Cazul de la Caracal/Criminaliştii au ridicat dintr-o pădure probe ce par a fi fragmente osoase

Cazul de la Caracal/Criminaliştii au ridicat dintr-o pădure probe ce par a fi fragmente osoase

Poliţiştii criminalişti au ridicat sâmbătă mai multe fragmente mici, posibil osoase, dintr-o pădure din Caracal, unde în luna august au fost găsite oase umane şi cenuşă despre care Gheorghe Dincă a susţinut că i-ar aparţine Luizei Melencu.

Probele ridicate sâmbătă au fost observate de către un bărbat, care a sunat la 112 şi a anunţat poliţia. Potrivit unor surse judiciare, bărbatul în cauză este reporter.

"În urma unui apel prin SNUAU 112, poliţişti criminalişti şi de investigaţii criminale s-au deplasat la faţa locului. Au fost ridicate fragmente mici, posibil osoase, acestea urmând a fi înaintate către DIICOT, în vederea continuării cercetărilor", a declarat duminică purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Olt, Alexandra Dicu.

Pentru a se stabili dacă este vorba de fragmente osoase şi dacă acestea sunt umane sau de animal, probele ridicate de la Caracal trebuie trimise la INML.

Gheorghe Dincă a recunoscut că le-a ucis pe Alexandra Măceşanu şi Luiza Melencu, a ars corpurile victimelor iar rămăşiţele trupului Luizei Melencu le-ar fi aruncat la marginea unei păduri din Caracal. Pe 18 septembrie, DIICOT anunţa că oasele descoperite în zona de lizieră de pe terenul Staţiunii de cercetare şi dezvoltare agricolă Caracal provin de la scheletul unei persoane de sex feminin cu vârsta cuprinsă între 15 şi 19 ani, alta decât Alexandra Măceşanu. AGERPRES


populare
astăzi

1 Răsturnare de situație? / Care ar fi, de fapt, miza reală a găbjirii generalului Zisu

2 Cum e poza asta...

3 LIVE Alegeri în Germania / Conservatorii germani (CDU / CSU) au câștigat / Alternativa pentru Germania (AfD), pe doi, un record pentru partidul de extremă d…

4 Cutremur la Pentagon! / Trump l-a demis pe șeful armatei americane și a dat afară alți cinci amirali și generali

5 Marius Tucă / FBI investighează schema de spălare a banilor transferați Ucrainei. Americanii vor înapoi miliardele „sifonate” prin România