să plătească uneia dintre primării suma totală de 83.017,75 lei cu titlul de daune.
Prin această conduită, inculpata a produs instituției pe care o conducea un prejudiciu total de 99.650,4 lei (din care 10.500 de lei plătiți cu titlul de avans potrivit clauzelor contractuale și 89.190,40 de lei reprezentând daune și cheltuieli de executare).

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Botoșani.

5. Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Suceava au dispus trimiterea în judecată, a inculpaților:

LACUSTA DUMITRU, arestat preventiv în lipsă, pentru săvârșirea infracțiunilor de:
- contrabandă în formă continuată,
- constituire a unui grup infracțional organizat,

NIMIJAN (NYMYZHAN) VITALII IVAN, cetățean româno-ucrainean, cercetat în stare de libertate, pentru săvârșirea infracțiunilor de:
- dare de mită în formă continuată,
- contrabandă în formă continuată,
- constituire a unui grup infracțional organizat,

SOFRONIE DUMITRU DANIEL, cercetat în stare de libertate, pentru săvârșirea infracțiunilor de:
- complicitate la contrabandă în formă continuată,
- constituire a unui grup infracțional organizat,

CHEBAC ILIE, cercetat în stare de libertate, pentru săvârșirea infracțiunilor de:
- complicitate la contrabandă în formă continuată.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:

De la începutul anului 2015 și până în prezent, inculpatul Nymyzhan Vitaliy Ivan a constituit și coordonat un grup infracțional la care au aderat ulterior și ceilalți inculpați, al cărui scop a fost comiterea mai multor infracțiuni de corupție și contrabandă cu țigări fabricate în Republica Ucraina.
În acest sens, la datele de 19 respectiv 26 martie 2015, inculpatul Nymyzhan Vitaliy Ivan i-a remis câte 2.000 euro cu titlu de mită unui lucrător vamal (martor în cauză), pentru ca acesta din urmă să-i faciliteze tranzitarea ilegală prin PTF Siret a câte 19 baxuri de țigări din Republica Ucraina, prin neîndeplinirea atribuțiilor de serviciu în legătură cu controlul mijlocului de transport. Anterior la data de 04.03.2015, inculpatul Nymyzhan Vitaliy Ivan i-a promis aceluiași controlor vamal sumele de 6.000 de lei și 500 de euro.
Inculpatul Nymyzhan Vitaliy Ivan a beneficiat de sprijinul inculpatului Chebac Ilie, prin aceea că acesta din urmă i-a furnizat date și informații privind programarea turelor de serviciu în vamă, atenționându-l cu privire la eventuale controale și asigurând, astfel, succesul activității infracționale, potrivit unei înțelegeri prestabilite între cei doi.
În dimineața zilei de 21 aprilie 2015, inculpatul Sofronie Dumitru Daniel a fost prins în flagrant, la volanul mașinii sale în timp ce se deplasa spre localitatea Siret, dinspre punctul vamal cu același nume, însoțind un autoturism în care se aflau produsele de contrabandă.
Urmare a verificării tehnice și a percheziției efectuate în interiorul autoturismului respectiv, s-au găsit 10.547 pachete cu țigări și 29 litri whisky, care nu erau însoțite de documente vamale.
De precizat este faptul că, transportul de țigări a fost comandat și coordonat de către inculpatul Nymyzhan Vitaliy Ivan, iar beneficiarul era inculpatul Șuleap Vasilică, acesta fiind cel care prelua ”marfa” imediat ce aceasta era adusă la locul de depozitare de către membrii grupului.
Anterior, în datele de 18.03.2015 și 26.03.2015, inculpatul Nymyzhan Vitaliy Ivan, cu complicitatea inculpaților Lacusta Dumitru și Sofronie Dumitru, a introdus în tară câte 9.500 pachete țigări (19 baxuri).
Valoarea totală a prejudiciului reținută în cauză este de 390.854 lei.
În cauză s-a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra mai multor sume de bani ce au făcut obiectul infracțiunii de dare de mită. De asemenea au mai fost dispuse măsuri asigurătorii și asupra unor cantități de țigări și băuturi alcoolice.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Suceava, cu propunere de a se menține măsurile preventive și asigurătorii dispuse în cauză.

În cauză s-a dispus disjungerea materialului de urmărire penală, formarea unui dosar distinct și declinarea cauzei la D.I.I.C.O.T. Serviciul Teritorial Suceava, privind pe inculpatul Șuleap Vasilică, în vederea continuării cercetărilor.

6. Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Tîrgu - Mureș au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului

SĂMĂRTEAN SAVU, comisar șef de poliție, la data faptelor șef al Biroului de Combatere a Delictelor Silvice din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Mureș, pentru săvârșirea infracțiunilor de:
- abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit,
- fals intelectual,
- uz de fals.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:

La data de 04 mai 2016, inculpatul Sămărtean Savu, în calitate de șef al Biroului de Combatere a Delictelor Silvice din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Mureș, cu ocazia unui control efectuat privind materialele lemnoase, și-a îndeplinit în mod defectuos atribuțiile de serviciu prin încălcarea normelor legale privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice.
Concret, inculpatul, după depistarea în trafic a unui autocamion care transporta fără avize de însoțire sau documente comunitare echivalente cantitatea de 7,62 metri cubi grindă molid, nu a dispus confiscarea întregii cantități de material lemnos.
În acest context, inculpatul a întocmit un proces verbal în care a atestat în mod necorespunzător faptul că în camion erau doar 2 metri cubi cherestea transportată fără documente legale.

În cauză s-a dispus instituirea sechestrului asupra sumei de 2.596 lei, aparținând inculpatului Sămărtean Savu, respectiva sumă fiind consemnată la o unitate bancară, pe numele inculpatului.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Mureș, cu propunere de a se menține măsura asigurătorie dispusă în cauză.

7. Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Constanța au dispus trimiterea în judecată,

sub control judiciar, a inculpatului

BABINCIUC ANDI SERGIU, administrator al SC Romanian Village Development - Smart Solutions SA, pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de:
- evaziune fiscală (2 infracțiuni),
- spălare de bani (2 infracțiuni),
- fals în înscrisuri sub semnătură privată.

și în stare de libertate a inculpaților:

MIHALCEA MIRELA CAMELIA, administrator al SC Gold Consult SA, pentru săvârșirea infracțiunilor de:
- complicitate la evaziune fiscală,
- complicitate la tentativă de evaziune fiscală
- evaziune fiscală,
- bancrută frauduloasă,

IUGA COSMIN, administrator al SC Perun Solution SRL, pentru săvârșirea infracțiunilor de:
- evaziune fiscală (2 infracțiuni),
- spălare de bani,

CONORO VIRGILIU, pentru săvârșirea infracțiunilor de:
- complicitate la evaziune fiscală
- evaziune fiscală,

BĂLAN IONELA – DANIELA și PETRE MARIA, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit în formă continuată,

SC GOLD CONSULT SA, pentru săvârșirea infracțiunilor de:
- complicitate la evaziune fiscală,
- complicitate la tentativă de evaziune fiscală
- evaziune fiscală,

SC PERUN SOLUTION SRL, pentru săvârșirea infracțiunilor de:
- evaziune fiscală (2 infracțiuni),
- spălare de bani,

SC Trident Grup SRL, pentru săvârșirea infracțiunilor de:
- complicitate la evaziune fiscală,
- evaziune fiscală,

SC Eo Stamp SRL, pentru săvârșirea infracțiunilor de:
- evaziune fiscală (2 infracțiuni),
- spălare de bani,

SC ROMANIAN VILLAGE DEVELOPMENT - SMART SOLUTIONS SA, pentru săvârșirea a două infracțiuni de evaziune fiscală,

SC GRUP MEDIA SUD HOLDING SRL, pentru săvârșirea infracțiunilor de:
- complicitate la tentativă de evaziune fiscală,
- evaziune fiscală,

