Cazul jurnalistului ucis la consulatul saudit: Corpul lui Jamal Khashoggi nu a fost încă găsit (ministru turc)

Cazul jurnalistului ucis la consulatul saudit: Corpul lui Jamal Khashoggi nu a fost încă găsit (ministru turc)

Corpul jurnalistului saudit Jamal Khashoggi, asasinat la consulatul ţării sale din Istanbul, nu a fost încă găsit, a recunoscut luni ministrul de externe turc Mevlut Cavusoglu, citat de agenţia de presă Xinhua.

Procurorul general al regatului saudit, şeicul Saud al-Mojeb, care a sosit luni în Turcia în cadrul anchetei cu privire la elucidarea circumstanţelor uciderii lui Jamal Khashoggi, s-a întâlnit anterior cu procurorul şef al Republicii la Istanbul, Irfan Fidan, în oraşul de pe malurile Bosforului, a indicat şeful diplomaţiei turce, adăugând că cei doi oficiali au avut un schimb de informaţii 'foarte benefic' despre cazul Khashoggi.

Potrivit canalului de televiziune CNNTurk, procurorul saudit şi cel turc au făcut un schimb de dovezi şi informaţii despre uciderea lui Khashoggi, care nu a mai fost văzut după ce a intrat în consulatul saudit din Istanbul la 2 octombrie. Presa locală a informat că întâlnirea dintre cei doi procurori a durat o oră şi 15 minute.

În acest context, ministrul de externe Mevlet Cavusoglu a subliniat importanţa cooperării dintre procurorii turc şi cei saudiţi, notează Reuters.

După această întâlnire, oficialul saudit urma să se deplaseze la consulatul ţării sale din Istanbul, unde a fost comisă asasinarea lui Jamal Khashoggi.

Arabia Saudită a recunoscut în cele din urmă că jurnalistul Jamal Khashoggi a fost ucis în interiorul consulatului saudit şi că 18 persoane au fost arestate în legătură cu acest asasinat, în urma unei anchete interne în cazul respectiv.

Procurorii turci au cerut săptămâna trecută extrădarea suspecţilor pentru ca ei să fie judecaţi în Turcia, dar Riadul a declarat că ei vor fi judecaţi în Arabia Saudită.

Cu toate acestea, preşedintele Turciei, Recep Tayip Erdogan, a declarat sâmbătă că o cerere de extrădare a fost transmisă Arabiei Saudite prin intermediul Ministerului Justiţiei turc, conform Reuters.

Poliţia turcă şi anchetatori au efectuat percheziţii la consulatul saudit din Istanbul şi la reşedinţa consulului general, precum şi căutări într-o pădure din apropiere de Istanbul, în încercarea de a găsi corpul lui Jamal Khashoggi.

Uciderea lui Khashoggi, un jurnalist saudit de 59 de ani care colabora cu publicaţia Washington Post, a suscitat un val de critici pe plan internaţional la adresa puternicului regat saudit şi a afectat imaginea prinţului moştenitor Mohammad bin Salman, numit şi 'MBS', notează AFP.

Potrivit preşedintelui turc, crima împotriva lui Khashoggi - un critic al 'MBS' - reprezintă un 'asasinat politic', comis de 15 agenţi saudiţi, dintre care unii sunt consideraţi apropiaţi de 'MBS'. AGERPRES/ (AS-autor: Lilia Traci; editor: Sorin Popescu, editor online: Anda Badea)


populare
astăzi

1 LIVE Alegeri parlamentare 2024 / PSD a câștigat alegerile cu peste 22%, AUR e pe doi cu 18%, urmat de PNL

2 Uite, asta este chestie gravă și concretă despre Călin Georgescu!

3 Simple zvonuri?

4 VIDEO Da, este surprinzătoarea președintă a POT, are două masterate şi a participat la tranzacţii imobiliare de sute de milioane de euro

5 ALERTĂ Avem distribuirea mandatelor în Parlament! PSD, PNL, UDMR și Minoritățile au majoritate și pot guverna fără USR, spun calculele partidelor!