Curtea Constituțională (CCR) a respins joi, cu majoritate de voturi, solicitarea președintelui interimar al Senatului, Robert Cazanciuc, prin care acesta solicita stoparea anchetării lui Călin Popescu Tăriceanu în dosarul deschis pentru că a refuzat punerea în aplicare a unei decizii definitive a ÎCCJ privind demiterea unui senator PSD găsit incompatibil, scrie G4Media .
”Curtea Constituțională a respins, cu majoritate de voturi, cererea formulată de Președintele Senatului și a constatat că nu există un conflict juridic de natură constituţională între Parlament – Senatul României, pe de o parte și Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția de Urmărire Penală și Criminalistică, pe de altă parte”, a transmis CCR într-un comunicat de presă.
Pe 29 mai, președintele interimar al Senatului, social-democratul Robert Cazanciuc, a sesizat Curtea Constituțională (CCR), la solicitarea lui Călin Popescu Tăriceanu, revendicând un conflict juridic cu Ministerul Public, după ce procurorii au deschis un dosar penal în care este cercetat și liderul ALDE pe motiv că a refuzat punerea în aplicare a unei decizii definitive a Înaltei Curți de Casație și Justiție (ÎCCJ) privind demiterea senatorului PSD Cristian Marciu, găsit incompatibil.