CCR a admis sesizarea PNL privind modificarea legii de funcționare a SRR și SRTv (surse)

CCR a admis sesizarea PNL privind modificarea legii de funcționare a SRR și SRTv (surse)

Curtea Constituțională a României (CCR) a admis sesizarea PNL referitoare la modificarea legii de funcționare a SRR și SRTv, au declarat surse oficiale pentru AGERPRES.

Potrivit acestora, judecătorii ar fi constatat, pe de o parte, că forma finală a proiectului de lege conține prevederi care n-ar fi fost dezbătute în prima cameră sesizată și care ar schimba substanțial funcționarea celor două instituții. Pe de altă parte, anumite dispoziții ar încălca pe fond Legea fundamentală.

Liberalii au invocat în sesizarea către CCR că Guvernul a transmis Senatului, în luna martie, punctul său de vedere negativ cu privire la propunerea legislativă, iar Comisia pentru buget de la Senat a emis, de asemenea, un aviz negativ încă din data de 14 iunie 2016.

"Astfel, PNL a sesizat CCR că legea în cauză încalcă drepturi fundamentale constituționale și permite ingerințe nepermise ale autorităților statului asupra dreptului de asociere, care nu respectă principiul consacrat al proporționalității în raport de rigoarea exigențelor indicate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului și de Comisia de la Veneția. Actuala lege a SRR și SRTv reprezintă o sfidare și o încălcare a drepturilor cetățenilor români din străinătate, drepturi recunoscute acestora încă din anul 1994 de la adoptarea legii inițiale'', precizează sursa citată.

PNL a subliniat în sesizarea adresată CCR că noua lege anulează practic obligația constituțională a statului român de a sprijini întărirea legăturilor cu românii din afara granițelor sub aspect identitar, etnic, cultural, lingvistic sau religios.

Astfel, prin noua lege, s-a abrogat în integralitate norma (art. 42) care prevedea finanțarea producerii și difuzării emisiunilor radiofonice și de televiziune adresate străinătății, blocând astfel activitatea Radio România Internațional și TVR Internațional, susține PNL.

Potrivit sursei citate, noua lege exclude de la finanțare achiziția de licențe, producția și difuzarea evenimentelor de importanță majoră cu caracter cultural, artistic și sportiv, interne sau internaționale (de genul competițiilor sportive internaționale, concursuri și festivaluri naționale și internaționale), "aducând astfel un prejudiciu semnificativ dreptului la informare al cetățenilor români" și scoate de sub controlul parlamentar executivul SRR și al SRTv.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”