CCR a amânat să ia o hotărâre privind sesizarea referitoare la numirea lui Marian Neacşu ca vicepreşedinte al ANRE

CCR a amânat să ia o hotărâre privind sesizarea referitoare la numirea lui Marian Neacşu ca vicepreşedinte al ANRE

Curtea Constituţională a României (CCR) a amânat pentru 27 noiembrie să ia o hotărâre privind sesizarea USR referitoare la numirea lui Marian Neacşu în funcţia de vicepreşedinte al Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), au informat oficiali ai CCR, menţionând că decizia a fost luată pentru aprofundarea dezbaterilor.

Anterior, CCR a amânat de două ori dezbaterea sesizării de neconstituţionalitate în cazul Hotărârii Parlamentului României nr. 17/2019 pentru numirea unui vicepreşedinte al Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei, membru în Comitetul de reglementare al ANRE.

Pe 5 iulie, deputatul USR Cristina Prună anunţa că a depus la CCR o sesizare cu privire la numirea lui Neacşu în funcţia de vicepreşedinte al ANRE.

"Profilul lui Marian Neacşu este incompatibil cu cerinţele prevăzute de lege pentru această funcţie, întrucât nu are vechimea şi experienţa care sunt cerute de lege. În plus, el nu poate ocupa un loc în Comitetul de reglementare al ANRE, întrucât a primit o condamnare penală definitivă. Aşteptăm cu interes răspunsul CCR pe această speţă. În plus, vom demara demersurile pentru a modifica Legea nr. 160/2012, care a aprobat Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 33/2007 privind funcţionarea ANRE, în sensul de a elimina lacunele legislative care au permis ca un condamnat penal să poată fi numit în fruntea unei instituţii publice", explica, la acea dată, deputatul USR.

Parlamentul l-a validat pe 26 iunie pe Marian Neacşu în funcţia de vicepreşedinte al ANRE. AGERPRES


populare
astăzi

1 ALERTĂ Primul sondaj cu prognoză tristă pentru Simion!

2 Explodează rahatul? / O firmă abia înființată a luat 49 de contracte de 10 milioane de euro în mai puțin de doi ani!!!

3 Ce se întâmplă cu Putin? / „Declarațiile sale ridică îndoieli cu privire la independența sa în luarea deciziilor”

4 Rețeaua de sănătate Regina Maria a fost vândută pentru un miliard de euro unei rețele private din Finlanda

5 ALERTĂ Frate, Potra chiar avea o mică armată, sursele n-au spus prostii! / MApN, comunicat care dă fiori!