Cazul fetiţei decedate la Arad/Concubinul mamei a fost reţinut; acesta susţine că a fost un accident (surse)
Anchetatorii au reuşit să identifice fetiţa găsită moartă şi incendiată lângă un cimitir din municipiul Arad, concubinul mamei victimei fiind reţinut de către procurori pentru 24 de ore, au declarat surse judiciare, marţi, pentru AGERPRES.
Potrivit surselor citate, bărbatul susţine că fetiţa a decedat în mod accidental când îi făcea baie, el s-a speriat şi i-a aruncat cadavrul pe câmp, dar nu a incendiat-o.
Luni, procurorii au cerut ajutorul populaţiei pentru a putea afla identitatea fetiţei, în presă fiind publicat un portret robot , respectiv o fotografie cu semnalmentele victimei, atât din faţă, cât şi din profil.
Demersul anchetatorilor a avut succes, fetiţa fiind identificată, după ce mai multe persoane au sunat la numărul de urgenţă 112, au declarat sursele judiciare.
Ulterior, în noaptea de luni spre marţi, procurorii şi poliţiştii l-au audiat pe concubinul mamei, iar după audieri anchetatorii au decis să-l reţină pentru 24 de ore.
Procurorul de caz de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad, Pavel Palcu, a declarat, pentru AGERPRES, că în acest caz a fost identificat şi ridicat un bărbat de 23 de ani, concubinul femeii, care a fost audiat pe parcursul nopţii de luni spre marţi.
În urma audierilor, care au durat până dimineaţă, suspectul a fost reţinut pentru 24 de ore.
Potrivit surselor, în timpul audierilor, bărbatul a susţinut că moartea a survenit în urma unui accident în timp ce îi făcea baie fetiţei. El spune că fata a alunecat şi s-a lovit cu capul de vană. Speriat de situaţie, el ar fi dus cadavrul în locul în care a fost găsit ulterior, dar susţine că nu a incendiat şi nu a mutilat corpul.
Sursele mai afirmă că mama era în spital la Arad în momentul în care fetiţa a murit. Femeia a născut al treilea copil şi s-a întors acasă duminică. Deocamdată ea a fost dusă într-un centru al Direcţiei pentru Protecţia Copilului Arad împreună cu nou-născutul şi urmează să fie audiată de către anchetatori.
Potrivit unui comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad, organele de anchetă au fost sesizate că, în cartierul Bujac din municipiul Arad, în vecinătatea cimitirului, pe un drum lăturalnic - agricol, a fost identificat un fragment dintr-un membru inferior drept, de natură umană, parţial carbonizat.
Anchetatorii au găsit cadavrul la o distanţă de aproximativ 50 metri de locul în care a fost găsită laba piciorului. Cadavrul prezenta urme de carbonizare în partea inferioară şi lipseau membrele inferioare. Zona în care a fost descoperit cadavrul prezenta urmele unei incendieri.
În cauză s-a început urmărirea penală sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de omor, profanarea de cadavre sau morminte. Ulterior, au fost extinse cercetările privind infracţiunile de violenţă în familie şi profanare de cadavre sau morminte.
"S-a întocmit procesul-verbal de cercetare la faţa locului, cu precizarea că, datorită întunericului, aceasta a fost întreruptă şi continuată în data de 31.10.2021. De la faţa locului au fost prelevate mai multe urme, respectiv depozit subunghial de la ambele mâini, cât şi laba piciorului drept; un fir de păr de cca. 22 cm, identificat în pumnul închis al mâinii drepte; articolele de îmbrăcăminte, parţial afectate de foc; elastic pentru prinderea părului; piese osoase carbonizate, cât şi material carbonizat aflat sub cadavru, toate acestea fiind descrise în procesul-verbal întocmit cu ocazia cercetării la faţa locului", au explicat procurorii.
Urmează să fie efectuate expertize complexe genetice-judiciare, fizico-chimice, toxicologice.
Autopsia medico-legală a arătat că victima este o fetiţă de 5 - 6 ani , moartea a fost violentă şi s-a datorat posibil unui traumatism cranio-cerebral acut cu prezenţa unui hematom subdural.
Conform Parchetului, atât cu ocazia cercetării la faţa locului, cât şi după reluarea acesteia, existând suspiciuni că s-a folosit un accelerator pentru producerea incendiului, s-a dispus lărgirea zonei de căutare a unor eventuale recipiente a căror conţinut a fost folosit pentru incendiere. AGERPRES