CCR: Soluţia ce nu permite, în cursul judecăţii, contestarea luării măsurii valorificării bunurilor mobile sechestrate - neconstituţională
Curtea Constituţională a României a decis marţi că este neconstituţională soluţia legislativă din Codul de procedură penală care nu permite, în cursul judecăţii, contestarea luării de către instanţă a măsurii valorificării bunurilor mobile sechestrate.
Potrivit unui comunicat al CCR, transmis AGERPRES, plenul Curţii a luat în dezbatere excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor articolului 252 indice 3 alineatul (3) teza finală din Codul de procedură penală, care prevede că "(3) Asupra valorificării bunurilor mobile sechestrate, precum şi cu privire la cererile prevăzute la alin. (2), instanţa de judecată dispune prin încheiere motivată. Încheierea instanţei este definitivă".
"În urma deliberării, cu unanimitate de voturi, Curtea a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că soluţia legislativă cuprinsă în art. 252 indice 3 alin. (3) teza finală din Codul de procedură penală care nu permite, în cursul judecăţii, contestarea luării de către instanţă a măsurii valorificării bunurilor mobile sechestrate, este neconstituţională", precizează comunicatul citat.
În argumentarea soluţiei de admitere pronunţate, Curtea a constatat că, dacă în cursul urmăririi penale, încheierea judecătorului de drepturi şi libertăţi de valorificare a bunurilor mobile sechestrate poate fi contestată atât cu privire la dispunerea valorificării, cât şi cu privire la modul de aducere la îndeplinire a acesteia (a se vedea articolul 252 indice 2 alineatul (4) şi articolul 252 indice 4 alineatul (1) teza întâi din Codul de procedură penală), în cursul judecăţii încheierea instanţei de valorificare a bunurilor mobile sechestrate poate fi contestată numai cu privire la modul de aducere la îndeplinire a acestei încheieri, măsura dispunerii valorificării bunurilor mobile sechestrate neputând fi supusă vreunei căi de atac (a se vedea art. 252 indice 4 alin. (1) teza a treia din Codul de procedură penală).
"Aşa fiind, întrucât dreptul la un proces echitabil poate fi examinat în legătură cu încălcarea/ negarea unor garanţii procesuale privind drepturi cu caracter civil, respectiv dreptul de proprietate privată, reglementarea unei căi de atac efective în beneficiul persoanelor al căror drept de proprietate este afectat prin măsuri procesuale restrictive reprezintă o exigenţă constituţională pe care legiuitorul trebuie să o respecte în vederea protejării şi garantării dreptului de proprietate privată", se menţionează în comunicat.
CCR precizează că lipsa unei căi de atac separate împotriva încheierii instanţei de judecată (fond sau apel) prin care s-a dispus valorificarea unui bun mobil sechestrat contravine drepturilor consacrate de articolul 21 alineatele (1) şi (3), articolul 44 şi articolul 129 din Constituţie.
Decizia este definitivă şi general obligatorie şi se comunică celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi instanţei care a sesizat Curtea Constituţională, respectiv Curtea de Apel Alba Iulia - Secţia penală. AGERPRES