CCR s-ar putea pronunţa asupra iniţiativei 'Fără penali în funcţii publice'

CCR s-ar putea pronunţa asupra iniţiativei 'Fără penali în funcţii publice'

Curtea Constituţională a României ar putea pronunţa, marţi, o decizie asupra iniţiativei legislative cetăţeneşti de revizuire a Legii fundamentale, prin care se doreşte ca persoanele condamnate definitiv să nu mai ocupe funcţii publice.

Pe 12 februarie, Uniunea Salvaţi România anunţa că semnăturile iniţiativei civice "Fără penali în funcţii publice" au ajuns la Curtea Constituţională a României, după peste 100 de zile de întârziere, iar, potrivit legii, judecătorii CCR au la dispoziţie 60 de zile calendaristice pentru a se pronunţa asupra constituţionalităţii textului propus.

"După aproape cinci luni de tergiversări, Camera Deputaţilor a predat Curţii Constituţionale listele semnate de cei peste un milion de români care susţin iniţiativa cetăţenească 'Fără penali în funcţii publice'. Nota informativă prin care secretarul general a comunicat Biroului permanent al Camerei Deputaţilor un număr fals al semnăturilor m-a determinat să asist la întocmirea procesului-verbal de predare-primire, pentru a mă asigura că nu lipseşte absolut nicio semnătură. Nu credeam că va fi nevoie, dar în aceste condiţii nu ne-am putut baza pe buna credinţă a persoanelor implicate. Astăzi însă am reuşit să bifăm încă un pas care să ducă iniţiativa mai aproape de declanşarea referendumului", preciza preşedintele grupului de iniţiativă, avocatul Mihai Badea.

USR susţinea că, "la comanda politică a lui Liviu Dragnea", angajaţii Secretariatului General au trecut în nota informativă care urma să fie trimisă Curţii Constituţionale un număr de 591.097 de semnături, deşi au fost depuse în Parlament 931.249 de semnături, dintre care 825.624 validate de primării.

Iniţiativa "Fără penali în funcţii publice" propune ca articolul 37 din Constituţie, care reglementează dreptul de a fi ales, să fie completat cu un nou alineat, având următorul conţinut: "Nu pot fi aleşi în organele administraţiei publice locale, în Camera Deputaţilor, în Senat şi în funcţia de preşedinte al României cetăţenii condamnaţi definitiv la pedepse privative de libertate pentru infracţiuni săvârşite cu intenţie, până la intervenirea unei situaţii care înlătură consecinţele condamnării". AGERPRES


populare
astăzi

1 Platforma care l-a dat învingător pe Donald Trump în America știe cine va câștiga primul tur al alegerilor din România

2 „România e pe mâna securiștilor, a copiilor și nepoților lor. Gelu Voican Voiculescu și gașca acaparaseră hotelurile și restaurantele”

3 ALERTĂ Americanii pregătesc discret înființarea la București a unui birou al temutei agenții de forță care expulzează imigranți ilegali

4 ALERTĂ Încep să apară datele reale despre potențialul militar al Rusiei, care contrazic flagrant minciunile de acum un an sau doi...

5 Grav! O fi de capul lui? / Orban a început să se joace cu bricheta printre canistrele cu benzină din Balcani...