CCR discută sesizarea PNL şi PMP privind statutul aleşilor locali
Curtea Constituţională a României urmează să discute marţi sesizarea PNL şi PMP în legătură cu modificarea Legii 393/2004 privind statutul aleşilor locali.
Potrivit ordinii de zi a plenului publicată pe pagina de internet a CCR, Curtea discută obiecţia de neconstituţionalitate a Legii pentru modificarea Legii 393/2004 privind Statutul aleşilor locali, obiecţie formulată de 80 de deputaţi aparţinând grupurilor parlamentare ale PNL şi PMP şi unor deputaţi neafiliaţi.
Pe 21 iunie, Partidul Mişcarea Populară anunţa că va contesta la Curtea Constituţională iniţiativa legislativă de modificarea a Legii privind statutul aleşilor locali.
Preşedintele PMP, Eugen Tomac, preciza, după votul din Senat asupra actului normativ, că adoptarea unei legi care să le asigure mandatul primarilor, consilierilor şi preşedinţilor consiliilor judeţene chiar şi în cazul în care partidul pe listele căruia au fost aleşi fuzionează cu o altă formaţiune politică este abuzivă, inspirată din ideologia totalitară şi are o singură ţintă - PMP.
"Este limpede că PSD continuă linia politică a partidului-stat şi a început vânătoarea prin ţară. A face o lege exclusiv împotriva unui partid arată cât de disperat este PSD şi cum împinge limitele dincolo de orice pentru a racola nu doar parlamentari fără identitate şi principii politice, dar şi aleşi locali care pot fi şantajaţi. Singurul partid politic care a fuzionat de la alegerile locale din 2016 până în prezent este PMP, care a absorbit UNPR. Prin urmare, considerăm că această lege anticonstituţională este cu dedicaţie pentru cei care, deşi au votat în unanimitate pentru fuziunea cu PMP, astăzi vor să plece la matcă, cu tot cu adeziune, lucru pe care nu îl vom accepta. Vom contesta la CCR acest abuz îmbrăcat în lege de o majoritate parlamentară toxică", afirma Eugen Tomac. AGERPRES