Ce a făcut Chris Norman imediat după ce a aterizat pe aeroportul Otopeni. „Sper să pot continua...” VIDEO
Chris Norman a ajuns în noaptea de duminică spre luni, pe aeroportul Otopeni, urmând să susțină un concert la Sala Palatului. De la repetiții, cu doar câteva ore înainte de show, artistul a transmis un mesaj pentru fanii români.
Chris Norman la aeroportul Otopeni FOTO Captură Video
Chris Norman a aterizat la București după miezul nopții. Cu toate acestea, el a fost întâmpinat de câțiva fani pe aeroport, pe care i-a salutat cu căldură. A adus cu el doar talentul fără margini și un mic troler, pe care, modest din fire, l-a cărat singur de-a lungul terminalului.
De aici, a fost preluat de impresarul Radu Groza , organizatorul concertului de la Sala Palatului, alături de care a pornit înspre hotel.
Artistul a fost cazat la hotelul Artemis Mediterranean, unde a avut parte de un meniu special. Acesta a inclus tradiționalii mici românești, dar și carne de struț.
Un nou mesaj pentru fanii români
Cu doar câteva ore înainte de marele show, cântărețul s-a aflat la repetiții. El le- a transmis un nou mesaj celor care vor veni să îl vadă și a promis că va cânta toate piesele sale consacrate.
„Salutare tuturor, aici Chris Norman. E minunat că veniți să mă vedeți în concert. Iubesc să fiu din nou pe scenă în fața voastră și să cânt toate piesele pe care le îndrăgiți. Sper să pot continua să fac asta de cât mai multe ori de acum înainte”, a transmis fostul solist al trupei Smokie.
La vârsta de 73 de ani, Chris Norman este în puterea creației și uimește prin energia sa. El urmează să lanseze și un nou album, intitulat „Junction 55”.
Cinci decenii de carieră
Chris Norman a devenit celebru în anii ‘70, fiind primul solist al formației Smokie. Albumul de debut al trupei, „Pass It Around”, a fost lansat în 1975, dar primul hit, „If You Think You Know How To Love Me” a venit abia un an mai târziu.
Piesa a ajuns pe primul loc în majoritatea țărilor europene. Au urmat hituri precum „Don’t Play Your Rock’n’roll To Me”, „I’ll Meet You At Midnight”, „Needles And Pins” sau „Living Next Door To Alice”.
Chris Norman a fost influențat încă din copilărie de muzicieni precum Elvis Presley, Little Richard, The Beatles, The Rolling Stones sau Bob Dylan. A debutat pe scenă la începutul anilor ‘70, dar succesul a venit alături de trupa Smokie. În 1978 a înregistrat un duet cu Suzi Quatro, „Stumblin’ In”, piesă ce avea să ajungă până pe locul 4 și dincolo de ocean, în Billboard Hot 100.
În deschiderea concertului din 6 noiembrie, de la Sala Palatului, vor urca pe scenă Ovidiu Lipan Țăndărică, împreună cu Paul Ciuci, Compact, Jessy Banes, Dan Negru și George Zafiu.
Sursa: adevarul.ro