Cazul de la Caracal/ Gheorghe Dincă va fi testat vineri cu aparatul poligraf (surse)

Cazul de la Caracal/ Gheorghe Dincă va fi testat vineri cu aparatul poligraf (surse)

Gheorghe Dincă, acuzat de uciderea celor două adolescente în Caracal, va fi dus vineri la sediul Inspectoratului General al Poliţiei Române pentru a fi testat cu aparatul poligraf, au declarat, pentru AGERPRES, surse judiciare.

Şeful DIICOT, Felix Bănilă, a declarat că Dincă şi-a dat consimţământul să fie supus detectorului de minciuni.

În prezent, Gheorghe Dincă se află la Spitalul Penitenciar Jilava, el fiind supus, joi dimineaţa, unui control medical la INML, după ce s-a plâns că ar fi fost agresat de anchetatori în momentul în care aceştia au intrat la ora 6 dimineaţa în locuinţa lui.

Urmează ca acesta să fie supus şi unei expertize psihiatrice.

Deocamdată, cercetările la locuinţa lui Gheorghe Dincă din Caracal au fost suspendate, deoarece acesta trebuie să fie prezent la faţa locului, însoţit de un avocat. AGERPRES


populare
astăzi

1 ALERTĂ Primul sondaj cu prognoză tristă pentru Simion!

2 Explodează rahatul? / O firmă abia înființată a luat 49 de contracte de 10 milioane de euro în mai puțin de doi ani!!!

3 Ce se întâmplă cu Putin? / „Declarațiile sale ridică îndoieli cu privire la independența sa în luarea deciziilor”

4 Rețeaua de sănătate Regina Maria a fost vândută pentru un miliard de euro unei rețele private din Finlanda

5 ALERTĂ Frate, Potra chiar avea o mică armată, sursele n-au spus prostii! / MApN, comunicat care dă fiori!