Cazul ''Sorina''/Tribunalul Olt respinge definitiv apelul procurorului general faţă de părăsirea ţării de către minoră

Cazul ''Sorina''/Tribunalul Olt respinge definitiv apelul procurorului general faţă de părăsirea ţării de către minoră

Tribunalul Olt a respins marţi, printr-o soluţie definitivă, apelul făcut de procurorul general în cauza privind interzicerea părăsirii teritoriului României de către Sorina, fetiţa din judeţul Mehedinţi adoptată de soţii Săcărin.

Instanţa a hotărât ca apelantul să achite soţilor Săcărin suma de 2.500 lei, reprezentând onorariu avocaţial.

"Respinge apelul declarat de apelantul Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie împotriva sentinţei civile nr. 3290 din 18 iulie 2019 a Judecătoriei Slatina în contradictoriu cu intimaţii Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Mehedinţi, Şărămăt Mariana, Săcărin Gabriel, Săcărin Ramona Elena, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi Gene- Greb Bejan. Obligă apelantul să achite intimaţilor Săcărin Gabriel şi Săcărin Ramona Elena suma de 2500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocaţial redus (...). Definitivă", se arată în soluţia postată pe portalul instanţei.

Pronunţarea în această cauză a avut loc marţi, după două amânări din motive de "lipsă de procedură".

Pe 18 iulie, magistraţii Judecătoriei Slatina au respins solicitarea procurorului general de emitere a unei ordonanţe preşedinţiale prin care să fie interzisă părăsirea teritoriului României de către Sorina, fata adoptată de soţii Săcărin.

Pe 30 iulie, procurorul general a făcut apel la decizia Judecătoriei Slatina în cauza menţionată.

La câteva zile după soluţia data de Judecătoria Slatina, Sorina, împreună cu părinţii adoptivi, a plecat din România.

Dosarul a ajuns la Judecătoria Slatina după ce competenţa soluţionării cauzei a fost declinată către această instanţă, pe 10 iulie, de magistraţii de la Tribunalul Olt, unde a fost strămutat prin decizie a Curţii de Apel Craiova.

Curtea de Apel Craiova hotărâse, pe 2 iulie, strămutarea de la Tribunalul Mehedinţi la Tribunalul Olt a dosarului în care procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie solicita ordonanţă preşedinţială privind interzicerea părăsirii teritoriului României de către minora Sorina.

Curtea de Apel Craiova a respins, pe 5 iulie, cererea procurorului general prin care se solicita suspendarea adopţiei în cazul fetiţei din judeţul Mehedinţi. Aceeaşi instanţă a decis, pe 11 iulie, să respingă cererea procurorului general de revizuire a adopţiei Sorinei, aceasta urmând a rămâne în continuare la soţii Săcărin, cu dubla cetăţenie română şi americană. AGERPRES / (AS - autor: Cristina Matei, editor: Marius Frăţilă, editor online: Gabriela Badea)


populare
astăzi

1 Explodează rahatul? / În dosarul campaniei lui Călin Georgescu sunt suspiciuni privind finanțări de la magnatul Ioan Niculae, fost ofițer de securitate / …

2 De citit ce scrie acest site american despre alegerile anulate din România...

3 „Haosul de la Nvidia este doar începutul”

4 VIDEO Ăsta este nesimțitul de la stat care are salariu 44.000 de lei pe lună, brut. Și mai are și tupeu...

5 VIDEO „Am avut onorarii și de 100.000 de euro” / Sumele amețitoare câștigate de Laura Vicol ca avocată a interlopilor