CCR dezbate pe 12 decembrie sesizarea lui Iohannis privind pensia specială acordată Avocatului Poporului

CCR dezbate pe 12 decembrie sesizarea lui Iohannis privind pensia specială acordată Avocatului Poporului

Curtea Constituţională va dezbate pe 12 decembrie sesizarea preşedintelui Klaus Iohannis privind modificările aduse Legii 35/1997, prin care funcţia de Avocat al Poporului este asimilată ca rang cu funcţia de ministru, beneficiind în mod corespunzător de toate drepturile acestuia, printre care şi pensie specială, au declarat, pentru AGERPRES, oficiali din CCR.

Klaus Iohannis a trimis Curţii Constituţionale, luni, o sesizare de neconstituţionalitate asupra Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 35/1997 privind organizarea şi funcţionarea instituţiei Avocatul Poporului.

"Apreciem că această lege a fost adoptată cu nerespectarea prevederilor constituţionale ale art. 75 alin. (2) coroborate cu cele ale art. 61 alin. (2), precum şi cu cele ale art. 147 alin. (4), iar prin conţinutul său actul normativ are prevederi care sunt contrare dispoziţiilor constituţionale consacrate prin art. 1 alin. (5), art. 16 alin. (1), precum şi prin art. 138 alin. (5) coroborat cu art. 111 alin. (1)", se arată în sesizarea transmisă CCR.

Şeful statului menţionează că legea a fost transmisă de Parlament spre promulgare pe 24 octombrie.

Potrivit preşedintelui, legea încalcă prevederile constituţionale fiind dezbătută şi adoptată de prima Cameră sesizată, respectiv Camera Deputaţilor, cu depăşirea termenului de 60 de zile prevăzut de Legea fundamentală.

El adaugă că Guvernul a transmis punctul de vedere cu privire la această iniţiativă pe 18 mai, deşi termenul stabilit de Biroul permanent al Camerei Deputaţilor era 26 februarie.

Iohannis precizează că prin acest act normativ legiuitorul a instituit o pensie specială pentru judecătorii Curţii Constituţionale, în cuantum variabil, fără să se refere şi la cei care au exercitat în trecut această funcţie.

"Spre deosebire de pensia stabilită pentru judecătorii Curţii Constituţionale, legea criticată acordă pensie specială atât pentru Avocatul Poporului în funcţie, cât şi pentru persoanele care au exercitat în trecut această funcţie, fiind neclar dacă acest drept se cuvine inclusiv persoanelor care au deţinut funcţia de Avocat al Poporului şi au pierdut această calitate datorită revocării lor din funcţie de către Parlament ca urmare a încălcării Constituţiei şi a legilor, în condiţiile stabilite de lege", se explică în sesizare.

Potrivit sursei citate, actul normativ criticat prevede că pensia de serviciu a Avocatului Poporului se actualizează în raport cu indemnizaţia judecătorilor Curţii Constituţionale şi se impozitează conform legii.

"Analizând aceste dispoziţii în coroborare cu cele prevăzute la art. I pct. 8 referitoare la stabilirea şi calculul pensiei de serviciu al Avocatului Poporului, considerăm că textele sunt neclare în ceea ce priveşte cuantumul pensiei rezultate, întrucât nu reiese dacă aceasta se va stabili şi se va actualiza în raport cu indemnizaţia Avocatului Poporului sau cu indemnizaţia judecătorilor Curţii Constituţionale. În atare condiţii, rezultă că art. I pct. 8 şi pct. 9 din legea criticată sunt neclare în ceea ce priveşte condiţiile şi procedura de stabilire a pensiei Avocatului Poporului prin raportare la condiţiile şi procedura de stabilire a pensiei judecătorilor Curţii Constituţionale şi, prin urmare, contravin cerinţelor de claritate şi previzibilitate instituite prin art. 1 alin. (5) din Constituţie", susţine şeful statului.

Preşedintele Iohannis consideră că acordarea unor pensii speciale pentru Avocatul Poporului şi adjuncţii săi constituie un privilegiu nejustificat faţă de ceilalţi demnitari cu acelaşi rang.

"În cadrul aceleiaşi categorii de demnitari, legiuitorul nu poate face nicio diferenţiere cu privire la îndreptăţirea unora sau altora de a beneficia de dreptul la pensie specială decât cu încălcarea art. 16 alin. (1) din Constituţie conform căruia cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări, instituind un privilegiu nejustificat pe baza unor criterii rezonabile şi obiective", se arată în sesizarea de neconstituţionalitate.

Şeful statului critică şi prevederea potrivit căreia, dacă în funcţia de Avocat al Poporului este numit un consilier juridic sau o persoană din cadrul instituţiei Avocatul Poporului, rezervarea postului acestuia/acesteia este obligatorie.

"În opinia noastră, prin această prevedere, se instituie un privilegiu pentru foştii adjuncţi ai Avocatului Poporului la ocuparea unui post în cadrul instituţiei, în detrimentul altor persoane care ar îndeplini criteriile cerute pentru ocuparea respectivului post prin concurs. Textul prezintă neclarităţi întrucât acesta nu precizează dacă aceste funcţii reprezintă temei pentru rezervarea şi ocuparea ulterioară a postului chiar şi de către o persoană care a deţinut funcţia de Avocat al Poporului, însă a fost revocată pentru cauze imputabile acesteia, potrivit legii. În cazul dispoziţiilor avute în vedere din legea dedusă controlului de constituţionalitate nu rezultă de ce calitatea de adjunct al Avocatului Poporului, care a încetat în condiţiile legii (de exemplu, pentru incompatibilitate), poate constitui o justificare obiectivă şi rezonabilă pentru a reglementa o procedură de ocupare a unui post vacant, derogatorie de la regula conform căreia posturile vacante plătite din fonduri publice se ocupă prin concurs", afirmă el.

Preşedintele Iohannis critică şi dispoziţiile potrivit cărora personalul contractual, respectiv şoferii beneficiază de salarii stabilite la nivelul în plată aferent funcţiilor similare din cadrul serviciilor Parlamentului.

Prin reglementările acestei legi se generează noi cheltuieli de fonduri publice necesare plăţii unor categorii de pensii speciale, pensii anticipate şi a unor cheltuieli cu veniturile încadrate pe alte grile de salarizare, menţionează Klaus Iohannis, care adaugă că iniţiatorii nu au precizat care este impactul bugetar şi care sunt sursele din care să se asigure acoperirea cheltuielilor generate de propunerea legislativă.

"Vă solicit să admiteţi sesizarea de neconstituţionalitate şi să constataţi că Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 35/1997 privind organizarea şi funcţionarea instituţiei Avocatul Poporului este neconstituţională", conchide Iohannis.

Propunerea legislativă a fost iniţiată de senatorul PSD Şerban Nicolae şi deputaţii PSD Florin Iordache şi Eugen Nicolicea. AGERPRES


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”