Cazul Khashoggi: Washingtonul cere Riadului să desfiinţeze unitatea responsabilă de asasinarea jurnalistului
Statele Unite au cerut luni Arabiei Saudite să desfiinţeze unitatea de elită apropiată de prinţul moştenitor Mohammed bin Salman, deja sancţionată pentru rolul avut în asasinarea jurnalistului Jamal Khashoggi, informează AFP.
"Cerem Arabiei Saudite să desfiinţeze acest grup şi să adopte reforme instituţionale sistemice, precum şi mecanisme de supraveghere pentru a se asigura că activităţile şi operaţiunile împotriva disidenţilor încetează complet", a declarat presei purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, Ned Price.
SUA au dat vineri publicităţii un raport al serviciilor de informaţii care menţionează că prinţul moştenitor saudit a validat operaţiunea ce viza "capturarea sau uciderea" lui Khashoggi. Washingtonul nu a decis totuşi sancţiuni împotriva acestuia pentru a evita o ruptură a relaţiilor cu Riadul, anunţând în schimb interzicerea acordării vizei şi blocarea averilor din SUA ale unor saudiţi despre care se crede că au fost implicaţi în asasinat.
Pe de altă parte, Washingtonul a adoptat sancţiuni împotriva apropiaţilor prinţului moştenitor şi a Forţei de intervenţie rapidă, unitatea de elită responsabilă cu protecţia sa şi acuzată de implicare în asasinat.
Confruntată cu critici pentru lipsa unor măsurilor punitive care să îl vizeze direct pe Mohammed bin Salman, administraţia Biden a declarat că doreşte să recalibreze relaţiile cu Arabia Saudită pentru a evita ca o astfel de crimă să se repete.
Totodată, Ned Price a cerut autorităţilor saudite să facă progrese în ceea ce priveşte asigurarea respectării drepturile omului.
"Îndemnăm Arabia Saudită să ia măsuri suplimentare pentru a ridica interdicţia de călătorie" în cazul activiştilor eliberaţi recent, a declarat purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat. AGERPRES