La 4 noiembrie 1995, două gloanțe au schimbat destinul a două națiuni. Odată cu moartea lui Yitzhak Rabin, a dispărut șansa de a conviețui pașnic palestinienii și israelienii.

În noaptea de 4 noiembrie 1995, Yitzhak Rabin se afla la Tel Aviv, la un miting pentru pace. Mărimea mitingului l-a surprins: era un om timid, stânjenit de atenție, și se îndoise că mii de israelieni ar fi ieșit să își arate sprijinul pentru el și pentru încercarea sa de a face pace cu palestinienii.

Yitzhak Rabin și liderul palestinian Yasser Arafat ajung la un acord interimar în 1995

El le-a spus consilierilor că se temea că piața centrală a orașului va fi goală. Surpriză: locul era plin de peste 100.000 de oameni, mulți dintre ei tineri, iar atmosfera, au spus ei, a fost glorioasă. Rabin a ținut un discurs în a spus că israelienii erau pregătiți pentru pace, îndemnându-i să își depășească temerile, să renunțe la trecut și să încheie în sfârșit un acord cu vecinii lor.

Punctul culminant al emoției a fost atins atunci când veterana cântăreață de muzică populară Miri Aloni a interpretat imnul său caracteristic, Shir LaShalom (Un cântec pentru pace). Plasată între Rabin și ceilalți politicieni, cântăreața i-a făcut semn premierului să se alăture, punându-i un microfon la gură. Cu reticență, aproape roșind, acesta a mormăit cu vocea sa de bas, citind versurile de pe o foaie pe care i-o dăduse cineva.

A reușit să treacă de ea, a băgat textul într-un buzunar și a părăsit scena, coborând cei câțiva pași până la o mașină care îl aștepta. Avea un mesaj de despărțire pentru mulțime, inclusiv pentru adolescenții care săreau în fântâni cu bannerele lor „Peace Now“: „Să nu cântăm doar despre pace, ci să facem pace“. L-au aclamat pe bărbatul suficient de bătrân pentru a fi bunicul lor, scrie The Guardian.

Dar nu doar mașina îl aștepta în culise. Yigal Amir, un evreu israelian în vârstă de 25 de ani, fervent în credința și naționalismul său, a ieșit din umbră și l-a împușcat de două ori. O oră și jumătate mai târziu, Rabin a fost declarat mort. Odată cu el, a murit și perspectiva unei păci durabile între palestinieni și israelieni.

Yosef Klausner, chirurg-şef la spitalul Ichilov, a dezvăluit că premierul nu mai era în viaţă când a fost adus. Deși medicii ştiau că e mort, nu voiau să se oprească”. „Toţi plângeau, aşezaţi pe jos. Nimeni nu-l cunoştea personal, dar plângeau, întrucât înţelegeau că moartea lui avea urmări asupra ţării, iar viaţa şi familiile lor vor fi afectate. Plângeau nu doar pentru premier, ci gândindu-se la soarta lor”.