CCR a respins sesizarea AUR referitoare la alegerea preşedintelui Camerei Deputaţilor (oficial)
Curtea Constituţională a României a respins, joi, sesizarea Alianţei pentru Unirea Românilor (AUR) asupra Hotărârii Camerei Deputaţilor 71/2020 pentru alegerea preşedintelui acestui for, potrivit unei informări a Biroului de presă al CCR.
"În şedinţa din data de 14 ianuarie 2021, Curtea Constituţională a examinat, în cadrul controlului constituţionalităţii hotărârilor Parlamentului, sesizarea de neconstituţionalitate a Hotărârii Camerei Deputaţilor nr.71/2020 pentru alegerea Preşedintelui Camerei Deputaţilor, obiecţie formulată de Grupul parlamentar al Alianţei pentru Unirea Românilor. În urma deliberărilor, Curtea, cu majoritate de voturi, a respins sesizarea, ca inadmisibilă", arată sursa citată.
Decizia este definitivă şi general obligatorie.
Argumentele reţinute în motivarea soluţiei pronunţate de Curtea Constituţională vor fi prezentate în cuprinsul deciziei, care se va publica în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Copreşedintele AUR George Simion anunţa pe 22 decembrie că va sesiza Curtea Constituţională în privinţa modului în care a fost aleasă conducerea Camerei Deputaţilor.
"Protestăm faţă de felul în care a fost numită conducerea Camerei, la 2,00 noaptea, fiind nişte grave abuzuri, uzurpând nişte calităţi oficiale. Noi aveam preşedintele Camerei Deputaţilor, decanul de vârstă care a declarat şedinţa închisă. Conform regulamentului, trebuia convocată o nouă şedinţă. Acest lucru nu s-a întâmplat. Grupul nostru parlamentar nu a mai fost convocat. Vom face o sesizare în acest sens la CCR, pentru că avem precedente legale", preciza, la acel moment, George Simion.
Liderul deputaţilor PNL, Gabriel Andronache, a solicitat ca şedinţa de plen să fie prelungită, după depunerea jurământului de către deputaţi, pentru alegerea preşedintelui Camerei. Reprezentanţii AUR s-au opus acestui demers, iar preşedintele de şedinţă, reprezentant al Alianţei pentru Unirea Românilor, a închis lucrările plenului şi a plecat de la tribună. După mai multe discuţii în contradictoriu, reprezentanţii AUR au părăsit sala.
Ulterior, şedinţa plenului Camerei Deputaţilor a fost reluată, în noaptea de 21 spre 22 decembrie, iar preşedinte de şedinţă a fost un alt decan de vârstă - Iusein Ibram de la grupul minorităţilor naţionale - şi au fost aleşi preşedintele Camerei şi ceilalţi membri ai Biroului permanent.
Preşedintele Camerei Deputaţilor a fost ales Ludovic Orban, liderul liberalilor. AGERPRES