CCR: Prelungirea mandatelor autorităţilor administraţiei publice locale prin OUG - neconstituţională (surse)

CCR: Prelungirea mandatelor autorităţilor administraţiei publice locale prin OUG - neconstituţională (surse)

Actele normative care se referă la prelungirea mandatelor aleşilor, dar şi cine stabileşte data alegerilor sunt neconstituţionale, a decis, miercuri, Curtea Constituţională a României (CCR), potrivit unor surse.

În cazul admiterii uneia dintre sesizări, s-a stabilit că prelungirea mandatelor autorităţilor administraţiei publice locale se face în Parlament, nu prin OUG.

Pentru a doua sesizare, CCR a hotărât că există un paralelism legislativ pe care Constituţia nu îl agreează, au precizat sursele citate.

Pe 13 mai, Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat OUG privind prelungirea mandatelor autorităţilor administraţiei publice locale cuprinse în perioada 2016 - 2020, cu amendamente.

"Mandatele în curs ale primarilor, primarului general al municipiului Bucureşti, preşedinţilor de consilii judeţene, consiliilor locale, Consiliului General al Municipiului Bucureşti şi consiliilor judeţene se prelungesc cu cel mult 6 luni de la data încetării stării de urgenţă sau stării de alertă", stipulează proiectul.

Acesta mai prevede că procedurile privind organizarea alegerilor pentru autorităţile administraţiei publice locale se iniţiază în termen de 6 luni de la data expirării duratei stării de urgenţă sau stării de alertă, iar data alegerilor se stabileşte prin lege organică, cu cel puţin 75 de zile înaintea votării. AGERPRES


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”