Cazul de la Caracal/Ministrul Afacerilor Interne l-a demis pe şeful Poliţiei Române
Ministrul de Interne, Nicolae Moga, a anunţat, vineri seară, că l-a demis pe şeful Poliţiei Române, Ioan Buda, ca urmare a modului în care a fost gestionat cazul dispariţiei fetei din Caracal.
Ministrul şi-a motivat decizia prin necesitatea unor "măsuri drastice" în acest caz.
"Am propus demiterea şefului Poliţiei Române, care este lângă mine, a prefectului judeţului, care trebuia să colaboreze cu inspectoratul de aici. (...) Trebuie să luăm aceste măsuri, pentru că nu pot eu să mă bag în ancheta procurorului. Ancheta este o anchetă complexă, şi atunci (...) eu nu plec de aici până nu finalizăm ancheta", a declarat Moga la Caracal.
Chestorul Ioan Buda a declarat ulterior, tot la Caracal, că a luat act de demiterea sa, activitatea în cadrul Poliţiei Române urmând să fie coordonată de adjunctul său, Florian Dragnea.
Premierul Viorica Dăncilă îi solicitase anterior ministrului de Interne să-l demită pe şeful Poliţiei Române.
"Cei care au greşit trebuie să plătească. Solicit demisia chestorului Ioan Buda, şeful IGPR, a prefectului de la Olt, precum şi a şefului interimar al Poliţiei Olt. Cred că trebuie să îşi dea demisia începând de la cel mai înalt nivel până la ultimul responsabil de acest caz", a declarat Dăncilă într-o intervenţie telefonică la Antena 3.
Premierul a mai spus că trebuie analizat şi modul în care a acţionat STS în acest caz.AGERPRES