CCR: Excluderea unor beneficiari de pensii de invaliditate de la aplicarea indicelui de corecţie nu se justifică obiectiv şi raţional (motivare)
Curtea Constituţională consideră că excluderea unor beneficiari de pensii de invaliditate de la aplicarea indicelui de corecţie "nu este justificată în mod obiectiv şi raţional".
"Curtea observă că la data stabilirii pensiei pentru limită de vârstă, potrivit Legii nr.263/2010, atât pentru persoanele care au obţinut pensie de invaliditate în temeiul Legii nr. 19/2000, cât şi pentru cele care au obţinut acelaşi tip de pensie în temeiul Legii nr. 263/2010, se va avea în vedere stagiul complet de cotizare prevăzut de această din urmă lege. Aşa fiind, persoanele care au obţinut pensie de invaliditate potrivit legislaţiei anterioare nu beneficiază de niciun avantaj obţinut în temeiul Legii nr. 19/2000, astfel încât excluderea acestora de la aplicarea indicelui de corecţie prevăzut de art. 170 din Legea nr. 263/2010 nu este justificată în mod obiectiv şi raţional", se arată în motivarea deciziei CCR referitoare la aplicarea indicelui de corecţie în cazul beneficiarilor de pensii de invaliditate.
Curtea a mai reţinut că solicitarea pensiei de invaliditate înainte de împlinirea condiţiilor de stagiu şi vârstă necesare acordării pensiei pentru limită de vârstă nu a reprezentat o manifestare de voinţă a asiguratului pentru a obţine dreptul la pensie în condiţii mai favorabile, ci este "consecinţa unor evenimente imprevizibile, cu efecte negative asupra capacităţii de muncă a persoanei în cauză".
"În concluzie, (...) Curtea constată că, în ceea ce priveşte persoanele care au obţinut pensie de invaliditate în temeiul Legii nr. 19/2000, interpretarea sintagmei 'la înscrierea iniţială la pensie', cuprinsă în conţinutul art. 170 alin. (3) din Legea nr. 263/2010, în sensul că acestora nu li se acordă indicele de corecţie prevăzut la alin. (1) al aceluiaşi articol de lege cu prilejul stabilirii pensiei pentru limită de vârstă în condiţiile de stagiu de cotizare şi vârstă legală de pensionare prevăzute de Legea nr. 263/2010, creează un tratament juridic diferit, care nu este susţinut de o justificare obiectivă şi rezonabilă, fiind astfel contrar prevederilor constituţionale care consacră egalitatea în drepturi a cetăţenilor", se mai menţionează în motivare.
Plenul Curţii Constituţionale a luat în dezbatere, pe 31 octombrie 2019, excepţia de neconstituţionalitate a sintagmei "înscrierea iniţială la pensie" din cuprinsul art. 170 alin. (3) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice.
"În urma deliberărilor, Curtea Constituţională, cu unanimitate de voturi, a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că sintagma 'înscrierea iniţială la pensie' (...) este constituţională, în ceea ce priveşte beneficiarii pensiilor de invaliditate, în măsura în care se interpretează că se referă la stabilirea pensiei pentru limită de vârstă prin aplicarea, pentru prima oară, a condiţiilor de vârstă legală de pensionare şi stagiu complet de cotizare prevăzute de Legea nr. 263/2010", preciza CCR.
Articolul 170 din legea vizată prevede la primul alineat că "la punctajul mediu anual (...) se aplică un indice de corecţie calculat ca raport între 43,3% din câştigul salarial mediu brut realizat şi valoarea unui punct de pensie în vigoare la data înscrierii la pensie", iar la alineatul al treilea - că "indicele de corecţie se aplică o singură dată, la înscrierea iniţială la pensie". AGERPRES/(A - autor: George Onea, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Anda Badea)