SC SIBELIUS BUSINESS SRL, pentru săvârșirea infracțiunilor de:
- complicitate la evaziune fiscală
- evaziune fiscală.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
Începând cu anul 2011, un grup de firme controlate de către inculpatul Babinciuc Andi Sergiu au constituit un circuit financiar fictiv al cărui scop l-a reprezentat fraudarea bugetului de stat prin rambursări ilegale de TVA, urmate de operațiuni de transfer a acestor sume către beneficiarii finali și de retragerea de către aceștia, în numerar, a fondurilor respective.
Mecanismul de funcționare a activității ilicite a fost următorul:
Între firmele controlate de către membrii sau apropiații familiei Babinciuc cu o activitate aparent licită și firme fără activitate comercială, în general fără angajați și fără venituri, se crea aparența existenței unor relații comerciale, în realitate inexistente, în cadrul cărora cele dintâi vindeau secundelor bunuri imobile de valoare mare.
Ulterior, societățile cumpărătoare depuneau decontul de TVA solicitând, pe această cale, organului fiscal rambursarea taxei pe valoare adăugată, aferentă prețului aparent plătit societăților vânzătoare, invocând ca temei lipsa veniturilor obținute din activitățile comerciale ulterioare achiziției.
Într-unul dintre cazuri, inculpatul Babinciuc Andi Sergiu a stabilit cu rea credință cuantumul taxei pe valoare adăugată, aferentă unei achiziții aparent efectuată de către una dintre firmele sale de tip „fantomă” și ulterior a obținut în mod fraudulos rambursarea de la bugetul consolidat al statului a sumei de 775.295 lei.
De asemenea, în același context, inculpatul Babinciuc Andi Sergiu a retras din contul aceleiași societăți suma totală de 1.575.735 lei, despre care știa că provenea din săvârșirea unor infracțiuni, utilizând în acest scop aparența mincinoasă privind existența unor contracte de împrumut din care rezulta că anterior își creditase propria firmă.
La data 07 iulie 2016, în condițiile desfășurării cercetărilor în prezenta cauză, inculpatul a falsificat un înscris sub semnătură privată, denumit „împuternicire”, prin atestarea în cuprinsul său a unor fapte și împrejurări necorespunzătoare adevărului, după care a încredințat documentul respectiv unei persoane care urma să fie audiată de către procurorii anticorupție.
Agenția Națională de Administrare Fiscală a comunicat că se constituie parte civilă în cauză cu suma totală de 2.734.047 lei reprezentând TVA rambursat în mod fraudulos.
În cauză, procurorii au dispus măsura asiguratorie a sechestrului asupra a două terenuri ce aparțin inculpatei SC Gold Consult SA.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Constanța, cu propunere de a se menține măsurile preventive și asigurătorii dispuse în cauză.

În cauză, procurorii au beneficiat de sprijin din partea Departamentului de Informații și Protecție Internă (DIPI).

8. Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Tîrgu Mureș au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaților:

SUKOSD SANDOR, la data faptelor administrator al unor societăți comerciale, cu privire la săvârșirea infracțiunilor de:
- constituire a unui grup infracțional organizat,
- evaziune fiscală în formă continuată (2 fapte),
- spălare de bani în formă continuată,

HUNYADI DANIELA, la data faptelor administrator al unor societăți comerciale, cu privire la săvârșirea infracțiunilor de:
- aderare la un grup infracțional organizat,
- evaziune fiscală în formă continuată (2 fapte),
- spălare de bani în formă continuată,

RUS IOAN, la data faptelor administrator al unor societăți comerciale, cu privire la săvârșirea infracțiunilor de:
- aderare la un grup infracțional organizat,
- complicitate la evaziune fiscală în formă continuată (2 fapte),

SZIKSZAI LASZLO și SZIKSZAI SUSANA, la data faptelor administratori ai unor societăți comerciale, cu privire la săvârșirea infracțiunilor de:
- aderare la un grup infracțional organizat,
- evaziune fiscală în formă continuată (2 fapte),
- complicitate la evaziune fiscală în formă continuată (2 fapte),

GUZU RĂZVAN, la data faptelor administrator al unor societăți comerciale, cu privire la săvârșirea infracțiunilor de:
- aderare la un grup infracțional organizat,
- complicitate la evaziune fiscală în formă continuată.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:

