CCR: Preşedintele României urmează să emită de îndată decretele de constatare a vacantării celor două funcţii de ministru

CCR: Preşedintele României urmează să emită de îndată decretele de constatare a vacantării celor două funcţii de ministru

Preşedintele României urmează să emită de îndată decretele de constatare a vacantării celor două funcţii de ministru şi să răspundă, de îndată, în scris şi motivat, propunerilor înaintate de prim-ministru cu privire la numirile în funcţia de ministru, precizează Curtea Constituţională a României (CCR) în decizia de miercuri prin care a stabilit că există conflict juridic de natură constituţională între Guvern şi preşedintele Klaus Iohannis, potrivit unui comunicat al CCR transmis AGERPRES.

"Preşedintele României urmează să emită de îndată decretele de constatare a vacantării celor două funcţii de ministru. Preşedintele României urmează să răspundă, de îndată, în scris şi motivat, propunerilor înaintate de prim-ministrul României cu privire la numirile în funcţia de ministru. Decizia este definitivă şi general obligatorie şi se comunică, potrivit art. 36 din Legea nr.47/1992, prim-ministrului şi Preşedintelui României", mai spun judecătorii constituţionali.

CCR a stabilit că există conflict juridic de natură constituţională între Guvern şi preşedintele Klaus Iohannis, după ce şeful statului a amânat numirea miniştrilor Transporturilor şi Dezvoltării Regionale.

Pe 7 decembrie, premierul Viorica Dăncilă anunţa că Guvernul a sesizat la Curtea Constituţională faptul că preşedintele Klaus Iohannis nu a luat o decizie cu privire la numirea noilor miniştri la Transporturi - Mircea Drăghici şi Dezvoltare Regională - Lia Olguţa Vasilescu.

Dăncilă a vorbit, în deschiderea şedinţei de Guvern de la acea dată, despre discuţiile pe care membrii Executivului le-au avut recent la Bruxelles cu oficiali europeni pe tema preluării preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene. În acest context, ea a subliniat că ''singura situaţie incertă'' existentă în acest moment este creată de preşedintele Klaus Iohannis ''prin blocajul numirii miniştrilor în două domenii importante".

În 21 noiembrie, Comitetul Executiv Naţional al PSD a decis să o propună pe Lia Olguţa Vasilescu pentru portofoliul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, iar pe Mircea Drăghici - pentru funcţia de ministru al Transporturilor.

Decizia a venit după ce şeful statului a respins propunerile făcute anterior pentru cele două ministere: Ilan Laufer - Dezvoltare Regională şi Lia Olguţa Vasilescu - Transporturi. Iohannis a motivat atunci că cele două propuneri sunt nepotrivite. AGERPRES


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…