CCR judecă marți alte două sesizări împotriva candidaților; sunt vizați Ponta și Macovei
Curtea Constituțională a României (CCR) dezbate, marți, alte două contestații depuse împotriva unor candidați la alegerile prezidențiale, fiind vizați Victor Ponta și Monica Macovei.
Foto: (c) MIHAI POZIUMSCHI / AGERPRES ARHIVA
Judecătorii CCR se vor întâlni la ora 15,00. Sesizările au fost formulate de doi cetățeni.
CCR a dezbătut și duminică două contestații depuse de doi cetățeni împotriva candidaturii lui Victor Ponta. Judecătorii au respins cele două sesizări, la finalul ședinței, președintele Curții, Augustin Zegrean, precizând că niciunul dintre contestatari nu a adus motive care să justifice împiedicarea candidaturii lui Victor Ponta.
''Motivele care pot împiedica sunt prevăzute în lege și în Constituție. Deci, contestațiile au fost respinse", a afirmat șeful CCR duminică seară.
Potrivit reglementărilor în vigoare, contestațiile trebuie soluționate de Curte în două zile de la înregistrarea lor.
Tot duminică seară, Zegrean a explicat că la fiecare scrutin pentru alegerea președintelui au fost depuse contestații împotriva candidaților, dar nu-și aduce aminte ca judecătorii constituționali să fi oprit candidatura cuiva. De asemenea, a mai spus el, toate contestațiile legate de alegeri vor fi analizate.
AGERPRES/(AS — autor: Mădălina Cochinescu, editor: Florin Marin)