CCR: Legea privind Codul administrativ, declarată neconstituţională în ansamblul său (surse)
Legea privind Codul administrativ este neconstituţională în ansamblul său, a decis, marţi, Curtea Constituţională a României, au precizat pentru AGERPRES surse din CCR.
Potrivit surselor citate, legea Codului administrativ este neconstituţională deoarece acest act normativ a fost adoptat fără avizul Consiliului Economic şi Social, fiind încălcat şi principiul bicameralismului.
Pe 31 iulie, preşedintele Klaus Iohannis a trimis la CCR o sesizare de neconstituţionalitate asupra Codului administrativ.
Şeful statului susţinea că acest act normativ a fost adoptat de Camera Deputaţilor în cadrul unei sesiuni extraordinare neconstituţional întrunită, cele două Camere ale Parlamentului comportându-se ca şi cum Senatul ar fi avut doar o competenţă de prim for legislativ, iar Camera decizională - Camera Deputaţilor - ca şi cum ar fi avut deplină competenţă decizională pentru toate materiile reglementate.
Iohannis invoca în cazul acestei legi şi încălcarea principiului bicameralismului.
El mai susţinea că dispoziţiile referitoare la obligaţia autorităţilor şi instituţiilor administraţiei publice centrale, precum şi a personalului din cadrul acestora de a pune în aplicare programul de guvernare aprobat de Parlament sunt neclare şi critica faptul că prin acest act normativ a fost eliminat un criteriu de integritate pentru cei care pot fi membri ai Guvernului - cel referitor la cazurile de incompatibilitate.
Preşedintele mai atrăgea atenţia, între altele, că nu există un raport de subordonare ierarhică între miniştri şi prim-ministru.
Klaus Iohannis considera că încalcă Legea fundamentală şi prevederea privind asigurarea folosirii limbii minorităţilor naţionale în unităţile administrativ-teritoriale în care cetăţenii aparţinând acestora nu ating ponderea, întrucât nu se mai are în vedere criteriul constituţional al "ponderii semnificative".
Pe de altă parte, în sesizarea PNL şi USR pe aceeaşi lege se arăta că pensiile speciale pentru aleşii locali introduse prin Codul administrativ încalcă principiul egalităţii cetăţenilor în faţa legii.
Mai mult, potrivit semnatarilor sesizării, Codul administrativ va permite numiri politice în cele mai importante poziţii ocupate în prezent de înalţi funcţionari publici, ceea ce încalcă obligaţiile de profesionalizare a administraţiei publice pe care România şi le-a asumat înainte de aderarea la Uniunea Europeană. AGERPRES