Începând cu anul 2007, inculpatul Sukosd Sandor, în calitate de administrator al unei societăți comerciale, a inițiat și constituit un grup infracțional organizat la care au aderat ulterior și ceilalți inculpați în scopul comiterii unor infracțiuni de evaziune fiscală, grup care și-a desfășurat activitatea până în anul 2014.
Faptele de evaziune fiscală, cauzatoare de prejudicii bugetului general consolidat al statului (pentru comiterea cărora de altfel a fost constituit respectivul grup), au constat, printre altele, în următoarele moduri de operare:
1) efectuarea unor operațiuni comerciale constând în achiziții intracomunitare de mărfuri fără a fi înregistrate în contabilitate, urmate de înregistrarea unor cheltuieli și deducerea taxei pe valoarea adăugată în baza unor documente fictive care au înscrise datele unor firme fantomă,
2) obținerea unor venituri impozabile și taxă pe valoarea adăugată aferentă livrărilor de marfă neînregistrate, urmare a activității ilicite desfășurate,
3) livrarea de bunuri înregistrate la prețuri inferioare celor de achiziție și declarate ca fiind livrări intracomunitare, facturile emise fiind scutite de TVA cu drept de deducere,
4) deducerea nejustificată a taxei pe valoarea adăugată, aferentă achiziționării unui teren situat într-o localitate din județul Ilfov,
5) înregistrarea de cheltuieli deductibile, în baza unor contracte de prestări servicii încheiate cu o firmă din insulele Seychelles.
Concret, aceștia au omis înregistrarea în evidențele contabile ale societăților pe care le controlau a unor venituri realizate în sumă de 24.607.690,32 lei.
Totodată, inculpații au înregistrat în evidențele financiar – contabile ale societăților pe care le administrau în drept sau în fapt cheltuieli și operațiuni fictive în cuantum de 169.648.963,48 lei, totul în scopul sustragerii de la plata taxelor și impozitelor datorate bugetului de stat.
Pentru a disimula adevărata natură a provenienței unor pretinse servicii de care una din societățile administrate de cei doi ar fi beneficiat, în perioada noiembrie 2011 - decembrie 2014, inculpații Sukosd Sandor și Hunyadi Daniela, au evidențiat într-un număr de 29 facturi operațiuni fictive în valoare totală de 2.404.763,82 lei.
Urmarea acestui demers a fost obținerea în mod ilegal de către societatea administrată de cele două persoane a sumei de 384.762 lei reprezentând impozitul pe profit datorat și neachitat bugetului de stat cât și disimularea adevăratei naturi a provenienței sumelor de bani achitate cunoscând că acestea proveneau din comiterea de infracțiuni.
Direcția Generală a Finanțelor Publice Mureș s-a constituit parte civilă în prezenta cauză, solicitând obligarea inculpaților la plata următoarelor sume către bugetul de stat, după cum urmează:
- Sukosd Sandor, Hunyadi Daniela, Rus Ioan, Szikszai Laszlo, Szikszai Susana și Guzu Răzvan, în solidar cu o societate comercială, în calitate de persoana responsabilă civilmente, la plata sumei totale de 36.491.208 lei
- Sukosd Sandor, Hunyadi Daniela, Szikszai Laszlo, Szikszai Susana în solidar cu o altă societate comercială, în calitate de persoana responsabilă civilmente, la plata sumei totale de 37.416.331 lei,
- Sukosd Sandor și Sukosd Alina, în calitate de reprezentanți ai unei societăți comerciale, la plata sumei totale de 4.684.261 lei, reprezentând prejudiciul cauzat bugetului general consolidat al statului prin comiterea faptelor reținute în actul de inculpare .

În cauză, procurorii au dispus măsura asiguratorie a sechestrului asupra unor bunuri mobile și imobile ce aparțin inculpaților Szikszai Laszlo, Sukosd Sandor și Guzu Răzvan.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Mureș, cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză.

9. Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Tîrgu Mureș au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaților:

MIKLOS LEVENTE, GHIURCA PETRU, ALDEA STAN OLIVIU și DEGERAT MARIAN, la data faptelor administratori ai unor societăți comerciale, cu privire la săvârșirea infracțiunilor de:
- evaziune fiscală, în formă continuată,
- spălarea banilor, în formă continuată,

COROȘ IOAN, la data faptelor reprezentant al unei societăți comerciale, cu privire la săvârșirea infracțiunii de spălare a banilor în formă continuată,

STĂNESCU DRAGOȘ și STĂNESCU MÂNDRA, la data faptelor reprezentanți ai unor societăți comerciale, cu privire la săvârșirea infracțiunilor de:
- complicitate la spălarea banilor, în formă continuată,
- complicitate la evaziune fiscală, în formă continuată.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
În perioada 2011 – 2012, cei șapte inculpați s-au implicat în activități infracționale din sfera criminalității economico-financiare și spălării de bani, în scopul sustragerii de la plata obligațiilor către bugetul de stat și a asigurării sumelor de bani provenite din săvârșirea de infracțiuni.
În realizarea acestui scop, inculpații au preluat sau au colaborat cu o societate cu un comportament de tip „fantomă” – controlată de inculpații Stănescu Mândra și Stănescu Dragoș, prin intermediul căreia s-au creat documente de proveniență fictive pentru bunuri și servicii.
Plata acestor bunuri și servicii s-a efectuat din conturile societăților reale în conturile societății fantomă, conturi din care banii erau ridicați în numerar, fără vreo justificare legală.

Agenția Națională de Administrare Fiscală s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma totală de 7.411.948 lei, reprezentând impozit pe profit și T.V.A.
În cauză, procurorii au dispus măsura asiguratorie a sechestrului asupra unor bunuri mobile și imobile ce aparțin inculpaților Degerat Marian, Stănescu Dragoș, Stănescu Mândra și a unor societăți comerciale, în calitate de persoane responsabile civilmente.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Mureș, cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză.

În legătură cu toate dosarele penale menționate mai sus, precizăm că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță, spre judecare, situație care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”