CCR: Susţinerile AUR din sesizarea privind alegerea preşedintelui Camerei Deputaţilor ţin de dispoziţiile Regulamentului (motivare)
Susţinerile Alianţei pentru Unirea Românilor (AUR) din sesizarea privind alegerea preşedintelui Camerei Deputaţilor ţin de aplicarea dispoziţiilor Regulamentului Camerei în procedura de constituire a forului legislativ şi de alegere a organelor sale de conducere, precizează Curtea Constituţională în motivarea deciziei prin care au respins plângerea formaţiunii, adăugând că prelungirea programului de lucru a fost aprobată cu votul unanim al deputaţilor prezenţi în plen.
"Curtea reţine că autorul sesizării este nemulţumit, în concret, de greşita aplicare a dispoziţiilor regulamentare, respectiv de rezultatul negocierilor cu privire la continuarea şedinţei plenului Camerei şi de propunerile supuse votului ca urmare a acestor negocieri. Or, modul concret în care fiecare lider de grup parlamentar tratează cu ceilalţi lideri de grupuri parlamentare derularea procedurilor parlamentare nu reprezintă chestiuni de constituţionalitate a hotărârii atacate, ci reprezintă acte de negociere între parlamentari, neintrând în competenţa de soluţionare a Curţii Constituţionale (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 393 din 6 iunie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 579 din 9 iulie 2018, sau Decizia nr.234 din 2 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 585
din 3 iulie 2020). Curtea reţine că, aşa cum rezultă din stenograma şedinţei Camerei Deputaţilor, prelungirea programului de lucru a fost aprobată cu votul unanim al deputaţilor prezenţi în plenul Camerei, iar după ce liderii grupurilor parlamentare şi-au prezentat propunerile nominale pentru funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor, acesta a fost ales cu votul majorităţii deputaţilor prezenţi", se precizează în motivare.
Curtea constată totodată că susţinerile autorului sesizării vizează aspecte ce ţin de aplicarea dispoziţiilor Regulamentului Camerei Deputaţilor în procedura de constituire a forului legislativ şi de alegere a organelor sale de conducere.
"Or, întrucât criticile de neconstituţionalitate întemeiate pe dispoziţiile infraconstituţionale pretins a fi încălcate nu au relevanţă constituţională, iar Curtea nu este o instanţă de control al opţiunilor parlamentare cu evidentă natură regulamentară, Curtea constată că sesizarea de neconstituţionalitate a Hotărârii Camerei Deputaţilor 71/2020 pentru alegerea preşedintelui Camerei Deputaţilor este inadmisibilă, urmând a fi respinsă ca atare", menţionează instanţa constituţională.
Pe 14 ianuarie, Curtea Constituţională a României a respins sesizarea AUR asupra Hotărârii Camerei Deputaţilor 71/2020 pentru alegerea preşedintelui acestui for. AGERPRES