CCR a ucis prescripția, Parlamentul a îngropat-o. Cum vor scăpa marii corupți

CCR a ucis prescripția, Parlamentul a îngropat-o. Cum vor scăpa marii corupți

Inactivitatea Legislativului face ca dosare grele de corupție să fie în pericol de prescriere înainte de decizii definitive. Binomul care a demolat multe dintre instituțiile Justiției din România a fost, de multe ori, nu colaborarea dintre servicii și magistrați, scrie  Newsweek România .

Binomul care a demolat multe dintre instituțiile Justiției din România a fost, de multe ori, nu colaborarea dintre servicii și magistrați, ci parteneriatul toxic dintre Curtea Constituțională și Parlament.

Mecanismul este simplu, rudimentar de simplu: Curtea Constituțională decide că o prevedere legală sau alta (de obicei, referitoare la legislația penală) este neconstituțională, apoi Parlamentul nu face nimic.

Exact, nu face nimic, deși ar trebui să facă. Ar trebui, adică, să pună ceva în locul articolului de lege declarat neconstituțional. În lipsa legiferării, acel articol de lege rămâne neacoperit.

Așa apare confuzia, haosul, practica neunitară în instanțe. Iar asta deschide ușa distrugerii unor dosare de corupție esențiale.

Una din cele mai fructuoase colaborări dintre CCR și Parlament este cea care privește prescripția faptelor de corupție. La doi ani de la declararea unei sintagme din articolul de lege referitor la prescripția specială ca neconstituțională, legea încă nu a fost „reparată“ de către Legislativ.

Înalta Curte de Casație și Justiție, chemată să rezolve problema, a arătat că nu are competențe de legiferare. În lipsa unei soluții, s-a ajuns la situații cu totul aberante în care diverse instanțe din țară pot calcula termenul de prescripție diferit în cazul aceleiași infracțiuni.

Evident, inculpații ar face orice le stă în puteri să ajungă să fie judecați de acele instanțe mai „miloase“.

Desigur, nu e deloc o întâmplare că Parlamentul care a lăsat multe dintre aceste prevederi neconstituționale nerezolvate a fost condus de capii PSD care s-au bazat pe o majoritate politică dispusă să gireze asaltul asupra Codului Penal.

Chiar și azi, deși guvernarea nu mai este social-democrată, majoritatea parlamentară este aceeași pe care o manipula Liviu Dragnea, care se voia unul din principalii beneficiari ai măcelului împotriva legilor penale.

Pentru ca întreg Codul Penal să nu devină proscris, Legislativul trebuie să înceapă prin a-și „prescrie“ propria pasivitate. În caz contrar, condamnările pe fapte de corupție vor dispărea din instanțe.


populare
astăzi

1 Observația lui Liviu Avram despre legătura dintre Ciucă și Georgescu în contextul noilor dezvăluiri

2 „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate” / „Domnul Șucu Dan Viorel a fost recompensat de organele de Securitate c…

3 Infarctul poate fi prevenit / 7 simptome care apar cu o lună înainte, descoperite de experții din SUA

4 BREAKING Luni va fi votat noul guvern!

5 VIDEO Imagini de la atacul Ucrainei în Rusia...