CCR va discuta pe 4 noiembrie sesizarea lui Băsescu pe legea care abrogă infracțiunea
Curtea Constituțională a României (CCR) va discuta pe 4 noiembrie sesizarea președintelui Traian Băsescu în legătură cu Legea pentru abrogarea articolului 276 din Legea 286/2009 privind Codul penal, prin care se elimină infracțiunea "presiuni asupra justiției".
Într-o scrisoare adresată președintelui Curții Constituționale, Augustin Zegrean, președintele Traian Băsescu afirmă că legea menționată a fost adoptată cu nerespectarea dispozițiilor mai multor articole din Constituția României. Este vorba, potrivit documentului menționat, de articolul 1 alineatul 3, articolul 124 alineatele 2 și 3, articolul 30 alineatul 6.
Șeful statului arată că infracțiunea "presiuni asupra justiției" face parte din categoria infracțiunilor contra înfăptuirii justiției și instituie o protecție atât pentru judecător, cât și pentru organele de urmărire penală.
"Principiile imparțialității justiției și independenței judecătorilor sunt consfințite de Art. 124 alin. (2) și (3) din Constituția României, republicată. Prin abrogarea infracțiunii menționate, aceste principii pot fi afectate, ceea ce se răsfrânge negativ și asupra bunului mers al justiției. Astfel, persoana care, pe parcursul procedurilor judiciare, va face declarații publice ce nu sunt reale, care privesc săvârșirea de către judecător sau de organele de urmărire penală, a unei infracțiuni sau a unei abateri disciplinare grave legată de instrumentarea respectivei cauze, având drept scop să influențeze soluția sau să intimideze pe cei care sunt răspunzători pentru soluția pronunțată, nu va mai răspunde penal, potrivit noii legi", se arată în scrisoarea adresată de șeful statului, Curții Constituționale.
Traian Băsescu apreciază că, prin abrogarea infracțiunii în discuție, este eliminată protecția ce se acordă justiției, necesară pentru ca aceasta să fie imparțială și înfăptuită de judecători independenți. Totodată, președintele amintește că existența statului de drept implică acțiuni din partea statului prin care să se garanteze buna funcționare a autorităților publice, inclusiv a autorității judecătorești.
"În consecință, împiedicarea justiției de a-și îndeplini rolul său în societate, în condiții de imparțialitate și independență, se impune a fi sancționată, iar Codul penal reprezintă instrumentul juridic adecvat pentru a respecta exigențele statului de drept", se mai precizează în scrisoarea adresată Curții.
De asemenea, șeful statului amintește că incriminarea anumitor fapte "ce au rolul de a influența sau intimida magistratul" este în acord cu recomandarea Comisiei Europene referitoare la introducerea unui cadru clar privind interdicția de a critica hotărâri judecătorești și de a submina activitatea magistraților sau de a face presiuni asupra acestora.
"Considerăm că prin abrogarea infracțiunii de 'presiuni asupra justiției' se aduce atingere limitelor în interiorul cărora trebuie să se exercite libertatea de exprimare. Această libertate nu poate fi absolută, ci se subscrie unor limitări. Astfel, dispozițiile constituționale interzic acele exprimări care prejudiciază demnitatea, onoarea, dreptul la propria imagine. Or, infracțiunea de presiuni asupra justiției reprezenta modalitatea prin care se asigura respectarea acestor prevederi constituționale și se asigura sancționarea abuzului în exercitarea libertății de exprimare cu privire la înfăptuirea justiției", afirmă președintele în scrisoarea sa.
Legea pentru abrogarea articolului 276 din Codul Penal a fost inițiată, ca propunere legislativă, de PNL și adoptată de Parlament în luna februarie a acestui an, însă Traian Băsescu a cerut forului legislativ, pe 18 martie, reexaminarea legii trimisă spre promulgare pe motiv că abrogarea articolului "ar putea afecta bunul mers al justiției".
Ulterior, în luna septembrie, cele două Camere ale Parlamentului au respins, în ședințe separate de plen, cererea șefului statului, adoptând din nou legea în cauză.
AGERPRES