CCR discută sesizarea PNL şi USR privind Legea pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale

CCR discută sesizarea PNL şi USR privind Legea pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale

Curtea Constituţională a României discută miercuri sesizarea PNL, PMP şi USR referitoare la modificările aduse Legii pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale.

Potrivit sesizării, prin modificările aduse legii se creează un cadru juridic "privilegiat" în cazul persoanelor care săvârşesc infracţiuni de evaziune fiscală, "de natură a încuraja astfel de fapte antisociale şi nu de a descuraja evaziunea fiscală, respectiv prejudicierea statului şi, implicit, a contribuabililor".

Semnatarii susţin că "reglementarea confuză adoptată oferă posibilitatea făptuitorului de a interpreta legea, în sensul a patru posibile cazuri de evaziune fiscală descoperite, în care beneficiază de clemenţă prin înlăturarea cercetării penale/judecătoreşti. În acest mod este înlăturată pedeapsa pentru acest tip de fapte penale de o gravitate aparte şi echivalentă cu cea a altor tipuri de infracţiuni în care nu este aplicat acelaşi regim juridic", mai precizează semnatarii.

Astfel, aceştia mai susţin că modificările aduse acestei legi încalcă art 1 alin. (3) din Constituţie privind statul de drept, în componentele sale referitoare la apărarea ordinii publice şi a siguranţei publice, prin crearea unei stări de pericol pentru o serie de valori constituţionale.

"Raportat la cauza de faţă, apreciem că Legea pentru modificarea şi completarea art. 10 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale (...), prin soluţiile legislative propuse, înlătură efectul disuasiv al pedepselor şi, prin aceasta, aduce atingere rolului de prevenţie generală ataşat normelor de de incriminare cuprinse la art. 8 şi 9 din Legea nr. 241/2005, în condiţiile în care infracţiunile de evaziune fiscală au un pericol social foarte ridicat, întrucât privesc relaţiile sociale referitoare la circuitul financiar şi fiscal şi protejarea bugetului general consolidat, în vederea asigurării resurselor necesare statului pentru îndeplinirea funcţiilor sale", precizează semnatarii sesizării.

Aceştia consideră că reglementarea va duce la încurajarea săvârşirii infracţiunilor de evaziune fiscală, în condiţiile în care făptuitorul aflat la prima abatere, indiferent de cuantumul prejudiciului produs, ori nu va fi sancţionat în niciun fel sau va fi condamnat doar la achitarea amenzii penale sau va beneficia de suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.

Semnatarii apreciază că necorelarea dispoziţiilor legii cu dispoziţiile Codului penal şi ale Codului de procedură penală "este de natură să genereze confuzii, incertitudine şi dificultăţi în ceea ce priveşte interpretarea şi aplicarea acestuia".

Conform celor două partide, dispoziţiile art. unic. pct. 1 şi 2 referitoare la art. 10 alin. (1) şi (11) din Legea nr. 241/2005 contravin principiului egalităţii în faţa legii, consacrat la art. 16 din Constituţie.

"În concret, reglementarea creează premisele existenţei unui tratament distinct aplicat inculpaţilor cercetaţi pentru aceleaşi infracţiuni, care se încadrează în ipoteza normei în funcţie faza procesuală în care se află. Astfel, dacă la momentul intrării în vigoare a prezentei legi, procesul penal a depăşit primul termen de judecată, inculpatul nu va putea beneficia de renunţarea la urmărirea penală, iar dacă procesul a depăşit etapa cercetării judecătoreşti, nu va mai beneficia de acordarea amenzii penale, potrivit art. 10 alin. (11), fiind discriminat în raport cu cei care se află în faza de urmărire penală, respectiv în etapa cercetării judecătoreşti, cu toate că ambele categorii se află în aceeaşi situaţie juridică fiind cercetaţi pentru infracţiuni de prejudiciu identice, comise în aceeaşi perioadă", se menţionează în textul citat.

PNL, PMP şi USR apreciază că "similar, potrivit art. 10 alin. (11) (art. unic pct. 2 din Lege), în cazul acoperirii prejudiciului produs prin comiterea faptei, majorat cu 20% din baza de calcul, la care se adaugă dobânzile şi penalităţile, în cursul judecăţii, până la terminarea cercetării judecătoreşti, judecătorul este obligat să condamne inculpatul la pedeapsa amenzii penale, iar, potrivit art. 10 alin. (12) [art. unic pct. 2 din Lege], luarea angajamentul de a acoperi această sumă în termen de 1 an de la pronunţarea sentinţei obligă instanţa la dispunerea suspendării executării sub supraveghere, indiferent de cuantumul prejudiciului sau de alte circumstanţe privitoare la faptă sau la făptuitor".AGERPRES


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…