CCR: Prevederi din OUG 66/2011 privind sancţionarea neregulilor la fondurile europene, constituţionale în anumite condiţii

CCR: Prevederi din OUG 66/2011 privind sancţionarea neregulilor la fondurile europene, constituţionale în anumite condiţii

Curtea Constituţională a admis, miercuri, o excepţie de neconstituţionalitate şi a constatat că prevederile articolului 8 alineatul (2) litera a) din OUG nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea şi sancţionarea neregulilor apărute în obţinerea şi utilizarea fondurilor europene şi/sau a fondurilor publice naţionale aferente acestora sunt constituţionale în măsura în care autoritatea cu competenţe în domeniu suspendă pentru beneficiarii privaţi plata/rambursarea tuturor sumelor solicitate de către aceştia.

În şedinţa de miercuri, Curtea Constituţională, în cadrul controlului legilor posterior promulgării, cu unanimitate de voturi, a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că prevederile articolului 8 alineatul (2) litera a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.66/2011 privind prevenirea, constatarea şi sancţionarea neregulilor apărute în obţinerea şi utilizarea fondurilor europene şi/sau a fondurilor publice naţionale aferente acestora sunt constituţionale în măsura în care autoritatea cu competenţe în gestionarea fondurilor europene suspendă pentru beneficiarii privaţi plata/rambursarea tuturor sumelor solicitate de către aceştia, aferente contractului/deciziei/ordinului/acordului de finanţare a căror aplicare a fost suspendată şi pentru care a fost formulată sesizarea.

Dispoziţiile articolului 8 alineatul (2) litera a) sunt următoarele: "(2) În cazul în care, ca urmare a sesizării menţionate la alin. (1), organul de urmărire penală transmite cazul spre soluţionare instanţelor de judecată, autoritatea cu competenţe în gestionarea fondurilor europene are obligaţia luării următoarelor măsuri până la pronunţarea deciziei definitive a instanţei privind caracterul penal sau nepenal al faptei încriminate: a) pentru beneficiarii privaţi suspendă aplicarea prevederilor contractului/deciziei/ordinului/acordului de finanţare şi în mod subsecvent suspendă plata/rambursarea tuturor sumelor solicitate de beneficiar".

Decizia este definitivă şi general obligatorie.

Argumentele reţinute în motivarea soluţiei pronunţate de Curtea Constituţională vor fi prezentate în cuprinsul deciziei, care se va publica în Monitorul Oficial al României, Partea I. AGERPRES


populare
astăzi

1 ALERTĂ Primul sondaj cu prognoză tristă pentru Simion!

2 Explodează rahatul? / O firmă abia înființată a luat 49 de contracte de 10 milioane de euro în mai puțin de doi ani!!!

3 Ce se întâmplă cu Putin? / „Declarațiile sale ridică îndoieli cu privire la independența sa în luarea deciziilor”

4 ALERTĂ Frate, Potra chiar avea o mică armată, sursele n-au spus prostii! / MApN, comunicat care dă fiori!

5 Rețeaua de sănătate Regina Maria a fost vândută pentru un miliard de euro unei rețele private din Finlanda